Ceva frumos
Cand am fost in Sibiu, la festivalul de teatru, intamplarea a facut sa ajung intr-un magazin cu pantofi. Deh, femeie. Eram acolo a doua oara, sa schimb o pereche de sandale care se rupsesera la doar o ora dupa incaltare. Totul a decurs normal, fara scandal. In timp ce asteptam perechea noua ma plimbam printre rafturi si dau aproape nas in nas cu fosta mea profesoara de romana, cea despre care am scris aici. Ambele bucuroase de revedere, ne-am pupat si am inceput sa povestim.
Am aflat ca nu mai preda, decat foarte putin, in restul timpului e inspector, adica, printre altele, da grade profesorilor care sunt in curs de titularizare. Ceea ce e putin ironic, avand in vedere ca multi din fostii elevi ii sunt acum colegi si sunt evaluati chiar de ea. Pentru ca asa e viata, unele lucruri nu se schimba niciodata 
Din vorba in vorba, am ajuns sa povestim si de noua generatie, cea a elevilor foarte inteligenti, care au infinit mai multe resurse decat am avut noi. “Draga mea”, imi spune cald, “stii care e problema cu generatia asta? Toti sunt foarte inteligenti si toti invata bine, dar nu mai reusesc sa ajung la sufletul lor, asa cum am ajuns la voi. Ori acum am ajuns sa fiu privata de ceea ce iubesc cel mai mult la meseria de dascal: sufletele voastre inocente si frumoase, care ma motiveaza sa merg mai departe stiind ca am lasat in urma un copil care stie ce vrea sa faca in viata.”
Am oftat putin, pentru ca mi-am dat seama ca toti acesti elevi nu stiu ce pierd, nelasandu-se influentati in niciun fel de modelele demne de urmat. Insa, ceea ce a urmat, a fost, de departe, cea mai frumoasa experienta de cand am acest blog.
“Auzi”, spune deodata, “tu ai scris articolul acela pe blog?” “Ce articol”, zic eu, uitand pentru o clipa ca scrisesem chiar de ea. “Articolul cu profesorii, despre mine si despre Dora.” (adica fosta mea diriginta – profesoara de istorie) “Da”, ii spun, tematoare si cu o usoara jena, ca nu ma asteptam sa fi citit. “Ei, da, am stiu ca tu esti, i-am zis Dorei ca doar tu poti fi. Si am luat toate lucrarile tale de control si tezele, sa ma conving.” “Pai, de unde v-ati dat seama?” “Draga mea, ti-am fost dascal atatia ani. Daca eu nu stiu cum scrii, cine altcineva ar putea sa stie?”
Da, mi-au dat lacrimile de bucurie ca un profesor stie, chiar si dupa atatia ani, cine am fost si cum am crescut. Iar fraza pe care mi-a spus-o, inainte sa ne ducem in treburile noastre, imi va rasuna in mnte pentru mult timp de acum inainte: “Iti multumesc. A fost cel mai frumos moment din toata cariera mea de dascal, sa vad ca un copil a crescut minunat si ca eu am facut parte din asta.”
Tweet
Felicitari tie ca ai fost deschisa la nou si felicitari dansei pentru dragostea pe care o poarta predatului!
Intr-adevar, foarte frumos!
Eu doar am transmis. Dac afac doar un elev sa se razgandeasca si sa fie mai atent cu profesorii lui, ar fi un mare castig. Desi nu cred ca sunt multi elevi care citesc bloguri :))
daaa , toti ar trebui sa incercam sa fim genul acesta de dascali , indiferent ce profesam. pentru ca educatia nu e musai sa se faca in sala de clasa
Stii cum e, mai tre sa ai si cu cine. Ca parca pe vremea mea (ce diudat suna asta) aveam mai mult respect pentru dascali…
frumos. am avut si eu o profa asa. tot de romana. ne-am intalnit anul asta la Receseu din intamplare. vroia sa ajunga in audinta ca o suparasera astia
am depanat amintiri o tona.
E ceva cu profesorii de romana. Si cea din generala tot misto era. Dar a plecat cu familionul in State, cand eram prin clasa a 7-a (adica prin 91, deci imediat dupa revolutie). Sunt curioasa daca si-a gasit linistea pe acolo, ca nu mai stiu nimic de ea.
Piele de găină. De sus şi până jos.
Asta îmi aminteşte de un prof de-al meu de la facultate, care mi-a recunoscut numele, şi-a amintit de tata, în ce grupă era şi cum îi chema pe toţi colegii lui. WoW! Iar în ziua de astăzi, nici măcar studenţii nu mai ştiu cum îi cheamă pe toţi profii, apăi invers…
profa de romana din liceu nu mai saluta. :)) am fost rebel si am facut un referat de 8 pagini despre Eminescu. Cat era de curvar , ce viata de rahat avea, despre viata politica si alte mizerii. Documentat …. numai din carti si din relatarile altor oameni. tot felul de corespondente… a fost o munca fantastica de 2 saptamani.
din ziua cand l-am citit cap coada in fata clasei profa nu a mai vorbit nici macar o data cu mine si nu mi-a mai dat alta nota decat 7. Desi la bac luasem cea mai mare nota din liceu…. la romana. si la noi nu se lua 10
dar oricum am un mare respect pentru dirigintii din liceu si pentru colegi. Majoritatea suntem prieteni foarte buni… si in ziua de azi
Fix acum 5 minute am facut un exercitiu de memorie, sa vad daca imi mai amintesc numele profesorilor din gimnaziu. Nu mai stiu cu cine am facut fizica, dar in rest…pe toti ii stiu 😀
Cred ca la ora de romana de la mine de la liceu ai fi luat o nota mai mare + ca ai fi fost privit mai indulgent :))
Si mie tot profa de romana din liceu mi’a fost cea mai draga. Avea o ironie atat de fina incat iti era jena daca nu citeai nu doar cartea, dar si mult pe deasupra, ca sa poti face fata la discutii! Minunata persoana!
Da, asa ne motiva si pe noi. Ah, amintiri..
Ce frumos. Imi inchipui cat de mandra ai fost atunci de blogul tau si cat de mandra a fost ea de tine
Si eu am scris despre profesoara mea de romana din liceu, insa nu stiu daca ea a citit sau va citi vreodata ce am scris. insa ramane pentru mine o mare doamna.
No asa da. Fain moment.