Copilaria? Ne-o mai amintim?

Declar ziua de azi ziua lepselor pe care mi le tot arunca oamenii astia care au ajuns sa-mi fie foarte dragi. Leapsa urmatoare e primita de la Real Life, care ma pune sa-mi amintesc de copilarie. Asta nu-i bai, ca, in ultima vreme, mi-am tot scanat memoria, incercand sa imi fac un bilant al anilor mei trecuti. Depresie serioasa, ce vreti…

1. Cat de departe esti de copilarie?

Nu sunt departe. Chiar ieri imi facusem un test in care mi se spunea ca varsta pe care o simt e de 24 de ani. Eh, ce vremuri… Si acu’, serios vorbind (cat de serios poti fii cand vorbesti despre copilarie?), am foarte multe momente cand ma simt un copil speriat, am sentimentul ala ciudat cand simti ca te pierzi de mama prin magazinul plin de lume. Dar, de nenumarate ori am senzatia ca nu sunt altceva decat un copil mare. Cum altfel as putea fi cand mie inca imi place sa ma uit la desene animate, sa ies la plimbare cand ploua si sa sar prin balti, sa ma joc “nu te supara frate” cu prietenii mei la fel de copii ca si mine…

2. Mai ai prieteni din copilarie?

Absolut toti prietenii cu care mi-am petrecut copilaria sunt plecati din tara. Unii in Canada, altii in State, altii prin Austria. Da, pastram legatura, ceea ce nu e lucru putin, avand in vedere ca unii sunt plecati de 10 ani chiar. In schimb, am aproape de mine prieteni din adolescenta, pe care i-am intalnit la inceputul liceului si de care ma leaga multe in viata asta.

3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilariei tale?

Hmmm…e greu de spus. Am avut multe momente frumoase, majoritatea fiind in coltul ala de rai in care am crescut, tabara de la Santa. Zapada care ne izola de restul lumii, frigul de afara si caldura din cabana bunicilor mei, povestile bunicului meu care e un mare maestru cand e vorba de inventat (credeti ca-i lucru usor sa spui povesti in fiecare seara, timp de aproximativ 5 ani?), sunetul lemnelor care ardeau in soba si umbrele care se vedeau pe perete, cana cu laptele de dimineata (dupa care mergeam, pe jos, cam 500 de metri, dar mie mi se parea un drum extrem de lung), afinele mancate “direct de la sursa” (si mainile pe care bunica mea si le punea in cap, cand ma vedea mazgalita cu sucul negru) si “calul” meu personal, ciobanescul Haiduc, care imi purta de grija cand bunicii mei oboseau sa mai alerge dupa mine.

4. Cate vise de copil ti-au fost indeplinite?

Imi doream foarte tare sa ma fac “doctorita de oameni mari”, ca multi alti copii din jurul meu, iar pentru asta trebuia sa merg la liceul Sanitar. Am aflat mai tarziu ca, pentru a deveni doctor, trebuia sa fiu un as la materiile reale (chestie care nu s-a lipit de mine niciodata). Asa ca, la un moment dat, a trebuit sa fac un compromis: m-am dus la liceul Sanitar, la clasa de limbi straine :)). Mai am ceva vise de indeplinit, dar inca nu-i timpul pierdut.

Oaanaa si Denisa, voi ce ne spuneti despre copilaria voastra?

Tweet