In lumea mea ideala

Cred ca-s io gresita pe undeva. Sau, mai rau, cred ca oamenii pe care ii consider prieteni vad, cumva, mai departe de unele manifestari de-ale mele. Ca-s om si am nevoie sa imi arat si supararea, frustrarea sau, de ce nu, chiar tristetea, cateodata.

Ei bine, eu nu mai pot sa fac asta pe blog. Sau pe Twitter. Sau pe Facebook. Pentru ca in secunda doi primesc un mail sau un telefon sau un sms care ma intreaba: de ce ai zis asta? (“asta” fiind whatever zic io la un moment da, nu importa ce)

Pentru ca-s om, fratilor.

Pentru ca vreau sa am libertate in online-ul asta in care muncesc de vreo cativa ani.

Pentru ca de aia am blog sau cont de Twitter sau Facebook, sa pot sa spun ce ma doare si ce ma bucura.

Pentru ca as zice acelasi lucru si fata in fata.

Pentru ca daca nu mi-am castigat dreptul de a vorbi liber, am muncit degeaba atata vreme.

Pentru ca sustin ce imi place si vorbesc atunci cand nu-mi place.

Pentru ca vreau sa cred ca prietenii mi-s prieteni si nu s-au imprietenit cu mine pentru like-uri, rt-uri si alte alea.

Pentru ca daca mi-s prieteni inteleg si cand ii critic si asta nu inseamna ca-i apreciez mai putin.

Pentru ca imi place sinceritatea.

Si da, sunt ingrozitor de trista. Pentru ca in lumea mea ideala prietenii sunt prieteni. Asa-mi trebe daca pun suflet.


6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *