De una, de alta
Ma holbez la pagina asta goala de vreo 10 minute. Am atatea de scris si totodata imi dau seama ca nu intereseaza pe nimeni. Sau cine stie. (Zilele astea sunt sensibila si obosita, deci sa n-aud pe nimeni ca-mi critica inconsecventa. Sau instabilitatea.).
M-am mutat. Asta ar fi primul lucru. Bun, as zice, desi, pentru o vreme, trebuie sa renunt la intimitatea cu care ma obisnuisem. Mnoh, n-oi muri si nu m-oi sufoca. Chestia asta face parte pe un plan bine pus la punct (de altii, ca io n-am inca habar unde o sa duca toata chestia asta, desi am un scop), pe care o sa-l urmez cu strictete. Stiu ca n-ati inteles nimic. Si ca o naspa ce sunt, va las in ceata. Sic! 😀
Iar am luat-o cu nebunia pe la munca. Mult m-o tinut chestia aia cu “muncesc mai putin, nu-mi face nimeni statuie, plec acasa pe lumina”. Fix doua saptamani. O sa plec iar in delegatii, ca era timpul, oricum mi-era dor de orele petrecute in masina, pe drum, cu muzica mea si tone de cafele de la OMV-uri. Deci, gata viata sanatoasa.
Azi am fost la pranz la pensiunea Valery. Mnoooo, atat de rau m-or ‘nervat aia, ca mi-am promis ca scriu despre ei. De rau.
Mi-am dus colaboratorii la pranz acolo. Pentru ca stiam ca se mananca bine, pentru ca era aproape de birou si nu aveam prea mult timp de pierdut in trafic, pentru ca locul e frumos, pentru ca. Toate bune si frumoase, ni s-a luat comanda, ni s-a adus mancarea in timp record, delicioasa, ca de obicei. Dar ne-au lasat sa mancam cu scrumiera plina pe masa. Nici macar nu s-au uitat la ea. Dupa ce am terminat de mancat, am mai stat o bucata de vreme de povesti pana sa ne ia farfuriile goale din fata. Si apoi…dusi au fost. Inca o ora n-au mai dat pe la masa noastra. Si nu mai aveau alti clienti, deci nu pot sa spun ca aveau treaba. Sau poate aveau, da’ nu stiu io. Ca sa ne faca nota, a trebuit sa merg pana in capatul restaurantului si sa strig dupa cineva (cred ca stateau ascunsi dupa mese, ca nu era oricum nimeni pe acolo).
Am platit nota fix cat era, nici un leu in plus. Banii de ciubuc mi i-am dat mie, pentru ca mi-am schimbat singura scrumiera. De doua ori.
Deh, cand am ajuns acolo, aveam pretentii de la ei. Acum nu mai am. Ca sa nu mai zic ca m-am facut de rahat in fata colaboratorilor, ca i-am dus intr-un local in care n-au fost serviti cum trebuie…
Tweet
ce job ai? daca nu te deranjeaza intrebarea. doar de curiozitate
Multumesc!
Ti-au zis asta colaboratorii? E posibil ca ei nici macar sa nu fi bagat in seama scrumiera plina. Uneori si eu imi imaginez ca m-am facut de rahat in fata altora, dar ei pot sa nu fie de aceeasi parere.
cat a fost ciubucul?
That`s my girl! In momentul asta m-ai facut foarte mandra, am lacrimi in ochi si un zambet de fericire pe buzele mele glosuite.
Stiam eu de ce suntem prietene. Nu-i ierta ca altfel nu invata. Bine, o sa ajungi sa le si explici ce au gresit.
Of ce mai ti si cu bloggerii astia!Cand patesc ceva, deja se gandesc: “vaii asta scriu pe blog!” :)))
Pe mine ma distreaza cand mergem mai mult bloggeri la un eveniment sau intr-un local si nu se poarta astia ok cu noi. Deja numar cati bloggeri sunt nervosi si isi formuleaza deja postu in minte
@ninna, lucrez in vanzari
@brontozaurel, nu, nu mi-au zis nimic, dar au observat scrumiera plina si serviciile de rahat
@dani, cat am vrut eu, ca doar eu mi l-am dat :))
@numaplictisi, stiam eu ca o sa-ti creasca ficatul de mandrie 😀
Desi am intors pe toate partile propozitia:”m-am facut de rahat in fata colaboratorilor” nu pot sa-i gasesc un inteles logic.
EI s-au facut de cacat in fata colaboratilor tai, nu TU!
Nu esti de vina cu nimic ca pensiunea respectiva are angajatii descrisi mai sus.
Cu tot respectu’ pentru colaboratori tai, daca isi imagineaza ca e vina ta, screw them.
Daca crezi ca n-am dreptate, te rog, lumineza-ma.
@Nub, se presupune ca i-am dus intr-un loc in care cunosc serviciile prestate de cei de acolo; in general, cand invitatii tai se simt prost din cauza indiferentei aratate de personalul unui restaurant, iti ceri scuze, desi ei sunt constienti ca e exclusiv vina lor.
Poate macar asa se invata minte si ei sa serveasca cum trebuie. Cum ramane cu: “Clientul nostru stapanul nostru.”?
poate acolo nu se fuma, si de aia nu au schimbat scrumiera 😛
Pisiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii welcome in to my world…!!!
Pai si cu zambetul tau , ala cu care te laudai mai acu 8 comm la mine pe blog, ce ai facut????
AAAAAAAAAAAAAAAAAA sau nu tine la fraeri….?
Cum spuneam: FITI MAI PRETENTIOSI CU BANI VOSTRI, CA MAINE NU’I MAI AVETI SI VA SCUIPA ASTIA SEMINTE’N PALARIE…!
RIM
Da-i naibii, nu te mai oftica 😉
Ma bucur ca esti pe noul drum si sper sa reusesti ce ti-ai propus. Sigur vor fi in continuare schimbari in bine si e nemaipomenit ca ai prieteni atat de apropiati. Daca te pasioneaza munca ta, munceste cat simti. Si delegatiile sunt si ele interesante, mai vezi tara