Cum sa te joci si sa uiti de rautati

Saptamana asta a inceput tare prost, din punct de vedere al stirilor pe care orice blogger cu norma intreaga ar trebui sa le acopere (desigur, pentru cei ce nu inteleg, asta a fost un pic de spirit de gluma). Clubul Heaven a facut-o lata si a interzis accesul in club al unei tinere in scaun cu rotile. Mda, pe mine nu ma surprinde deloc, nush de ce e toata lumea atat de indignata. Eu, spre deosebire de majoritatea celor care au scris articole negative la adresa clubului, am si fost acolo de vreo 2 ori, fortata de imprejurari. Am si scris despre ei ca sunt un fel de pepiniera pentru femei usoare (asta asa, ca sa ma exprim elegant). Da, e de toata jena si de tot penibilul ce au facut, dar, repet, nu-s deloc surprinsa. La o cercetare mai amanuntita, veti gasi date despre patronul acestui prea-minunat club, care se cearta cu toata lumea prin oras, are nush cate procese, ma rog, e clar ca omul n-are nici cea mai vaga idee despre ce inseamna eleganta si bun simt.

Block, report as spam, nudity si alte chestii pe care le putem face noi, muritorii de rand si care n-o sa aiba niciun rezultat. Aia care-s indignati oricum nu o sa mearga veci in asemenea club, iar cei care fac parte din clientela clubului, n-au atata IQ cat sa citeasca un articol de ziar, fie el si online.

Ieri, o alta bomba: minunabilul presedinte l-a jignit impardonabil pe Regele Mihai, spunand ca a fost “sluga la rusi”. Nu stiu, nu ma bag, adevarul istoric e, oricum, o chestie subiectiva, dar sa jugnesti un om care n-a avut nimic cu tine, niciodata, mi se pare de tot rahatul. Si e trist ca unii dintre noi incearca sa ridice tara asta si sa-i arate partile frumoase, muncim sa demonstram ca nu e totul atat de rau pe cat pare si vine presedintele si demoleaza totul in 2 secunde. Scuipi, injuri, te enervezi, apoi te ridici si mergi mai departe, spunandu-ti, in continuu, ca un pickup stricat “nu conteaza, mergem mai departe, Romania e frumos, viata e greu.”

Si, cum ziceam, ieri le-am lasat pe toate la o parte si am purces spre Micutul Pub sa ma uit la filme cu niste oameni putini si dragi. Am vazut jumatate din “The Wall” si, la sugestia mea insistenta, “Aristocats”, ocazie cu care am adus zambetul pe buzele tuturor celor care au ramas sa se uite cu mine la desenul animat.

Si am cantat si am ras si ne-am adus aminte de vremea in care eram copii si asteptam cele 5 minute de “Bambi” de la “Magazin Duminical”. Eu mi-am mai adus aminte si de joaca “de afara”, cu copiii sau de momentul in care mi-am aruncat in curtea vecinului o lucrare de control de la matematica, la care luasem 9 si nu puteam sa o arat parintilor, ca 9 era o nota foarte mica. Aseara am trait putin din amintiri, frumoase, de pe vremea cand singura mea grija pe lumea asta era sa invat, ca de restul se ocupau altii.

Apoi, ca in desenul animat, am ajuns la prietenii lui, care nu ne-au cantat, ci ne-au invitat sa jucam mima. Care mima s-a intamplat pana la 4 dimineata, timp in care am uitat de tot si de toate, nefacand altceva decat sa rad cu pofta. Caci, ce poate fi mai amuzant decat niste oameni in toata firea, schimonosindu-se si incercand sa mimeze cuvinte care mai de care mai ciudate?

Sa lasam inversunarea si sa incercam sa facem noi ceva mai bun, ca destul o fi cu tot negativismul asta.

Tweet