Viata fara telefon
|Ar fi mai buna viata fara telefon. A mea, cel putin. Ca mi-e groaza de vorbitul la telefon, ma stramb de fiecare data cand suna, indiferent cine suna. Sigur, ma bucur sa-i aud pe unii oameni cu care vorbesc rar, dar nu stiu cum se face ca, de fiecare data cand il aud pe Yngwie Malmsteen cantand, ma ia cu fiori. (Yngwie e ringtone-ul meu, am incercat sa-mi fac experienta asta cu sunatul telefonului cat mai placuta)
Cand vine vorba de munca, telefonul e si mai putin important. Asta pentru ca nu-s deloc atenta cand vorbesc la telefon. Ca nu-mi place. Drept urmare, conversatiile mele suna cam asa:
“Interlocutor: Salut! Ce faci?
Eu: Salut! Muncesc.
Interlocutor: Te-am sunat ca trebuie sa vorbim aia si aia si sa-mi spui cum ai rezolvat aialalta. Dupa care tre sa mai faci aia si aia.
Eu: Aha. Mhm. Da. Sigur. Bine.
Interlocutor: Si mai fa si aialalta.
Eu: Da. Bine. Zi faina.”
Dupa care inchid telefonul. Si uit in secunda doi tot ce am vorbit. Pentru ca, dupa cum am spus, urasc sa vorbesc la telefon si nu-mi sta capul la discutie.
Insist, de ceva vreme deja, sa mi se trimita e-mail-uri. Ce e scris, ramane scris. Cu toate CC-urile din lume, daca se poate. Sa fie scris. Sa nu existe situatii de genul “nu am stiut” sau “nu mi-a spus nimeni”. Nici din partea mea, nici din partea altora. Vad e-mail-ul, ma conformez si, chiar daca mai uit de vreunul, tot imi aduce cineva aminte, la un moment dat.
Mi-as dori sa folosesc telefonul doar pentru situatii urgente sau pentru conversatii cu prietenii. Dar sunetul lui a ajuns sa ma streseze din cauza ca, pentru orice mica problema, Yngwie Malmsteen incepe sa dea din chitara atunci cand mi-e lumea mai draga. Si din cauza asta parca nici mie nu-mi mai vine sa sun pe cineva.
Daca nu-i place?
Tweet
Deacord. Sunt in faza in care nu mai raspund la telefon, prefer sa dau recall catre clienti si sefi in momentul in care ma pot concentra la discutie. Nu am acces la net pentru a vizualiza sau a raspunde la mail-uri urgente. Prietenilor asemenea. Suntem in secolul vitezei, nu concep job-ul fara telefon mobil. Totusi imi amintesc cu drag momentele cand intram pe usa si o intrebam pe mama (fara sa spun Salut) ” Cine m-a sunat?”…..
Cel mai nasol e cand lucrezi in client services, cand ai parte de toate apelurile si de toate genurile. Eu am trecut prin asta si e mult mai rau…
“Eu am trecut prin asta si e mult mai rau…”: da, incercati “departamentul” de reclamatii al unei firme de curierat, distractie: masculi feroce, tate isterice etc etc.
“Recall”-ul: e lux.
Oricum, dracu’ sa-l ia pe Yngwie Malmsteen asta ! Ce ticalos !
Dupa ce o perioada de vreo cativa ani am vorbit cel putin 50 de minute la telefon in fiecare zi, acum cand aud telefonul ca suna imi vine sa-l trantesc. Slava domnului ca pentru jumate de an sunt in roaming si am o scuza buna sa nu mai raspund la telefon
Am folosit telefonia mobila 16 ani, apoi am taiat cartela cu foarfeca si am facut cadou cuiva aparatul.
Acum sunt mult mai linistit. Cine are nevoie de mine ma gaseste pe telefonul fix, daca este bagat in priza (asta se intampla doar de la 8 la 20 ).
Viata e simpla. Doar noi avem impresia ca este complicata. Se poate trai fara mobil si inca foarte bine.
Au trecut aproape 2 ani de cand am scris asta. Intre timp, telefonul meu e pe functia “vibratii” si raspund doar cand il simt in buzunar/vad ca se aprinde ecranul. De renuntat nu pot renunta: am o agentie de condus si sunt prea multi oameni de care sunt responsabila.