Responsabilitati
|Spuneam cuiva zilele astea ca una dintre cele mai mari temeri ale mele (cred ca e si singura, deocamdata) e sa devin un om responsabil, responsabilitatea fiind acel moment in care as uita cum e sa dansez in masina, sa fiu spontana, sa iau decizii gresite pe care apoi sa mi le asum cu zambetul pe buze. In mintea mea, aceasta responsabilitate se traduce prin “gata, sunt om matur, trebuie sa ma comport ca atare, nu mai fac niciun fel de copilarie.” Am avut momente in care am fost gata sa cad prada comoditatii oferite de maturitatea cea mai-mult-dictata-de-altii.
Sigur, am nevoie de stabilitate, una pe care sunt nevoita sa mi-o ofer. Sunt total independenta, am o viata care presupune balansarea dintr-o parte in alta a tarii, cu oboseala si multa munca. Nu o data m-am simtit secata de puteri, nu o data mi-am dorit sa reincep munca de angajat lipsit de probleme de genul “da’ mie cand imi platesti factura aia?”. Viata de freelancer are avantaje, e drept, dar dezavantajele sunt, de multe ori, moartea pasiunii si instaurarea acelei responsabilitati de care ma tem.
Recunosc, pana acum ceva vreme nu m-am gandit la ce-o sa faca atunci cand imbatranesc. Cred ca nici acum nu ma gandesc prea mult, mai ales ca in sufletul meu sta ascunsa convingerea ca n-o sa apuc niste batraneti prea inaintate, insa intr-un moment de panica generat de internarea cu forta dupa 36 de ore de munca, am realizat ca nu sunt nemuritoare. Va spun, a fost cel mai crunt sentiment pe care l-as fi putut trai, mai ales ca s-a intamplat pe un pat de la urgente, intr-un loc presupus steril, infestat cu mirosul groazei si a celei mai pregnante adieri de sfarsit de viata.
Suntem prinsi in problemele prezentului, fara urma dorintei de a privi la un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Atunci, dupa ce am iesit din spital, prima persoana sunata a fost un agent de asigurari de viata (si pensii private, ca era 2 in 1). A fost acel moment in care am realizat ca oricum statul roman n-o sa-si rezolve atat de bine problemele in 10-20-30 de ani cat oi mai avea eu pana la presupusa pensie, ca nici eu n-o sa fiu atat de chibzuita incat sa ingras un cont in banca si ca unica mea sansa de a ma linisti in privinta panicii care ma cuprinsese era sa economisesc in felul asta, pe termen lung, intr-o hartie care-mi va aseza viitorul la un moment dat, obligandu-ma la niste plati mai mici, dar sigure.
Noi, ca natie, suntem defectuosi la tot ce inseamna educatie financiara. Suntem sobri si responsabili (a se citi “snobi”, dar asta e o alta discutie), dar habar n-avem sa ne oferim stabilitate. Nu vreau sa ajung la anii aia la care sa fiu o batrana acra si plansa ca statul ii da o pensie de 150 de lei sau, mai rau, la anii la care statul o anunta sec “stii, n-are cine sa-ti plateasca pensia”. E o decenta aratata mie, in primul rand, respectului fata de munca si persoana mea.
Incurajez pe toata lumea sa-si faca o polita de asigurare de viata si/sau una de pensie privata. E singura responsabilitate la indemana pentru oricine, singurul fel in care poti sa ai grija de tine si de ceilalti in egala masura.
La final, va spun o poveste scurta. Un om pe care l-am cunoscut, foarte apropiat mie, a murit de cancer acum ceva vreme. Un om sanatos, fara vicii, care a trait o viata fara excese, responsabil, de familie, dascal si indrumator prin viata. Isi facuse o asigurare de viata cu cativa ani inainte sa moara, atunci cand nu se gandea vreo secunda ca viata sanatoasa pe care o ducea va ajunge sa fie mistuita de o boala care n-alege. Boala a fost lunga si grea, iar momentul mortii a fost si mai tare umbrit de faptul ca toate economiile familiei se dusesera pe tratamente fara rezultat. Cu datorii imense si durere foarte mare, familia se chinuia sa se adune dupa o perioada cumplita, cand partenerul in viata a fost sunat de catre o companie de asigurari: “Sotia dumneavoastra a avut o asigurare de viata la noi. Va asteptam cu buletinul dumneavoastra si cu certificatul de deces in original.” Acei bani n-au alinat suflete, nici poveste, insa familia ramasa in urma si-a recuperat viata.
Puteti sa va faceti asigurarea de viata la Aegon (pe care i-am si vizitat scurt sambata la pranz, odata cu excursia la Cluj, pentru o discutie serioasa despre educatie financiara si beneficiile unei asigurari) sau la orice alta companie in care aveti incredere.
#clujcitybreak este un eveniment Prin Transilvania și TVdece, realizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Cluj2015 și Colours of Cluj. Parteneri: Ursus, Cosmote, Aegon România, Danone, Casa TIFF
Tweet
da, si noi vrem sa ne facem asigurare (pensie privata) …cautam oferte in Ungaria acum (avem dubla cetatenie). am avut la Aegon dar am renuntat dupa ce am platit prima rata. nu imi pare rau.
insa, cum zici tu, TREBUIE sa ne gandim la viitor ca statul (roman) oricum o sa ne dea peste ochi. numai ce l-am ajutat pe tata sa faca dosarul de pensie si mi s-a scarbit de sistemul public.
Dupa cum am zis, orice companie in care aveti incredere e buna. Desi optionala, cred de mult ca asigurarea de viata ar trebui sa fie perceputa ca fiind obligatorie.
eu nu cu respectiva companie am avut probleme…e povestea lunga
de obicei pensiile suplimentare vin cu parte de asig de viata.
la noi nici cea de casa nu se face, chiar daca e obligatorie (eu am de 2 ani)
Io zic ca poti sa fii responsabil si sa ramai ‘copil’ cat te simti bine. Si noi ne pregatim cate o rezerva pentru batranete, desi mai avem niste ani buni pana sa ne batem capul. Este normal sa te gandesti la asta, mai ales cand pensia de la stat stim cu totii cum va fi (daca va fi). Deci economii sau asigurari (cum se simte fiecare OK) e normal sa faci, e pur si simplu semn de bun simt, nici macar nus’ ce responsabilitate uriasa. Cand stii ca statul nu te va sprijini cu nimic dupa 30-40 de ani de munca, nebun sa fii sa nu ai ceva pus deoparte.
Asa cum spui, sa ‘pleci’ fara sa lasi familia in rahat este un lucru minunat. Ca si in exemplul dat de tine, familia in cauza nu si-a alinat durerea cu banii in cauza, dar una este sa pierzi omul iubit si sa fii in rahat financiar pana peste nas si alta este sa pierzi omul iubit, dar macar sa nu ai grija zilei de maine.
In alta ordine de idei .. bucura-te de fiecare zi si de tot ce ai realizat si inca realizezi. Nu este usor sa fii ‘self-employed’, dar sunt si avantaje pe care le stii cu siguranta. Ai grija de tine si ia fiecare zi una dupa alta 😉
Cristina, sper sa citeasca cineva de acolo si sa se bucure ca nu au fost probleme si ca alta e povestea.
Dojo, la voi deja e putin altfel. Imbucurator de altfel
@nebu: pai de aia am zis ca am renuntat de buna voie, nu din cauza lor.
si eu ii dau dreptate lui @dojo apropo de asta: ca faci economii sau asigurare, e la mintea cucosului cand stii ca statul oricum iti ofera nimic.
chiar eram in planuri sa discut cu agentul meu (la care am asig de casa) dar intre timp a venit cetatenia si am zis ca mergem pe planul b
Un articol gasit ieri tocmai pe sirul asta de ganduri http://www.dailymail.co.uk/news/article-2176281/Generation-refuse-grow-No-mortgage-No-marriage-No-children-No-career-plan-Like-30-somethings-Marianne-Power-admits-shes-.html
Diana, multumesc, l-am citit acum vreo luna. Simpatic, da