Pe vremea mea
Probabil o sa-mi pun multa lume in cap cu articolul asta, dar no, ideea nu-mi da pace de cateva zile deja.
Cum stateam io intr-o zi si butonam cocalari.com, dau de un videoclip cu niste pusti care erau la un chef si dansau. Nush exact ce muzica e, ca l-am vizionat pe mute si nu mai mult de 20 de secunde. Clipul in sine nu e atat de important, ideea e ca acei copii (nu cred ca aveau mai mult de 15 ani) se prosteau EXACT la fel cum ne prosteam si noi pe la chefuri. Si eu dansam la misto, ba chiar inventasem niste stiluri de dans aiurite carora le dadeam niste nume care mai de care mai idioate. Diferenta intre noi si astia micii de acum e ca nu aveam la dispozitie camere de luat vederi si Youtube, ca sa ne upload-am aberatiile.
Imi aduc aminte ca am fost un copil dificil. L-am luat pe “nu” in brate de cand am stiut sa gandesc pentru mine. Orice zicea mama era de cacat, orice zicea tata era naspa. Sufeream in draci cand mi se spunea ca n-am voie sa ies decat pana la ora 19, in timpul iernii (da, da, pana si in liceu se intampla asta). Exact asa sufera si adolescentii din ziua de azi, numai ca lor li se spune emo. Ma gandesc ca as fi ascultat si Tokio Hotel, daca existau la vremea aia. Din fericire pentru mine, am intrat la liceu in anul in care a murit Freddie Mercury si toata lumea asculta Queen. Suna cinic, dar asta e adevarul.
N-aveam crashme de fitze in care sa ma duc sa-mi expun nurii, dar aveam excursii. La Paltinis, de regula, ca acolo puteam sa stam trei zile si sa nu trebuiasca sa ne trezim din betie. Sau din facut tot felul de tampenii, gen mers pe acoperisul cabanei, prin zapada, ca asa aveam noi chef. Erau destul de rare aparatele foto pe vremea aia, de aia nu avem poze. Nu ca, in prostia si copilaria noastra, nu ne-am fi facut. Doar nu aveam cu ce.
Noi, cei trecuti de 30 de ani, spunem intr-una ca “astia micii” nu mai pun mana pe o carte, nu mai stiu ce e ala un film romanesc de calitate, nu se mai joaca afara, nu au altceva in cap decat jocuri pe comp si internet. Noi nu aveam de ales, trebuia sa batem mingea in fata blocului, ca atat puteam face, dar acum, ca suntem oameni mari, vorba ceea, oare nu alegem internetul in detrimentul cartilor si al plimbarilor in aer liber?
Nu zic ca e in regula tot ceea ce se intampla cu adolescentii de azi. In continuare cred ca sunt niste mici retarzi care vor sa treaca prea repede prin niste etape, care refuza sa-si traiasca varsta si care n-au chef sa faca exact ceea ce ar fi normal sa faca la anii lor: sa se bucure de fiecare minut, fara sa incerce sa para mai mari si mai importanti.
Spun doar ca parca n-ar trebui sa ne luam atat de niste copii care isi pun niste poze sau un film pe cate o pagina personala. Poate ca ar trebui sa-i vedem pe aia care, maturi fiind, se comporta ca niste mici cretinei si se expun aiurea. Ca astia mai micii ar avea, totusi, niste circumstante atenuante.
Tweet
cat de tru esti in dimineata asta 😀
so desu ne!
@de ce?, peace, man 😀
@Horia, mai si tradu-ne, poate ca nu toti au gugal acasa :))
De acord cu ce ai spus. Chiar se minunau unii cand vedeau pe la stiri vreun clip cu batai prin clase. Singura diferenta intre astia de acum si noi de altadata este tehnologia.
Nebu, înseamnă ”foarte da!”
Pai daca si-acum 20-30 de ani erau exact aceleasi tampenii facute, dar nu puteau fi documentate, asta nu inseamna ca – din punct de vedere evolutiv inspre civilizatie – suntem cam in plop, asa?
Magistral d-na Pisiii, magistral.
Eu am ales sa fiu copil si sa raman in continuare.
Am de punctat o singura diferenta: lipsa de tehnologie ne-a invatat pe noi astia ”peste 30” SA INVATAM SA NE DESCURCAM SINGURI.
Si uite cum se schimba parerea oamenilor, odata ce apare o idee pertinenta. 😛
Frumos articolul. 2 chestii am de zis:
1. Legat de postarea pozelor si filmuletelor tampite pe net: ar trebui sa se gandeasca de 2 ori inainte, ca nu stii cine le vede, poate le salveaza pe local si-apoi degeaba le scoti tu de pe net, ca omu’ le are la el pe calc. Si peste tzshpe ani, cand ti le scoate la iveala, poate n-o sa-ti placa. Asa ca, mare atentie la ce postati! Ganditi-va cum ati reactiona daca peste 15-20 de ani sa zicem cineva le-ar face publice zicand “uite ce facea xulescu acum 20 de ani”
2. Nu pot sa nu sharuiesc cu voi un clip care mie imi place foarte mult, legat de diferenta dintre copilaria noastra si cea de azi: http://www.youtube.com/watch?v=CMTHLJE0oXQ Enjoy, ca e superb!
Eu am mers numai la clubul de sah si serate de poezie cu rima alba. Cand vroiam sa fim “wild”, o dadeam pe catrene 😛
@ Acum Stiu: genial linkul 😀
vai ce ma seca si pe mine cand la ora 20 iesea mami pe geam si urla ca disperata: “Caaamiiiii, hai acasa!!!” :)) Si tot asa, pana in liceu
@Raka, man, care 30 de ani? Chiar asa batrana ma crezi? :))
@boghi, yeah, right 😀
In parte, asa e. Desi, noi in scoala nu ne-am luat profesorii la palme, nici macar pe profa de geografie care ne scapase de sub control. Colegii mei se jucau carti sau dormeau, nu o injurau si nici nu o luau la bataie.
Cea mai mare nazbatie era sa spargem tabla sau sa fugim pe fereastra. Din fericire, diriginta era atat de severa incat niciodata nu scapam nepedepsiti. Colegii mei aveau telefoane mobile, d-alea cu o camera jenanta dar nu erau folosite pentru ca nu ne interesa sa ne filmam prostiile.
Sau poate eram noi prea cuminti
@lilisor, voi ati fost generatia de tranzit :))
E totuși o diferență. Acum 10-15 ani socializam mai mult față în față și aproape deloc virtual (pentru că nu era sau nu aveam acces).
Țin minte că eram prin a 12-a sau mai târziu când a apărut fenomenul mIRC. Știi de ce era grozav? Tocmai pentru că nu-ți vedea fața și că te puteai ascunde după un nick jucând un rol dacă vroiai.
Eu zic că în prezent oamenii, în special tinerii, inclusiv noi, și-au redus abilitățile sociale datorită comunicării online. Am devenit mai superficiali. Cei peste 40 de ani se simt depășiți de fenomen și se închid mai mult în sine, se refugiază în tv și cancanisme. Îi văd cum se uită la copiii lor ca la niște roboței pe duracell scăpați de sub control.
Mie mi se pare normal ca fiecare generatie sa se evidentieze prin ceva. Aceasta, care este si a mea, a inceput sa se afirme prin acte de superioritate.Pacat ca devenim din ce in ce mai agramati, ca-n rest…stim cum sa facem sa ne fie noua bine.