Profesorii mei

Saptamana asta a fost (si inca e) pentru mine un fel de “uita-te in trecut ca sa poti privi spre viitor”. Bineinteles, printre cei care si-au pus amprenta asupra personalitatii mele se numara si cativa profesori care mi-au fost extrem de dragi.

Invatatoarea mea. Tanara, frumoasa, calda, proaspat iesita de pe bancile scolii (avea 19 ani cand ne-a “preluat”, in clasa I, avea o lumina in ea care inca ma fascineaza, de cate ori am ocazia sa ma intalnesc cu ea. In clasa a doua a lipsit pentru o saptamana si toti eram extrem de nelinistiti pentru ca nu stiam ce se intampla. Misterul a fost elucidat cand “tova” a venit cu un set de fotografii, care o aratau pe ea langa un tanar frumos, imbracati in mire si mireasa. Se casatorise si a venit la scoala fericita sa impartaseasca cu “copiii ei” un eveniment atat de fericit. In anii in care mi-a fost invatatoare m-a invatat ca zambetele fac minuni si incalzesc oamenii din jur.

Ciclul gimnazial a adus o schimbare mare. Pe langa faptul ca deja aveam profesori diferiti la fiecare materie, mai aveam si colegi noi pentru ca schimbasem scoala. De la o scoala generala a unui cartier marginas am ajuns la una dintre cele mai bune scoli ale Sibiului: scoala 15. Toti profesorii erau deosebiti, alesi pe spranceana, insa cea care mi-a patruns in inima a fost profesoara mea de engleza, care mi-a dezvoltat un cult pentru aceasta limba. A pus atata pasiune in a ne invata sa vorbim cursiv o limba pe care, pana cu un an inainte, foarte putini o studiau (inainte de revolutie, preponderent se invata rusa si franceza, engleza era limba capitalistilor, deci, limba diavolului), incat pe mine m-a convertit pe viata.

La liceu am avut doua profesoare care, dupa parerea mea, au reusit sa construiasca 50% din personalitatea mea actuala. Prima dintre ele, profesoara de istorie si diriginta, este o femeie mai mult decat deosebita. Mi-ar trebui cel putin 10 postari, ca sa va vobesc despre ea si imi e greu sa sintetizez. Pot sa spun ca istoria nu m-a pasionat niciodata, nu stiu exact din ce motiv, insa orele ei erau o adevarata placere, din simplul motiv ca imbraca totul sub forma unei povesti; drept urmare, singura bruma de istorie pe care o cunosc i se datoreaza in exclusivitate. Om pasnic, bland si bun, doamna Teodora Helju a avut mult de furca cu clasa noastra, din cauza nadravaniilor facute si din cauza carora era mereu luata la interogatorii in cancelarie, de catre alti profesori. S-a chinuit, biata de ea, patru ani de zile sa ne explice ca trebuie sa invatam ce inseamna masura si ca, unele chstii in viata nu trebuie duse la extrem. Ca sunt momente in care trebuie sa ne potolim, sa ne oprim si sa analizam. Ca integritatea morala nu ne este data nici de infatisare, nici de ceea ce au realizat parintii nostri si ca depinde in totalitate de felul in care ne comportam, ca oameni, cu cei din jurul nostru. La intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, am vazut in ochii ei lacrimi de fericire, cand ne-am reintalnit; si am mai vazut satisfactia dascalului care vede ca disipolii sunt mari, demni si mandri de ceea ce au realizat.

Despre profesoara mea de romana din liceu nici nu stiu cum sa vorbesc. Toti elevii ei, fara exceptie, sunt de acord ca, datorita ei, au invatat sa puna pret pe gandirea proprie. Orele ei erau o lunga discutie despre romanele sau poeziile pe care le aveam de citit, ura din rasputeri ideea de “comentariu literar invatat din carti” si ne incuraja sa fim originali. Era foarte interesata de parerile noastre, iar notele erau rezultatul gadirii proprii, chiar daca ideile prezentate nu erau neaparat cele corecte. Daca pana in momentul in care am intalnit-o, iubeam cartile, datorita ei am inceput sa le ador si sa le savurez  cu o placere de nedescris. De la ea am invatat ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata este sa am incredere in mine si in ceea ce pot, iar principiul meu de viata, dupa care ma ghidez inca de pe bancile scolii este: “daca esti bun, nu te poate da nimeni la o parte”. Acum, doamna Ioana Danetiu este directoare la liceul la care am invatat eu si face o treaba minunata, exact asa cum am stiut intotdeauna ca va face.

Profesorii mei au fost, toti, niste modele pentru mine. Sper ca si elevii lor de acum sa le vada valoarea si sa invete de la ei, asa cum am invatat si eu: lectii despre viata, lectii despre oameni, lectii despre cum sa ajungi un om implinit.


15 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *