Regrete jurnalistice

Ma gandeam azi cu nostalgie la momentele televizate de acum vreo 10-15 ani. Fie ca era vorba de stiri, emisiuni matinale, de divertisment sau altele, erau o gramada de lucruri care ma faceau sa vreau sa pornesc televizorul. Un televizor care statuse prea mult inchis pe vremea raposatului, devenit color si plin de canale interesante. Ba chiar mi-am amintit de primul serial pe care il daduse PRO TV (sau printre primele, in orice caz): Picket Fences, serial de familie, simpatic si usurel.

Revenind, imi amintesc cu mare placere de momentele matinale de la Antena 1, de prin 98-99, a caror protagonisti erau Teo Trandafir si Mircea Badea. Doamne, cat de tare imi placea Badea pe vremea aia. Glume inteligente, atitudine amuzanta, discutii serioase atunci cand era cazul, toate emisiunile erau un deliciu. Munceam de la 9 in perioada aia, dar la ora 7 ma infiintam in fata televizorului si ajunsesem sa ma trezesc cu noaptea in cap doar ca sa prind cat mai mult din emisiunea lor. Teo a plecat la PRO, Badea a ramas la Antena, dar nimic n-a mai ramas din ce doi minunati pe care i-am cunoscut eu. Teo s-a retras din viata publica si asta e o mare pierdere, iar de Mircea Badea…nu mai zic eu, au zis altii exact ceea ce trebuie. Si-mi pare rau, imi pare rau de mor ca acest om a ales sa-si faca un scop in viata din a-i injura pe altii. Asta pe langa faptul ca nu inteleg de ce i se permit toate lucrurile astea, de ce are voie, ca persoana publica, sa se poarte in acest fel, de ce nu ia nimeni atitudine.

Tonomatul DP2 sau Maruta pe vremea tonomatului e alt regret cu care traiesc de o vreme. Nu-mi vine sa cred ca un om atat de inteligent, cu un discurs atat de bun, poate sa se coboare in asemenea hal incat sa se comporte ca un lunatec abia iesit din camasa de forta, ca un paparazzo ordinar in cautare de senzational mizer si inutil, care nu aduce nimic valoros. Sa nu-mi spuna cineva ca asa ii cere postul tv, ca asta e audienta. Cred cu tarie ca oamenii valorosi stiu sa impuna niste reguli in ceea ce priveste activitatea pe care trebuie sa o desfasoare, insa, probabil, e mult mai simplu sa asculti de producator si sa iei banul fara prea multe batai de cap. Integritatea, valoarea si alte nimicuri de felul asta necesita energie si dedicare. (par exemple, Andi Moisescu e in acelasi trust si la el am vazut doar evolutie)

Pe Simona Gherghe, alt mare regret, am cunoscut-o in niste imprejurari nu tocmai fericite. Cu toate astea, mi-a fost foarte clar ca e o femeie inteligenta, capabila, increzatoare in fortele ei. De aceea nu pricep nici batuta cum reuseste sa duca zi de zi emisiunea aia infecta in care se arata toate nimicurile pamantului. Da, e doar o prezentatoare, nu produce emisiunea, insa este peste puterea mea de intelegere cum reuseste sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa se arate lumii intr-o emisiune fara pic de valoare. Asa cum, de altfel, nu-l inteleg nici pe Capatos si traiesc cu amintirea articolelor lui din Playboy, citite cu sfintenie, pe nerasuflate.

Mi se pare nedrept ca acesti oameni, asa capabili cum sunt, au ales sa se vanda, in detrimentul jurnalismului adevarat, a tot ceea ce reprezinta (sau ar fi trebuit sa reprezinte). Si jurnalisti ca Viorel Ilisoi se zbat sa-si procure painea zilnica, doar pentru ca viata lor inseamna aceasta meserie, o meserie pe care au jurat s-o apere cu toata demnitatea.

Timpul trece, amintirile se estompeaza si, din tot ce era bun si demn odata, nu mai ramane nimic.

Va scriu in fiecare zi de pe Ultrabook-ul meu TOSHIBA Portégé Z930. Ultra-slim. Ultra-cute. Ultra-love.

Tweet