Pe repede inainte – viata ca un dans

Spectacolul de dans al israelienilor de la compania Pilobolus nu era pe lista mea de vizionari, dar norocul meu a venit de la Cristina Bazavan care mi-a zis simplu si ferm: “Nununu, nu mergi niciunde, vii cu noi la dans. O sa-ti placa.” Dreptate a avut, mi-a placut.

M-am asezat cuminte in scaun si urmaream cu o urma de zambet (m-a luat rasul acum pentru ca, in emotia scriiturii, era sa scriu “un urmet de zamba” ) cum se umple incet Casa de Cultura a Sindicatelor. Aveam multe amintiri in sala aia, iar ultimul spectacol vazut acolo a fost Take, Ianke si Cadir, cu Dinica, Marin Moraru si Radu Beligan, undeva prin 2005. Lumina s-a micsorat incet, iar pe scena a inceput un dans al picioarelor a doua balerine care pareau sincronizate ca un mecanism, atat de perfecte le erau miscarile. Am fost hipnotizata de maini, picioare, guri, degete, separate si, totusi, parte dintr-un intreg geaman.

“Pe repede inainte” e o poveste despre viata, desi coregraful spectacolului spune clar, intr-un interviu de pe blogul Cristinei Bazavan, ca acest spectacol trebuie simtit, nu analizat.

Ei bine, eu l-am simtit de parca ar fi fost povestea mea, desi nu pot foarte bine sa redau in scris coregrafia. Personajul central a fost un om cu un bagaj, iar din acel bagaj scotea vise, angoase, fericire si tristete, un fel de cutie a Pandorei pe care o cara cu el peste tot unde se ducea. Scaunele prezente in scenografie au devenit balerine, ghidate de niste maini dibace, ale dansatorilor care s-au jucat cu ele si le-au dat viata intr-un fel in care nu credeam ca e posibil.

Momentul definitoriu al spectacolului, din punctul meu de vedere, a fost atunci cand omul cu bagajul a luat cu el toate scaunele. Mi s-a parut ca e imaginea clara a noastra, a fiecaruia dintre noi, undeva spre apusul vietii, cand toata trairile noastre, tot ceea ce a fost bun sau rau, impreuna cu bagajul cunoasterii acumulate, se afla in spatele nostru, in noi, obligati fiind sa ramanem cu toate, apasandu-ne, pana cand vom zbura spre alte dimensiuni.

Desigur, nu stiu unde sa va recomand sa vedeti in alta parte aceasta companie de dans. Tot ce pot eu sa fac e sa pun aici un clip video, cu rugamintea de a-l viziona in liniste:

*Fotografiile sunt realizate de Mihaela Marin, fotograful oficial. Mihaela Marin | FITS2011

Tweet