Eleganta
Eleganta nu e niciodata despre haine, parfumuri sau masaje la cabinete cosmetice scumpe. Nici despre felul masinii pe care o conduci, nici despre casa in care locuiesti. Eleganta inseamna felul in care stii sa porti o haina care nu mai e la moda, inseamna sa stii sa zambesti cand altii sunt nerabdatori si se poarta ca animalele, inseamna sa-ti primesti oaspetii cu o cafea bine facuta si o poveste care sa-i faca sa revina in casa ta, chiar daca tu ai doua scaune si ei sunt cinci oameni.
Despre eleganta s-au scris milioane de pagini in lumea larga. In mare parte, vestimentatia a fost cea care a generat atatea randuri, indemnurile de a purta vesminte elegante ce-ar putea scoate in evidenta feminitatea sau masculinitatea fiecaruia, dupa gen. Pantofii cu toc sunt definitia elegantei unei femei, dar ce ne facem atunci cand nu stim sa calcam cu ei? Eleganta, ca orice alt lucru din lume, se educa, nu se dobandeste prin nastere, se creste si se ocroteste intocmai cum ai creste si ocroti un copil.
De fapt, caracterul inseamna eleganta. Felul in care reactionam in anumite situatii, unele dureroase, altele aducatoare de nervi si frustrari, ne defineste ca oameni si ne alegem, dupa caz, cu liniste sau galagie. Sa privesti drept cand altii vor sa-ti calce principiile, sa-i lasi pe ceilalti sa se certe atunci cand simti ca o polemica nu va aduce nimic bun.
Cea mai mare provocare a unui caracter este toleranta. Acceptarea ca nu esti atat de bun pe cat te crezi, ca nu detii adevarul absolut, ca exista oameni mai destepti decat tine, mai cititi, mai buni. Si, intocmai ca un lant al slabiciunilor, acceptand ca exista oameni mai buni care te tolereaza pe tine, sa faci si tu la fel pentru ceilalti. Sa nu te intereseze decat oala ta, fara a aduce acuze altora atunci cand frustrarea ta e prea mare si ai nevoie de un tap ispasitor.
Unii se nasc cu aceste capacitati. Altii si le educa. Ceilalti n-o sa le invete niciodata.
