Dintr-un miez de noapte

Folosofia omului simplu nu inceteaza sa ma uimeasca. Oamenii care traiesc modest pretuiesc mult mai mult scopul unei vieti, fara sa se gandeasca la felul in care isi parcurg drumul, fara sa se intrebe daca sunt fericiti sau nu. Am zis intotdeauna ca oamenii care nu-si ocupa mintea cu intrebari existentiale isi implinesc cu adevarat viata. Isi doresc o casa, o familie, o masina, un concediu-doua si nu se simt deloc speriati de rutina. Ba chiar o imbratiseaza cu amandoua bratele. Au principii solide, de la care nu se abat, iar compromisurile aproape ca nu exista.

Aseara, pe cand ieseam de la spectacolul din Jazzissimo “Caramitru – Malaele – Cate-n luna si in stele” (si dupa o discutie de 5 minute cu Ion Caramitru – despre care veti citi in curand pe Tion), imi cautam telefonul sa-mi chem un taxi. Masina unei reprezentante auto din Timisoara se opreste in fata mea si din ea coboara directorul reprezentantei care ma intreaba unde merg. Ii spun ca acasa, ma pofteste in masina si ii spune soferului “du-o acasa.” Nu intelegeam ce se intampla, i-am multumit omului si am urcat in masina, fara sa uit sa-i spun soferului “imi pare rau ca trebuie sa ma duci si pe mine acasa; ai fi putut sa iti termini treaba deja.” Ma gandeam, desigur, ca ora tarzie inseamna ca si-a terminat programul. Aveam sa aflu ca isi termina programul abia dimineata, dupa ce toti invitatii spectacolelor si evenimentelor pe care reprezentanta le sustine in oras o sa fie dusi la hotelurile la care sunt cazati sau tranferati la zborurile de dimineata devreme.

“Stii, eu ma bucur ca pot sa fac asta. Nici nu-ti imaginezi ce oameni am plimbat cu masina. Daca nu-mi place sa beau, sa fumez si sa pierd vremea in cluburi, asta fac – conduc.” M-am uitat la el, mirata. Daca l-as fi vazut pe strada, as fi jurat ca e vreun smecheras de cartier: tuns zero, bine facut, atitudine usor bataioasa, iar in masina statea putin aplecat de umarul drept.

“Si cum”, il intreb, “chiar n-ai niciun viciu?” “Domnisoara, viciile nu te lasa sa faci lucruri bune in viata, te tin pe loc. Eu vreau sa realizez ceva, nu sa ma distrez. Sa se distreze altii, care au deja.”

Pana am ajuns acasa am aflat ca are 26 de ani, ca e boxer profesionist care si-a pus cariera sportiva in asteptare pentru ca trebuie sa munceasca, dar ca se antreneaza in fiecare zi, timp de cateva ore. Si daca pana atunci ma gandeam ca, daca l-as fi vazut in alta parte, as fi dispretuit atitudinea lui bataioasa, dupa ce mi-a povestit o frantura din viata lui am ajuns sa o admir. Ca norocul poate se arata unora dintre noi, dar altii trebuie sa-l caute muncind foarte mult.

I-am multumit inca o data pentru plimbare si am coborat cu zambetul pe buze. El a stat in masina, uitandu-se dupa mine pana am intrat in casa, sa fie sigur ca totul e in regula, chiar daca nu trebuia sa faca asta. A fost o lectie pe care acest baiat mi-a dat-o, in miez de noapte: perseverenta si munca te cresc si te educa, iar unii oameni nu trebuie sa citeasca tone de carti ca sa fie memorabili.

Simplitatea e, uneori, tot ce trebuie sa vezi ca sa iti recapeti increderea intr-o lume mai buna si mai curata.

Tweet