Ceva gresit
“De ce eu?”
“Pentru ca…nu stiu, asa simt.”
“Bine..daca tu zici… Dar hai sa ne jucam ceva: zi-mi acum, pe loc, fara sa te gandesti, ce iti place la mine.”
“Acum? Adica?”
“Adica sa-mi spui repede de ce simti ca eu sunt pentru tine.”
“1. Pentru ca esti funny.
2. Pentru ca ma iubesti.”
“Si astea-s primele chestii care iti vin in cap?”
“Da.”
LATER EDIT. Pana acum, toata lumea a presupus ca eu sunt cea care a pus intrebarile si un el a raspuns la ele. Toata lumea a spus ca e gresit sa pui niste intrebari, ca nu e bine sa vorbesti despre chestiile care te apasa etc. Asta e o conversatie pe care am avut-o de doua ori in viata. O data am fost eu intrebata, iar a doua oara am pus intrebarile. Culmea e ca eu am raspuns la ele exact asa cum mi s-a raspuns la ele.
Asta nu inseamna ca nu e gresit sa spui cuiva ca il iubesti pentru ca te iubeste. Dar in nici un caz nu cred ca e gresit sa pui niste intrebari si sa afli cum te percep ceilalti, indiferent ca e vorba de iubiti sau de prieteni, indiferent ca e de bine sau de rau. Si, cateodata, ajuta.
No, amu sa-mi ziceti voi ce e gresit aici. Ca mie imi zgarie retina.
Tweet
e gresit sa spui ca iubesti doar pentru ca esti iubit. is dumb. zi mai bine ca iti place sa ti se suga pula fara obligatii, e mai sincer si mai de durata
asa ma gandeam si eu. am crezut ca poate-s nebuna. deci nu-s :))
intotdeauna am fost de parere ca nu poti avea motivatie pentru iubire. chestia aia o simti sau nu, punct. in clipa in care poti da o defimitie si o motivatie sentimentului, senzatiei, inseamna ca de fapt nu mai e iubire. e apreciere, e respect, e comoditate, e oricum vrei sa o iei, dar nu iubire.
in afara de faptu ca e chiar aiurea sa iubesti pentru ca esti iubit, mie mi se pare si aiurea sa intrebi “de ce eu” si “ce-ti place la mine”. exact cum a spus si arhi: nu poti avea motivatie pentru iubire. cel putin nu una rationala.
Fată, e de la BOLD. De aia! Că și pe mine mă zgârie rău retina. Tocmai am avut un deja-vu. :))
Săru’mâna! Tocmai mi-am dat seama că uneori, am făcut cele mai bune alegeri în viață. Să-mi trăiești! :))
Pai nu motivatie. Dar eu zic ca trebuie sa apreciezi niste treburi la omul de langa tine. Si, mai ales, sa stii ce apreciezi. Daca apreciezi doar pentru ca alalalt te apreciaza…e cam nasol.
WhoCouldDizBe, de la bold zici, nu? Dada, tre sa fi o tzara indraznet, zic :))
silvia, cateodata toti avem nevoie de confirmari. poate ca omul care a pus intrebarile avea nevoie de un raspuns, pentru a alege. evident, nu cred ca i-a placut prea tare rasounsul :))
Alta lectie invatam…prea multe intrebari ne dau raspunsuri nedorite 😉
De acord ca raspunsurile sunt tampite. Dar intrebarea e urata de marea majoritate a oamenilor care nu se descurca bine cu formularea gandurilor in cuvinte care sa aibe sens!!
Daca tu nu esti in masura sa citesti de ce omul ala e langa tine cum crezi ca raspunsurile sale te vor lamuri? 1. Poate sa minta. 2. Poti sa-l prinzi “in visare” si sa spuna o tampenie. 3. Poti sa-l faci suspicios in privinta motivelor pentru care esti tu langa el.
Si vezi, nu toti stiu ca nu ai nevoie de motivatie pentru ceea ce simti, dar o intrebare aiurea plasata poate forta un raspuns si mai aiurea si na, ti-o coci cu mana ta.
richie, stiu ce zici. dar na, cred ca sunt momente in care simti ca nu e in regula si vrei sa afli ce. si de aia pui intrebari tampite :))
ghici ce atrag intrebarile tampite
povestea nu se termină cu femeia ducându-se la bucătărie şi întorcându-se cu un sandwich.
Mie tare-mi sună întrebarea aia mai mult a “fishing for compliments” decât a confirmare de ceva.
Căci confirmările nu vin numai în cuvinte. Mai greu atârnă faptul că vine să te aştepte de la servici, deşi e în capătul celălalt al oraşului, sau că seara, când eşti obosită, îţi face un masaj, sau că se trezeşte de dimineaţă pentru a-ţi face cafeaua şi să dea drumul mai tare la căldură, ca să nu-ţi fie frig când sari din pat, decât o înşiruire de cuvinte care, să fim serioşi, poate şi fi “inspirată” de undeva.
Plus: Poate nimereşti un injiner, care are ochi inteligenţi, dar nu ştie să se exprime, şi te trezeşti cu un răspuns din ăsta care îţi scoală părul de pe ceafă.
dupa cateva relatii disfunctionale in care am elogiat “inefabilul” iubirii, in care am crezut ca nu e nevoie sa stiu de ce, ci doar sa simt, am intalnit omul despre care pot spune oricand de ce il iubesc. si nu stirbeste cu nimic din “inefabil”, dimpotriva, simt ca in sfarsit mi s-a ridicat o pacla de pe ochi si vad clar. si cand ii spun ca il iubesc pentru ca e calm, ca e inteligent, rabdator, pentru ca ma completeaza si ma echilibreaza, pentru toate lucrurile pe care le-am facut impreuna si pe care nu le-as fi facut niciodata singura, pentru toate lucrurile pe care le vom face, pentru planurile noastre, pentru viziunea noastra comuna asupra viitorului, pentru ca pot indeparta orice masca, pentru ca ne-am vazut limitele si nu ne-am rusinat, dimpotriva, ne-am unit si mai tare, atunci stiu ca sunt pe drumul cel bun.
si nu e intotdeauna nevoie de verbalizari, dar cred ca orice om trebuie sa stie de ce iubeste. altfel, odata cu fluturii, se duce si relatia.