Alba (mea) Iulia

Cand am auzit prima data de Alba Iulia, aveam 10 ani si tocmai se pornise Revolutia. Eram la Medias, in vizita la vecinii matusii mele, cand vecinul m-a luat de mana, m-a asezat pe un scaun in fata televizorului si mi-a spus: “Copila, fii atenta, cat poti tu sa fii de atenta. Acum se scrie istoria si ce e acolo, la televizor, e la fel de mareata ca istoria Alba Iuliei, cu tot cu Marea Unire.” Nu stiam foarte bine nici ce e Marea Unire, stiam ca Alba Iulia e un oras de pe langa Sibiu si nimic mai mult, dar vorbele domnului mi-au ramas in minte si curiozitatea a fost sadita: ce-o fi aia Alba Iulia?

Prima data cand am ajuns in Alba Iulia aveam vreo 23 de ani si eram acolo cu treaba, la unul din magazinele firmei pentru care lucram. Prima vizita, prima saptamana petrecuta in oras. M-am cazat la Hotel Cetate, hotelul comunist al orasului si ferestrele camerei mele de la etajul 6 dadeau inspre ceea ce pareau a fi niste ruine destul de bine conservate. Primele doua zile au fost munca si iar munca, dar ma tot rodea curiozitatea sa aflu ce e cu zidurile alea vechi ce se vedeau pana in zare.

Intr-una din seri am plecat mai repede de la munca, cu scopul precis de a investiga ruinele alea. Intrebasem la hotel ce e acolo si mi s-a raspuns sec: “e cetatea, doamna.” Mai mult de atat n-am aflat si cred ca nici omul nu stia, asa ca am luat-o la pas. Cred ca a fost primul moment din viata mea in care am simtit ca am nevoie de cineva langa mine care sa imi explice ce vad. Zidurile erau groase si inalte, si, din cand in cand, apareau niste gauri in care pareau ca exista tot felul de intrari mai mult sau mai putin secrete.

Am tot mers si am mers pana am ajuns la ceva ce parea sa fie un restaurant. Pub 13 pe numele lui si era fix in cetate. Fascinata, m-am oprit sa mananc ceva, iar lasarea serii m-a prins acolo, pe terasa, intrebandu-ma ce e cu cetatea asta si de ce nu face nimeni nimic pentru ea, sa o restaureze. Insa, la momentul acela, si Sibiul arata jalnic, asa ca am dat din umeri, dorindu-mi sa apuc momentul in care voi vedea oameni uimiti de frumusetea Sibiului si a Alba Iuliei.

Am plecat atunci trista din oras si de cate ori am revenit faceam acelasi traseu: plecam de la hotel, mergeam vreo ora pe langa ruine, apoi ma opream la Pub 13. Si, de fiecare data, mai gaseam cate ceva care sa ma fascineze, o piatra, un gang, o usa secreta, o pivnita.

Anii au trecut si Alba Iulia, la fel ca Sibiul, a intrat in atentia unor oameni care vor si pot sa faca ceva sa aduca la lumina frumusetea cladirilor vechi si cetatilor. Daca Sibiul deja are tot felul de manifestari care aduce orasul in prim plan in Europa, Alba Iulia e abia la inceput de drum. Acum vreo 3 luni am poposit o ora, suficient cat sa vad marile schimbari ale cetatii pe care eu o stiam de pe cand era o ruina.

Imi doresc sa merg la Alba sa stiu de ce e mareata istoria Alba Iuliei. Vreau sa vad cat de mult s-a schimbat cetatea si vreau sa aud lucruri pe care nu le-am auzit niciodata, despre cum era pe vremuri acolo.

Si as mai vrea ca Alba Iulia sa fie atat de importanta pentru Romania, incat cei cu emisiunile de meteo sa adauge si Alba Iulia cand dau predictiile pe zilele urmatoare. Nu de alta, dar poate vor fi multi cei care vor vrea sa stie ce haine isi iau cu ei pentru un weekend la Cetatea Alba Carolina

Acest post participa la concursul lui Bungust, pentru un weekend la Alba Iulia. Consider ca e o initiativa atat de frumoasa incat a meritat sa scriu un post aproape kilometric despre relatia mea indelungata cu acest oras. Nu ezitati si inscrieti-va si voi, merita!

Tweet