Din culise, despre Macy Gray

Poate ca Macy Gray are probleme cu alcoolul. Cel putin, asa zice presa de scandal. (bine, ei zic orice ar putea sa le aduca niste cititori ahtiati dupa non stirile invadatoare de intimitate). Dar, orice ar zice presa si rauvoitorii, Macy Gray are ceva ce nu are orice artist: enorm respect fata de munca ei si a celorlalti artisti pe care ii intalneste.

E un star si asta se vede cel mai bine cand urca pe scena si 10.000 de oameni (cati au fost in ultima seara de festival de jazz de la Timisoara) sunt in delir: urla, ii striga numele, canta, fac ce le sopteste ea de pe scena. Dar in afara scenei, Macy Gray devine Macy, o femeie ca noi toate celelalte. Poate cu putin mai multa putere, care i se citeste in ochi: o femeie ce a crescut trei copii, lasata sa se descurce singura atunci cand era inca insarcinata cu cel de-al treilea. O situatie care ar putea darama orice om pe lumea asta. Nu si pe Macy.

Cand am facut interviul cu ea si cu David Murray (toate interviurile o sa fie disponibile in curand) aveam cele mai mari emotii din lume. Stateam in fata unor legende, iar aceste legende se purtau atat de omenesc in fata mea. Glumeau, radeau, povesteau despre munca lor ca si cand n-ar fi facut nimic extraordinar. Totusi, din cand in cand, David revenea la Macy, iar duiosenia din glasul lui era mistuitoare: “E una dintre cele mai puternice femei pe care le-am intalnit vreodata. Si o mare, mare artista.”

Chimia dintre ei, una cu care nu se pot lauda foarte multi artisti care colaboreaza pentru o anumita bucata de timp, e evidenta. Pentru Macy, David Murray e profesorul suprem, artistul pe care il admira si il respecta pentru ca a impins-o peste limite. Pe scena sunt absolut explozivi (concertul lor l-a facut pe Catalin Stefanescu sa spuna, in backstage: “E senzational ce fac oamenii astia. Dupa ce ii asculti, iti vine sa iti torni o sticla de apa in cap, sa-ti revii. Fabulos.”), in afara scenei sunt cei mai buni prieteni, e prietenia aceea trainica, pe care toti ne-o dorim in vietile noastre.

M-am indragostit de femeia asta si de felul ei simplu de a fi: cuminte, onest si responsabil. M-a surprins cu atat mai mult cu cat ma asteptam sa fie cea mai grea intrevedere dintre toate cele avute cu artistii prezenti la festival. (asta tot din cauza presei care spune ca Macy Gray e un artist foarte dificil) Intr-un fel, a fost cea mai grea, doar ca deschiderea ei (si apoi a lui David) a fost linistitoare si cele 5 minute acordate s-au transformat in aproape 25, cu rasete si “mi-ar placea sa vad un club timisorean, cred ca aveti o viata de noapte foarte misto dupa cum arata orasul.”

Play some music, get into that jazz:

Tweet