Amuzantele jocuri
Am vazut “Funny Games” zilele astea. Film regizat si scris de Michael Haneke, dupa a carui vizionare m-am lamurit complet ca omul asta e dus cu pluta rau de tot. Si ma bucur ca face scenarii de film din ideile lui absolut tampite, ca altfel s-ar face criminal in serie sau ceva. Inclusiv “Amour” (m-a deprimat atat de tare filmul ala incat doua zile n-am fost buna de nimic) are ceva din mintea unui aproape-psihopat, lucru care, in mod straniu de ciudat, il face pe Haneke unul dintre regizorii mei preferati.
Ador filmele care reusesc sa ma enerveze atat de tare incat sa nu ma pot uita la ele fara sa le intrerup. Nu, nu-s masochista, dar daca am asemenea sentimente, inseamna ca actorii, regizorul si toata echipa filmului si-au facut treaba, realizand un film care e transmis asa cum si-au dorit sa-l transmita. Mi-amintesc de “The Reader“, in special de acel moment de la tribunal in care Kate Winslet (ma rog, personajul ei) ar fi putut sa scape de inchisoare spunand ca e analfabeta. Si n-a facut-o, dintr-o demnitate pe care n-am acceptat-o, dar am inteles-o. De 4 ori am oprit filmul in timpul acelei secvente, a treia oara aveam deja o conversatie destul de nervoasa cu fata aia. Revenind la “Funny Games”, pe lumea asta exista tot felul de degenerati de astia care isi fac un scop din a chinui oamenii pe care-i intalnesc absolut intamplator.
Sigur, situatia din film e una ipotetica, desi ma indoiesc sincer ca nu exista un sambure de adevar in poveste. Undeva, candva, sigur a existat o pereche de psihopati care a rapit si chinuit o intreaga familie. Problema e ca nebuni de astia exista si prin vietile noastre, oameni care (pastrand proportiile) au un “dar” special: sa-i chinuie pe cei din jur cu temerile, angoasele si frica lor de viata. Vorba unui prieten bun: “tot un fel de psihopat, numa’ ca altfel”.
Haneke exagereaza in acest film momente uzuale ale vietii. Le da o nota grava, avertizeaza ca instinctele sunt intotdeauna mai importante decat faptele, oricat de simplu ar parea sa accepti ceea ce se intampla. Accentueaza ideea ca instinctul de conservare functioneaza cel mai bine atunci cand nu viata ta e amenintata, ci a unuia ce e adanc in sufletul tau.
E de urmarit, clar, daca aveti stomac pentru asta. Nu e cu sange pe pereti, dar presiunea psihica e imensa. Declar cu mana pe inima ca Haneke e cel putin nebun facand atatea filme care ne chinuie la cap.
Am vazut filmul asta acum cativa ani. E greu de digerat… Pentru mine face parte dintr-o categorie de filme la care nu cred ca ma mai pot uita inca o data (alaturi de Eden Lake, Hard Candy si orice film de groaza frantuzesc).
Ah, Eden Lake, alt nebun de film.
Cred ca de la mine stii de el :)))) Mi-a lasat un gust tare amar filmul ala. Numai filme nebune peste tot :))))