Apa!
In “Insula” Adei Milea (de Gellu Naum), e un pasaj in care se canta obsesiv si obsedant despre apa. E normal, ca doar e vorba de insula pe care a esuat Robinson Crusoe, insa in acel pasaj cantat e folosit un singur cuvant: “apa”. Apa-apa-apa-aaapaaa-aapa etc. Soptit, tipat, suav, rapid, rostit in toate felurile. Ei bine, la mine acasa, aseara, cuvantul “apa” s-a rostit disperat si cu putere.
Usor droghi de la niste calmante (luate dupa reteta, nu dupa fluturii mei din cap, din fericire), m-am asezat linistita la laptop, sa mai dau o geana pe interneti. Mi-am pus si castile in urechi, sa fie treaba completa. Mai un sms, mai un like, seara mea era aproape gata si ma bucuram ca in curand o sa merg la somn. Dar foarte curand am auzit o bataie puternica in usa care dadea din bucatarie spre camera. Am sarit ca arsa, asta insemna ca era cineva in casa, iar intrebarea pe care mi-o puneam era: “Daca tot s-a chinuit cineva sa intre, de ce mama naibii mai bate la usa?”
Fac o paranteza, ca sa va explic structura apartamentului, pe scurt, ca e important. Eu am doua intrari in apartament, una prin casa scarii, cu intrarea in bucatarie, cealalta direct din strada. Cum eu folosesc intrarea din strada, imi mai uit ca am o intrare pe cealalta parte, de la care proprietarii au cheia, sa mai intre pe la mine si sa vada daca totul e in ordine, atunci cand sunt plecata cateva saptamani la rand.
Cum va spuneam, bataie puternica in usa dintre living si bucatarie. Deschid cu teama si il vad pe proprietar, cu fata transfigurata, strigand: “Apa! Apa!” “De unde apa?”, zic, la fel de transfigurata, ca-s empatica. Era apa multa pe jos, pe casa scarii, apa care ajunsese pana la parter. Robinetul era deschis, apa curgea cu veselie. Il lasasem asa dupa ce ma apucase harnicia mai devreme si spalasem vasele.
Si uite asa, oamenii din trei apartamente (cei de pe palier cu mine, proprietarii – care stau la parter – si yours truly) au inceput operatiunea de salvare a imobilului de apa care-l cuprinsese. Am strans la apa de mi-o iesit pe ochi. Si ei la fel. S-a ras, s-au facut glume, mie imi venea sa intru in pamant de rusine ca i-am scos pe oameni din casa la 9 seara. Pe de alta parte, imi venea sa ma pun in fund si sa rad ca o apucata de prostia pe care o facusem. In 15 minute nu mai era nici urma de apa, vecinii m-au vazut ca nu-s in cea mai buna forma si au venit sa ma ajute sa strang si apa din bucataria mea.
Asa ca, dupa ce am uitat cheile in usa si am plecat la Bucuresti, dupa micile chestii de zi cu zi, dupa ce am plecat 3 zile si am lasat aragazul pornit, a venit si timpul primei inundatii facute ca la carte, cu simt de raspundere. Macar am aflat ce vecini misto am.
Cineva sa-mi recupereze capul din nori, va rog.
Tweet
Lasa ca se intampla si la case mai mari. Macar o poza de amintire ai facut? 😛
Numai de poza nu-mi ardea aseara :))
cat am ras! si eu sunt la fel de aiurita!
Nu e chiar asa grav, pentru ca stai la parter. Macar nu trebuie sa zugravesti la vecini 😀
Georgiana, dupa ce am strans apa am ras si eu :))
Bloodie, nu stau la parter, stau la etajul I. Am avut noroc ca bucataria e usor inclinata spre casa scarii si apa nu a ramas sub mobila, sa inunde magazinul de dedesubt 😀
Stiu, dar crede-ma ca daca te uiti peste cativa ani la ea razi bine :)))
Cum ai zis ca ai intrare din strada, am presupus ca stai la parter
Am, dar urc niste scari pana in apartament.
M-am nimerit odata la o prietena, sa bem o cafea, in timp ce ea bagase rufe la spalat in masina, dar uitase sa aseze furtunul in cada. Noi la barfe in bucatarie si covoarele plutind in sufragerie. Pana cand nu ne-a ajuns apa la picioare, nu am stiut nimic. :))
Mda, de astea am mai patit si eu, dar furtunul se nimerea intotdeauna langa gaura de scurgere si n-am avut probleme niciodata :))
Ea a fost isteata si a astupat gaura de scurgere, de teama gandacilor. :))