Backstage de JazzTM – ziua unu

Prima zi de Jazz TM a fost pentru mine una mai plina decat m-as fi asteptat. Am ajuns in backstage pe la ora 12 si n-am mai reusit sa plec. Interviurile pe care le realizez pentru Mezzo isi schimba programarile de la un minut la altul si, practic, stau la dispozitia organizatorilor. Fac asta cu tot dragul din lume, iar ceea ce se intampla in backstage e dovada ca acest festival e inconjurat de atmosfera pozitiva. Ceea ce se intampla afara, in fata scenei, deschiderea publicului timisorean, e o alta dovada ca in Timisoara avem nevoie de astfel de manifestari.

Stand laolalta cu cei de la Plai, producatorii evenimentului, nu pot sa nu remarc cat de bine sunt pregatiti cu tot ce inseamna programari, sond-check-uri, comunicare cu artistii si altele de felul asta. Spre exemplu, e prima oara cand vad la un festival un afis de felul acesta:

Echipa tehnica de la Mezzo e prima echipa de profesionisti in televiziune cu care lucrez. Mi se pare foarte amuzant ca ei au impresia ca si eu sunt la fel de profesionista ca ei, ca fac asta de mult timp si ne sfatuim despre cadrele pe care trebuie sa le surprinda, ambianta, felul in care trebuie sa filmeze. Nu le-a spus nimeni ca eu fac asta pentru prima oara si deja m-au acceptat ca pe una de-a lor. amos, seful echipei, mi-a spus ca e foarte incantat de colaborarea cu festivalul si spera ca asta sa fie primul dintr-un sir de evenimente timisorene la care ei o sa fie parteneri. Mi-a crescut inima cand mi-a spus ca ii place mult energia pozitiva care se simte in jurul festivalului si ca ii place si mai mult orasul nostru, pe care a apucat sa-l vada printre picaturi.

Cealalta echipa tehnica, de la scena, munceste in continuu. Probele de sunet se fac de dimineata de la 10 pana seara la ora 18. I-am auzit vorbind ieri dupa-amiaza despre Richard Bona si echipa lui de muzicieni, spunand cu mare incantare: “Ma asteptam sa fie mai rece, dar a gumit tot timpul. Si cu echipa lui se purta foarte fain, radeau intr-una intruna. Bona le spunea, incantat, sa-i urmeze ritmul. Imi venea sa las sculele si sa incep sa dansez.”

De dansat am cam dansat la concertul lui Bona. Am si cantat, omul e un adevarat entertainer, stie cum sa-si apropie publicul si stie cum sa si-l faca al lui. Cele doua bisuri, mii de oameni cantand in cor dupa cum le cantau cei de pe scena, zambetele celor din public, toate astea au fost dovada ca prima zi de festival a fost una mai mult decat reusita.

Sigur, celelalte doua trupe au fost la fel de misto: Hidden Orchestra e marea mea descoperire (deocamdata) de la acest festival, iar singurul meu regret e ca Sebastian Spanache Trio a cantat in fata a prea putini oameni. Cand i-am aplaudat, la iesirea de pe scena, le-am spus ca meritau mai multi spectatori, iar ei mi-au spus asa: “Sa stii ca intotdeauna avem in public exact cati oameni trebuie sa fie, cei care inteleg ce cantam. Noua ne-a placut mult publicul din seara asta.”

Hidden Orchestra

Si pentru ca nu pot sa spun nimic despre interviurile pe care le iau zilele astea (acum invat si eu cat de frustrant e sa existe niste exclusivitati contractuale), va spun doar ca Richard Bona e un om extraordinar. A venit la interviu cu o chitara micuta, la care ne-a cantat inainte si dupa interviu. Omul asta respira muzica, n-am intalnit niciodata pe cineva ca el. Am avut si micul moment de fan, ca m-am cerut pozata cu el, va fi o amintire pe care o voi pretui tare mult.

Acum, in momentul asta, Kurt Elling face probe de sunet, se pregateste pentru concertul de diseara, de la ora 21.30. Inaintea lui vor canta Mario and The Teachers si Manu Delago. Asa ca haideti in Piata Victoriei, cei care sunteti din Timisoara. Cei care nu, mai asteptati putin, pana cand concertele vor fi disponibile pe Mezzo, integral.

Stiti, e tare frumoasa Timisoara in week-end-ul asta.

Va scriu in fiecare zi de pe Ultrabook-ul meu TOSHIBA Portégé Z930. Ultra-slim. Ultra-cute. Ultra-love.

Tweet