Una scurta despre palmieri

Probabil ca toata tara ste deja: Timisoara s-a umplut de palmieri peste noapte, in urma deciziei domnului primar de a infrumuseta orasul cu acesti…copacei. Nu comentez decizia, au comentat-o indelung altii care se pricep sa faca asta, dar as vrea sa va povestesc o intamplare de acum vreo 6-7 ani, de pe vremea cand lucram la depozitul de flori.

Aveam si palmieri de apartament in oferta, unii chiar impresionanti ca marime. Doua soiuri, Phoenix Canariensis si Phoenix Robellini; diferenta de aspect dintre ei era ca primul soi are trunchiul mai lung, iar la cel de-al doilea frunzele pornesc aproape de radacina, putin deasupra pamantului. Dau detaliile acestea pentru ca sunt, oarecum, importante.

Intr-o buna zi de primavara, ne viziteaza un domn din alta tara, care voia sa (re)deschida un strand in Timisoara. Si voia sa-l faca atat de frumos si nemaivazut incat era dispus sa cheltuiasca nelimitat, doar pentru a avea o gradina frumoasa in strand si in afara lui, pe spatiul din fata gardului. Normal, ne-am bucurat, ca urma sa-i si amenajam mica “oaza de liniste din mijlocul orasului”. Pana cand ne-a spus: “Vreau un aranjament cu palmieri.” Timp de doua luni i-am propus toate variantele posibile de amenajare, excluzand din start palmierii si explicandu-i cat de bine am stiut (si eu, si sefa mea) ca la noi in tara e un alt fel de clima si, poate, cel mai important lucru: nimeni in Europa nu comercializeaza palmieri de exterior, toti fiind hibrizi destinati infrumusetarii apartamentelor. Deci plante de interior.

Doua luni, fratilor. Doua luni in care noi ii explicam domnului ca nu vrem sa-i luam banii pe ceva ce va muri odata cu prima rafala mai puternica de vant, pentru ca frunzele subtiri se vor frange ca paiele atunci cand celebrele vanturi timisorene se vor porni. Pana la urma l-am convins, iar domnul a decis ca o sa-si puna, totusi, palmieri in gradina: si-a luat unii de plastic, hidosi dn cale afara.

Acum, revenind la (deja) celebrii palmieri de Timisoara, ma intreb urmatoarele lucruri: de ce a existat o firma care a fost dispusa sa-si bata joc de bietele plante, stiind foarte clar ca alea nu-s plante care sa reziste afara? M-am uitat la pozele aparute pe net si aia sunt Phoenix Robellini, niste bieti palmieri de apartament. Ca poate primarul a avut intenti bune, dar, nepricepandu-se, a acceptat infrumusetarea orasului cu niste copacei care nu vor rezista nici cateva luni afara.

Drept urmare, eu nu cred ca neaparat primarul e de vina, ci dobitocul care a acceptat sa vanda niste plante doar din dragoste de bani. Poate ca si primarul, pentru ca a cheltuit banii publici pe ceva sortit pieirii. Desigur, daca acei palmieri au fost donati, imi voi retrage spusele, in afara de o singura idee: sa nu ne batem joc de flori, totusi.


10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *