Profesorii mei
Saptamana asta a fost (si inca e) pentru mine un fel de “uita-te in trecut ca sa poti privi spre viitor”. Bineinteles, printre cei care si-au pus amprenta asupra personalitatii mele se numara si cativa profesori care mi-au fost extrem de dragi.
Invatatoarea mea. Tanara, frumoasa, calda, proaspat iesita de pe bancile scolii (avea 19 ani cand ne-a “preluat”, in clasa I, avea o lumina in ea care inca ma fascineaza, de cate ori am ocazia sa ma intalnesc cu ea. In clasa a doua a lipsit pentru o saptamana si toti eram extrem de nelinistiti pentru ca nu stiam ce se intampla. Misterul a fost elucidat cand “tova” a venit cu un set de fotografii, care o aratau pe ea langa un tanar frumos, imbracati in mire si mireasa. Se casatorise si a venit la scoala fericita sa impartaseasca cu “copiii ei” un eveniment atat de fericit. In anii in care mi-a fost invatatoare m-a invatat ca zambetele fac minuni si incalzesc oamenii din jur.
Ciclul gimnazial a adus o schimbare mare. Pe langa faptul ca deja aveam profesori diferiti la fiecare materie, mai aveam si colegi noi pentru ca schimbasem scoala. De la o scoala generala a unui cartier marginas am ajuns la una dintre cele mai bune scoli ale Sibiului: scoala 15. Toti profesorii erau deosebiti, alesi pe spranceana, insa cea care mi-a patruns in inima a fost profesoara mea de engleza, care mi-a dezvoltat un cult pentru aceasta limba. A pus atata pasiune in a ne invata sa vorbim cursiv o limba pe care, pana cu un an inainte, foarte putini o studiau (inainte de revolutie, preponderent se invata rusa si franceza, engleza era limba capitalistilor, deci, limba diavolului), incat pe mine m-a convertit pe viata.
La liceu am avut doua profesoare care, dupa parerea mea, au reusit sa construiasca 50% din personalitatea mea actuala. Prima dintre ele, profesoara de istorie si diriginta, este o femeie mai mult decat deosebita. Mi-ar trebui cel putin 10 postari, ca sa va vobesc despre ea si imi e greu sa sintetizez. Pot sa spun ca istoria nu m-a pasionat niciodata, nu stiu exact din ce motiv, insa orele ei erau o adevarata placere, din simplul motiv ca imbraca totul sub forma unei povesti; drept urmare, singura bruma de istorie pe care o cunosc i se datoreaza in exclusivitate. Om pasnic, bland si bun, doamna Teodora Helju a avut mult de furca cu clasa noastra, din cauza nadravaniilor facute si din cauza carora era mereu luata la interogatorii in cancelarie, de catre alti profesori. S-a chinuit, biata de ea, patru ani de zile sa ne explice ca trebuie sa invatam ce inseamna masura si ca, unele chstii in viata nu trebuie duse la extrem. Ca sunt momente in care trebuie sa ne potolim, sa ne oprim si sa analizam. Ca integritatea morala nu ne este data nici de infatisare, nici de ceea ce au realizat parintii nostri si ca depinde in totalitate de felul in care ne comportam, ca oameni, cu cei din jurul nostru. La intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, am vazut in ochii ei lacrimi de fericire, cand ne-am reintalnit; si am mai vazut satisfactia dascalului care vede ca disipolii sunt mari, demni si mandri de ceea ce au realizat.
Despre profesoara mea de romana din liceu nici nu stiu cum sa vorbesc. Toti elevii ei, fara exceptie, sunt de acord ca, datorita ei, au invatat sa puna pret pe gandirea proprie. Orele ei erau o lunga discutie despre romanele sau poeziile pe care le aveam de citit, ura din rasputeri ideea de “comentariu literar invatat din carti” si ne incuraja sa fim originali. Era foarte interesata de parerile noastre, iar notele erau rezultatul gadirii proprii, chiar daca ideile prezentate nu erau neaparat cele corecte. Daca pana in momentul in care am intalnit-o, iubeam cartile, datorita ei am inceput sa le ador si sa le savurez cu o placere de nedescris. De la ea am invatat ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata este sa am incredere in mine si in ceea ce pot, iar principiul meu de viata, dupa care ma ghidez inca de pe bancile scolii este: “daca esti bun, nu te poate da nimeni la o parte”. Acum, doamna Ioana Danetiu este directoare la liceul la care am invatat eu si face o treaba minunata, exact asa cum am stiut intotdeauna ca va face.
Profesorii mei au fost, toti, niste modele pentru mine. Sper ca si elevii lor de acum sa le vada valoarea si sa invete de la ei, asa cum am invatat si eu: lectii despre viata, lectii despre oameni, lectii despre cum sa ajungi un om implinit.
Tweet
Foarte fain! L-am adaugat si pe FTW, sper ca nu te deranjeaza.
E ceva cu profii ăştia de istorie şi română…Nu toţi, dar şi când îi nimereşti sunt vis.
Sper din toata inima sa mai existe astfel de profesori, modele de urmat pentru elevii lor! Pentru ca, din pacate, ei merg incet-incet catre pensie, iar generatia care vine din urma este cea care nu gaseste un job mai bun sau mai bine platit.
Frumos.
Dar: lectii, lectii si iar lectii… 😛
Nebu, problema este ca multi dintre elevii de astazi ii vad ca pe niste “pacalici” pentru ca nu au Q7-le la scara. Am avut neplacerea sa aud cum profesorii care pentru mine au fost o lumina sunt vazuti de astia de acum ca vai de ei. Sunt aceiasi oameni care ne-au format pe noi si atitudinea lor fata de discipolii lor nu s-a schimbat. Dar sunt contestati si bagati in aceeasi oala cu profesorii care isi fac profesia de ras.
Frumos articol! Cred ca in toata lumea asta plina de injurii, de misto-uri si de politica, amintirea si laudarea unor oameni care chiar au contat in ceea ce am devenit e o gura de aer binevenita. Profesorii (cei adevarati mai ales) raman undeva in umbra dupa ce noi mergem mai departe. Ei ne tin minte si povestesc despre noi, stiu asta sigur. Noi insa povestim mult prea rar despre ei!
PS offtopic: si mai spuneai ca eu scriu mult? 😉
Mai, felicitari pentru articol – daca il citeste un elev si e influentat pozitiv de el, insemna ca ai facut o fapta mare.
(de fapt, oricum ai facut – acest articol e o buna lectura si pentru adulti)
@boghi.. daca il adaugai pe fain, spuneai “foarte ftw”? 😛
(silly joke 😀 )
Si eu am avut o invatatoare proaspat iesita de pe bancile facultatii care se maritase, ce-i drept, la sfarsitul celor 4 clase insa ne-a invitat la nunta.
Imi aduc aminte cu drag de cativa profesori insa ma si cutremur cand imi amintesc de altii, mai nesimtiti, care n-au stiut sa ne indrume. Eh, noi sa fim sanatosi, vorba aceea, mai ales daca ne tinem de treaba si ne implinim visele
De acord cu tine, colega din an mai mare
Eu am facut romana cu Ana Maria Bedreaga si numai cateva ore cu Ioana Danetiu. Confirm ce-ai spus. Si eu ii sunt recunoscatoare profei mele si doamnei Daneti pentru suporturile de curs primite in plus pentru olimpiada :D. Intre timp vad c e si autor in manualele de Limba si literatura romana. Jos palaria!
Ana Maria Bedreaga mi-a fost colega de liceu, cu doar un an mai mare decat mine. Si nu-ti poti da seama ce sentiment ciudat (si placut) e ca un elev de-al ei sa citeasca ceea ce am scriu eu despre profesorii nostri
Iti multumesc pentru comentariu.
Am avut norocul sa o am profesoara pe Teodora Helju cand s-a mutat in Lazar. Cea mai frumoasa “povestitore”, n-am uitat nimic din istoria invatata de la ea si un om de nepretuit.
Cu Ioana Danetiu m-am intalnit putin, dar memorabil, cand ne-a insotit la Olimpiada Nationala de Romana, si ea si Ana Maria Bedreaga. Chiar daca ma calificasem in locul candidatului pe care il pregatisera ele , m-au facut sa imi doresc din tot sufletul sa pot invata de la ele si nu de la profesoara mea din Lazar (care era vai de capul ei). Niste forte ale naturii cand venea vorba despre limba romana, le-as fi ascultat ore in sir.
Acum sunt la Londra de ani de zile si de abia daca mai vorbesc romaneste de 2 ori pe an, dar uite ca 10 ani mai tarziu mi-am adus aminte de ele si am gasit blogul tau. Multumesc pentru ca mi-ai amintit de 2 oameni extraordinari si profesori prin excelenta!
Stii, eu n-am parasit Romania si sunt recunoscatoare pentru tot ce m-au invatat ele: dna. Helju – sa fiu un om bun si corect, dna. Danetiu – sa tin cu dintii de vorbitul corect si sa fiu mandra de literatura si filosofia romanilor.
Iti multumesc si eu ca te-ai oprit sa lasi aici cateva cuvinte despre doamnele profesoare, ma bucur sa vad ca suntem multi cei care ne-am lasati modelati
Si eu ma numar printre norocosii, care s-au bucurat de doamnele profesoare de romana si istorie, Teodora Helju fiindu-mi si diriginta, chiar daca nu in toti anii de liceu petrecuti la C-tin Noica. Doua profesoare absolut minunate!
Salut, Cris, bine-ai venit
Am fost colege de clasă în liceu, deci da, am împărțit aceeași dirigintă și aceeași profesoară de română. Îmi pare tare bine să văd că toți le-am păstrat în suflet.
Din pacate dna prof. Helju Teodora din cauza stresului cauzat de nenumaratele situatii cerute in ziua de azi in invatamant a incetat din viata. Dumnezeu sa ii lumineze calea si sa o odihneasca in pace.
Cristina, da, știu. Atât de tânără, și cu atât de multe de făcut. A fost un om care a atins multe suflete.