Garana Jazz 2011 – cu bune si cu rele

Din start spun ca obiectul acestui articol nu este sa critice si sa judece actiunile organizatorului festivalului. Nu stiu ce inseamna sa organizezi un festival de o asemenea anvergura si n-am idee despre sacrificiile care se fac de catre organizatori pentru a aduce toti acei artisti minunati din fiecare an. Tot ceea ce voi spune mai departe e un fel de observatie, poate niste dorinte care mi-ar fi transformat experienta de la Garana din minunata in sublima.

Vanzarea biletelor. De cand se stie acest festival, biletele s-au cumparat de la intrare. In acest an, organizatorii s-au confruntat cu marea de oameni care au cerut ca biletele sa se cumpere si online, asa cum e normal pentru un festival care creste de la an la an. Nimanui nu-i place perspectiva de a sta la o coada imensa in fata casei de bilete, pentru ca apoi sa se mute la o coada imensa la intrare, sa se verifice bratarile de acces. Explicatia organizatorilor la acest aspect a fost ceva de genul: “toata lumea stie ca Poiana Lupului e un loc in care ploua aproape tot timpul si nu putem sa riscam sa vindem bilete online, ca apoi oamenii sa-si ceara bani inapoi pe motiv de ploaie”.  Exact: toata lumea stie ca ploua si, din cauza asta, toata lumea vine pregatita sa stea in ploaie, cu paturi, pelerine, umbrele si ale chestii menite sa le faca experienta cat mai placuta. Deci scuza asta cu ploile mi se pare doar o modalitate de a nu da un minim de comision firmelor care ar putea sa fie parteneri in vanzarea biletelor pe internet.

Transportul spectatorilor. Garana e un sat cu maxim 100 de case, dintre care vreo 30 sunt pensiuni sau case de inchiriat pe perioada unei vacante sau in timpul festivalului. Festivalul aduce, in medie, vreo 3-4000 de oameni/editie, dintre care jumatate sunt platitori de bilet, restul asculta concertele de afara sau de pe dealul de langa poiana. Astia 2000 de oameni care vin la spectacole nu au cum sa se cazeze toti la Garana. Unii vin cu cortul, iar ceilalti se cazeaza in Valiug, Crivaia, Trei Ape, Brebu Nou, toate fiind localitati la distante de minim 5 kilometri de locul concertelor. Nu-s toti cu masini (noi n-am fost, de exemplu) sau nu-s toti dispusi sa conduca in ficeare seara, ca daca ploua si e frig, iti trebe ceva intaritor sa rezisti cateva ore de concert, ori coca cola sau cafeaua nu sunt de ajuns. Nu cred ca e atat de greu sa pui la dispozitie 2-3 microbuze care sa aduca oamenii din imprejurimi, pe niste sume modice, sunt convinsa ca toata lumea ar plati 3-4 lei de persoana pentru a nu mai face excursii nocturne prin padure.

Programul concertelor. Anul acesta au fost 4 artisti in fiecare seara, exceptie facand ultima seara, cand au fost doar 2 artisti invitati. Spectacolele au inceput la ora 20, in conditiile in care afara, deja de la ora aia, era un frig de crapau pietrele. Asa cum organizatorii stiu ca ploua in fiecare an, ar trebui sa stie ca ploaie inseamna frig, iar frigul ii va face pe cei mai multi sa plece dupa concertele-eveniment ale fiecarei seri, iar artistii programati mai tarziu vor canta in fata unor butuci de lemn goi (la Garana nu sunt scaune, dunt doar niste butuci de lemn aranjati ca un fel de banci, pe care lumea se aseaza, aranjandu-si in prealabil locul cu niste paturi). Ma gandesc ca n-ar fi chiar asa o grozavie sa se programeze concertele mai repede, in asa fel incat oamenii care se deplaseaza pana la festival sa aiba ocazia sa-i vada pe aproape toti cei invitati.

Pe de alta parte, toate aceste inconveniente ii fac pe cei care vin la festival sa fie parte din cel mai targetat public pe care l-am vazut vreodata. Sufera in ploaie si frig, merg pe jos 10 kilometri, zilnic, sa-si vada preferatii, stau la cozi interminabile la bilete si se bucura de fiecare moment. Poate ca asta a fost motivul pentru care Avishai Cohen a spus, la al treilea bis: “You are the beste audience I’ve ever had. I’m serious.”


9 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *