Nu vreau restaurante “ca acasa”

Si nici cafenele, baruri sau mai stiu eu ce alte stabilimente de astea in care sa-ti petreci timpul.

Eu cand ma hotarasc sa ies, o fac tocmai pentru ca nu mai vreau sa stau acasa. De aia merg la restaurant, pentru ca acasa nu stiu sa-mi gatesc escalop zingara (zic si eu, ca nu-mi place sa-l comand neaparat, dar asta mi-a venit), vreau sa fiu servita si vreau sa spele altcineva vasele dupa ce mananc. Acasa fac toate astea singura, deci nu, nu vreau un restaurant “ca acasa”. 

Nici restaurant “ca la mama acasa” nu vreau. Pai mamei mele nu-i iese ciorba de burta la fel de bine ca la Kontiki din Sibiu. Si, oricat de dor imi e de vita in ceapa a mamei, nu-mi doresc asta la un restaurant. Plus ca mama e mama, nicaieri in lume nu te simti ca la mama acasa. Si apoi, de unde naiba stiu aia cum e la mama mea acasa?

Am vazut zilele trecute pe Facebook niste poze cu o cafenea din Bucuresti care avea bucatarie deschisa (!!!), pusa in mijlocul salii principale, ca bucataria din apartamentele americane. Dadea un aer de  “acasa la prieteni”. Avea perdelute la ferestre si mese cu scaune albe, parchet pe jos si lumina galbena, de aia calda de casa. Nu zic, poate ca e misto asa o atmosfera, dar eu nu vreau sa ies din casa doar pentru a intra in alta casa. Vreau sa simt ca am iesit, ca am mers intr-un loc in care nu-mi vine sa ma descalt cand intru si sa cer gazdei o bluza mai comoda, ca io m-am imbracat de iesit in oras.

Vreau atmosfera, muzica buna, fum si muzica. Vreau sa vad un bar daca ma uit in stanga sau dreapta, nu o bucatarie noua, “da’ vintage”.

Pana una-alta, aseara am descoperit Jazz Office, un local care NU e ca acasa, are muzica buna, live, ospatari amabili si atmosfera minunata pentru o seara in oras.


6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *