Amintiri care nu se pierd

Weekendul trecut am fost la Sambata de Sus, la reunirea participantilor Redescopera Romania. Da, asta am mai spus. Drumul spre Sambata de Sus trece pe langa Fantanita Haiducului, un loc care, de cate ori il vad, imi trezeste niste amintiri pe care le cred de mult uitate. Se pare ca nu e asa.

Pentru mine, clasa a XII-a a insemnat multe momente frumoase si intense. Imi aduc aminte ca eram speriata de BAC ca de bombe si imi alesesem cu grija materiile la care sa sustin probele. Fostii mei colegi si acum ma cearta ca n-am ales sportul la una din probe si am preferat sa invat la literatura universala. In mintea mea de atunci era ceva de genul: “la sport e prea usor, o sa simt ca am trisat, mai bine invat, sa demonstrez ca am si cap.” O prostie, probabil, dar asa gandeam eu.

Erau mlte orele suplimentare, mai ales cele de limba romana, literatura universala si gramatica optional (Desi eram clasa de uman, in programa scolara nu era introdusa si gramatica), ca ajnsesem la un moment dat sa avem 11 ore/saptamana cu aceeasi profesoara. Nu era chiar usor.

Mai erau destul de multe si zilele de sambata in care mergeam la scoala, sa recuperam nush ce: ba grevele profilor, ba zilele libere date in preajma sarbatorilor legale (de exemplu, daca 1 mai era joi, primeam si vinerea liber, dar trebuia sa recuperam intr-o sambata). Cand era liber se bucura toata lumea, cand trebuia sa venim sambata la scoala, era mare jale.

Drept urmare, plecam de la ore, pur si simplu. Nush cum se nimerea sa avem de recuperat tot materii de astea ciudate, gen matematica, fizica, chimie, biologie. O oroare pentru noi. Mergeam sa bem ceai la Tip-top (ca bani de cafea nu aveam) sau sa pierdem vremea in parcul din spatele liceului. Orice, numai la ore sa nu stam.

Intr-una din sambetele astea, colegul meu cel drag “Lupu (ca asa il alintam), a venit la scoala cu masina lui taica-sau. Era o dacie amarata, cu o cutie de viteze care facea ca toti dracii, dar era cam singurul care mai venea cu masina la scoala, pe vremea aia era destul de greu sa faci asa o grozavie, niciun parinte nu-si lasa odrasla sa conduca masina amiliei, d-apoi sa-l mai si cadoriseasca cu una.

Si, daca tot aveam masina, ce sa facem? Auzisem noi de un loc ce se numea Fantanita Haiducului, zvonurile erau ca s-ar fi inchis, dar am zis ca sa mergem pana acolo. Eh, ne-am urcat in masina (3 oameni + sofer) si am plecat la drum, pe muzica lui Backstreet Boys si a lui N’Sync, ca acea Dacie avea casetofon. La Fantanita am gasit un hotel paraginit si un restaurant desprins din filmele comuniste ale anilor ’80. Avand in vedere ca treaba asta se intampla prin primavara lui ’97, era normal sa fie asa. Acolo am baut ultima mea cafea “la nisip”, apoi au inceput sa apara espresoarele cam peste tot.

Cred ca a fost cea mai misto excursie din liceu. O excursie de cateva ore, in care am ras atat de tare ca m-au durut falcile doua zile. Fanatanita Haiducului e acum o cladire renovata, de 3 stele, si inca n-am avut curaj sa opresc sa vad cum e pe interior. Nu vreau sa sterg amintirea unei sali ponosite in care 4 tineri s-au ascuns de realitate pentru cateva ore.

Tweet