Blogmeet 36 – ca pe vremuri

S-am avut si blogmeet, unde in alta parte decat la Irish Pub-ul cel de langa Tribunal. M-au suparat cei de la Pub zilele trecute, dar trecem peste, ca-s oameni faini acolo, de cele mai multe ori.

Bineinteles ca am ajuns mai tarziu decat toata lumea (desi au mai fost cativa care au ajuns dupa mine), dar am avut motiv intemeiat, ca ieri sanatatea mea n-a fost la cote maxime. Acolo – plin. M-am dus direct la Dani Sima, ne-am pupat, ne-am dat “la multi ani”, ca nu ne vazuseram anul asta, m-am pupat si cu a lui Anca si am trecut la perechea blogosferei timisorene, adica Ovi “Superbul” Sirb si Corina “Aww, ce trista sunt” Saftescu. De ei mi-era tare dor, ca nu ne-am mai vazut de o bucata (prea) lunga de vreme. Stateau la povesti, cu cine altul decat cu marele sef bucatar Andrei Crivat.

Am trecut mai departe la masa a doua, bucuroasa de revederea cu Horia, care lega niste povesti cu Carmen, Andra si Cristina. M-am auzit strigata suav, de o voce atat de draga: “Fataaaa, la multi ani!”. Era Dojo, care statea la povesti cu Raka, ca astia doi sunt ai mai mari povestitori din blogosfera. Ati vazut ce posturi lungi (si faine) scriu?

Masa numarul trei era acaparata de Adi, Marius, Mihai si Cosmin de la YouClubVideo, Crina si inca niste oameni pe care atunci i-am vazut prima data. Adica fete noi la blogmeet, ceea ce ne bucura. Bineinteles, era si Raul acolo, dar carcalacul.com e inca suspendat, asa ca uitati-va pe Trabucuri, poate gasiti vreo dominicana care sa va placa. Ne-am pupat, ne-am povestit, am baut niste beri (unii, ca io am baut un single malt “refreshing” 😀 ), copiii au jucat cuie (Cristina a reusit chiar sa rupa un ciocan) si darts, a fost veselie mare.

Am avut sentimentul unor intalniri ca pe vremuri, cu oameni care erau departe de a fi plictisiti si care se bucurau de revederea cu ceilalti. Imi pare rau ca am ajuns prea tarziu si nu i-am mai prins pe Dani si pe Anda, dar poate vad postul asta si isi aduc aminte ca trebuiau sa ma sune inainte de Revelion, sa bem o cafea 😉

Nemotivatii au fost Andreea si Dan, dar or veni ei data vitoare. Si da, cineva l-a trecut pe Dan pe Zelistul timisorean, s-o fi gandit ca era printre noi, cu spiritul :)).

Deci, #Timisoara, mi-o fost dor de voi!

*poza ciordita de pe pagina de Facebook a bloggerilor timisoreni.


7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *