Fa-ti loc
Am citit zilele trecute un articol (insotit de un filmulet la care va recomand sa va uitati) despre importanta luptei continue. Te lupti cu tine sa te trezesti dimineata, sa mergi la birou (daca ai unul; daca nu, sa te trezesti si sa te pui la munca in cealalta camera), sa faci bani, sa iti asiguri un trai decent, sa mergi in concediu. O lupta continua, mai mult rezultata din “daca altii pot, eu de ce sa nu pot?”. E bine sa te automotivezi, e bine sa vrei mai mult de la tine, e bine sa dai tot ce e mai bun din tine, in asa fel incat traiul zilnic sa nu insemne ca te tarasti de pe o zi pe alta, ci sa-ti poti permite vacante in locuri exotice, cine in oras si haine de firma.
Doar ca, in valtoarea asta, uiti de tine. Chiar uiti, nu e o figura de stil. Amani vizite la medic, amani week-end-uri cu prietenii sau familia, amani sa citesti, amani tot ce te-ar mai putea creste pe langa munca asidua pe care o faci. Iti mai permiti cate un film care te aduce cu picioarele pe pamant pret de o ora, cat sa te gandesti ca poate nu e chiar exact ce trebuie lupta asta continua. Doar ca vine dimineata si o iei de la capat. Merge asa pana ajungi la vreo 30 de ani. Dar dupa aceea, te rog, opreste-te.
Pana in urma cu niste ani imi doream cariera. Chiar lucram asiduu la asta, aveam job bun in vanzari, incepusem sa fac bani si sa n-am timp pentru nimic. Eram toata ziua pe drumuri. Plecam dimineata la 5-6 din casa si mai ajungeam noaptea la 12, uneori chiar 1-2. Si dimineata o luam de la capat. Nu-mi mai vedeam prietenii, cu sora-mea vorbeam o data pe luna, viata personala n-aveam, ca nu era timp pentru asa ceva. Dar era frumos, puteam sa fac ce vreau cu banii. Doar ca nu faceam nimic cu ei, ca nu aveam cand.
Eram constienta ca imi da ceva cu virgula. Brusc, am luat decizia sa renunt la job si sa ma dedic muncii pe care o fac acum. La o varsta la care altii continuau sa urce pe scara carierei, eu am oprit jocul si m-am apucat sa invat altceva. Iar acel altceva era atat de necunoscut incat nici macar n-aveam vreo carte din care sa citesc. Nu-ti explica nimeni nici cum sa faci blogging, nici cum sa conduci un business (al tau) care are treaba cu industria online, mai ales in Romania. La o varsta la care altii fac copii si se lupta sa-si faca loc in marea de oameni care vor numai bine pentru familia lor, eu am renuntat la gandul asta si m-am pornit sa invat ceva ce simteam ca era adevarata mea chemare.
Patru ani si jumatate mai tarziu, daca ma uit inapoi, nu stiu daca as mai avea puterea sa o iau de la capat. E al dracului de greu sa schimbi totul la viata ta. Nu regret drumul, ba chiar cred ca a fost cea mai buna decizie a vietii mele, dar inca pun caramida dupa caramida. Sunt departe de a avea o viata roz, dar am reusit sa raman foarte aproape de mine in tot timpul asta.
Imi fac loc si ma lupt. Uneori, ma apuca nervii cand vad la altii ca isi pierd umanitatea si calca pe capete ca sa ajunga acolo unde vor. Ca-si fac loc in cel mai josnic fel posibil. Insa mi-am promis mie si oamenilor cu care lucrez ca, oricat de greu ar fi, n-o sa fac niciodata asta. Vreau sa-mi pastrez demnitatea si respectul fata de mine; voi ramane om, orice ar fi. Dar lupta mea nu mai e incrancenata, asa cum era in urma cu cativa ani. Dau tot ce pot atunci cand muncesc, dar timpul meu de week-end a devenit al meu; il impart cu iubitul, cu prietenii, cu cartile, cu filmele, cu aerul. Nu ma mai simt vinovata daca suna ceasul, eu il inchid si mai dorm doua ore. Nu mai cred ca a ajunge prima la birou inseamna eficienta. Timpul petrecut la birou si pentru munca nu mai trebuie sa-mi manance viata.
Sunt momente grele, cateodata. Atat de grele incat nu stiu cum o sa trec de ele, cum o sa gasesc resurse, ce o sa fac. Insa intotdeauna gasesc solutii si nu ma descurajez, iar asta e doar pentru ca am reusit sa petrec suficient timp cu mine cat sa ma cunosc si sa stiu sa caut in mine solutii la problemele cu care ma confrunt. Stiu, suna usor motivational, dar nu e chiar asa.
Fa-ti loc, imbranceste-te, da cativa ani avantului si dorintei de cariera. Apoi, trage-te un pas inapoi si gandeste-te ce vrei de la tine. Sa stii ca viata trece, corpul te lasa chiar daca tu crezi ca te ingrijesti, sufletul incepe sa se urateasca daca n-ai grija de el. Tine o mana calda in mana ta, bucura-te de un film in noapte, stai un week-end fara telefon, lupta-te fara incrancenare. Nu e totul despre bani, nu e totul despre cariera, nu e totul despre cum sa faci sa arati altora cat de bun esti.
E despre cum te poti uita la tine, seara, in oglinda, stiind ca ai mai incheiat o zi in care poti sta cu fruntea sus si cu sufletul impacat, pentru ca ai grija de el.
Foto: Grand Central Station by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui partenriat cu ei)
Tweet
Foarte frumos spus, Oltea. Ca de obicei, ai redat autentic niste lucruri care pot usor cadea in categoria cliseelor motivationale sau inspirationale daca sunt tratate superficial. Chiar mi-ai facut ziua mai frumoasa, multumesc!
Da, sunt de acord cu a putea tine capul sus la sfarsitul zilei si a fi multumit de tine insuti. Doar ca eu as putea scrie povestea asta exact pe dos: acum aproape cinci ani, lucram intr-o multinationala. Eram obosita, stresata, nu dormeam noaptea de gandul muncii de-a doua zi…dar aveam ceva mai multi bani. Si intr-o zi am decis ca e timpul sa ma opresc, sa ma concentrez asupra familiei si sa incerc sa am un copil. Si asa am facut, mi-am schimbat jobul cu unul unde programul este relativ normal, nivelul de stres tinde spre zero si sunt linistita. Doar ca planurile n-au iesit cum speram si sunt PREA linistita. Imi doresc sa se schimbe ceva, pentru ca acum doar ma tarasc spre a doua zi. Desi ma bucur tot mai mult de filme, de iesiri in natura si de carti. Citesc ca o nebuna, ore intregi. Doar ca atunci cand imi scot nasul din carti, revin la o realitate care nu-mi place. Si ma intreb ca o proasta de ce nu ma pot bucura de toate astea. Nu stiu, poate undeva, candva, am facut o alegere gresita.
Gabi, tare mult ma bucur!
Ralu, noi ne cunoastem de mult. De foarte mult, din viata aia pe care am lasat-o si fara de care nu eram ce-as fi fost azi. Nu stiu sa dau sfaturi, nici macar cu mine nu pot sa fac asta. Stiu un singur lucru: ca atunci cand nu mai vrei ceva, trebuie sa ai curaj sa schimbi. Curaj mai mult decat orice pentru ca deja stii ce poti face, stii cat mai poti acumula, stii ca poti duce orice. si, la cum te cunosc, chiar poti sa faci orice. Eu sunt aici oricand, la orice ora, asa ca scrie-mi mailuri sau mesaje pe Facebook si-ti raspund in secunda doi. Te imbratisez cu dor.
Eu am ajuns la concluzia ca daca mai mult lupt decat sa ma bucur, atunci nu merita si trebuie sa abandonez. Asa ajunsese sa fie si cu Duba Libre si chiar nu mi-a parut asa de rau ca a “picat” proiectul. O sa il fac mai catinel, la vremea lui…
Inteleg ce spui perfect. E minunat sa faci ce simti si cum simti, fara sfortari :).
Bravo. Pot sa spun ca intra la categoria de articole motivationale (cel putin pentru mine).
Totusi vedeti ca atunci cand avem ceva nu stim sa apreciem… ne dam seama de valoare dupa ce pierdem acel lucru. Cred ca asta face parte din natura omului…asa suntem noi…e in adn ul nostru.
Simona, mie mi se parea natural sa ma lupt. Nu stiam exact de ce fac asta, dar o faceam. Acum inteleg ca nu pot sa controlez tot si lupta mea, daca e prea incrancenata, imi face prea mult rau. Si da, e minunat sa nu te straduiesti, sa le lasi pe toate sa vina
Adina, cred ca inainte de a invata sa apreciem ce avem, trebuie sa ne impacam cu noi.
Nu am fost niciodata o femeie de cariera. Nu sunt genul. Am un job stabil de 8 ore pe zi dupa care fac ce vreau. Nu fac ore suplimentare deloc.
Dau mult pe liniste si armonie, pe povesti la un pahar de vin, sambata trecuta am stat cu omul meu la povesti de seara de la 11 pana dimineata la 7, puteam sa mai stam ca mai aveam povesti dar ne era somn (de obicei stam pana la 3-4, e prima data cand ne apuca ora 7). Terapie ii spunem noi. Repetam o data la cateva saptamani. Neaparat muzica in surdina, vin demidulce si tortizii de rontait
Lala, esti una dintre norocoase
Care i motivul? Jobul sau omul?
Prefer varianta nr. 2.
Ca o completare, pt cei ce se intreaba ce povestim atatea ore: de la fotbal la politica, concedii, copii, trecut, prezent viitor etc. Subiecte sunt berechet!
Te pup :*