Freelancer-ul si mersul la birou. Episodul 1
Acum trei ani si jumatate luam calea muncitului de acasa. La inceput fost raiul pe pamant: ma trezeam la 11-12, beam cafea pana la 14 si pe la 15 ma apucam de munca, abia dupa ce mancam de pranz, fireste. Mi-au trebuit doua luni si o gaura imensa in buget sa realizez ca daca voi continua asa, freelancing-ul asta al meu se va transforma curand in “blonda, caut job.”
Cel mai greu lucru a fost sa incep sa ma organizez singura. Sa ma trezesc dimineata doar ca sa ma apuc de munca la maxim trei metri distanta de pat, sa ma obisnuiesc cu gandul ca, chiar daca nu exista vreun sef care sa-mi ceara rapoarte, eu va trebui sa mi le fac mie. Rapoartele, desigur.
Si-au trecut niste ani, iar de doua saptamani si ceva merg din nou la birou. Prima dimineata s-a desfasurat cam asa: vai, ce tarziu m-am trezit; eu cand imi beau cafeaua inainte de a pleca de acasa? N-am mai baut cafeaua, ca intarziam la birou. Nu, nu ma certa nimeni daca as fi intarziat, dar atunci nu era decat o singura cheie, iar eu incuiasem usa cu o zi inainte.
Mi-am pus laptop-ul pe birou, m-am pus pe scaun si am incercat sa scriu pe blog. “Unde e scrumiera mea? Dar cana de cafea de langa? Unde mi-s cele 4 agende? (ca n-aveam decat una la mine atunci; asa e pana in zi de azi, tot timpul uit de celelalte agende cand plec de acasa) UNDE MI-A FOST CAPUL CAND AM ZIS CA NE FACEM BIROU SI AGENTIE SI NU MAI SUNTEM FREELANCERI?”
Drept urmare, camera in care primim clientii si tinem sedintele, aia in care “mai mergem din cand in cand sa mai fumam o tigara, cand e frig afara”, tine loc de birou si cafenea. Libertatea unui freelancer nu se mai da dusa, e ca atunci cand un copil mananca ceva cu zahar pentru prima oara: o sa vrea si mai incolo, sufera daca i se da cu portia si face tot posibilul sa primeasca mai mult.
Am experimentat din nou senzatia de a iesi in strada in papuci de casa, de a cauta pasta de dinti in timp ce ea, saraca, sta la mine in mana, de a turna cafeaua in scrumiera si de a uita acasa chestii importante pentru a supravietui o zi la birou, gen portofel si laptop, desi de fiecare data am reusit, cumva, sa-mi amintesc ca imi lipseste ceva si m-am intors din drum.
Presimt multe momente de cumpana cu mersul asta la birou. Dar si multe momente bune. Pana una alta, ma readaptez, lucru deloc usor atunci cand stii ca exista un moment, nu demult, in care pijamaua parea cel mai bun costum pentru munca…
Foto: Beautiful Woman Working by Shutterstock. (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
eu lucrez de acasa de 4(ok 4 jumate) ani, ok, nu freelancer, dar asa e natura jobului meu, are el program fix, dar tot in pijama lucrez, ma intreb cand nu mai vreau acest job, cum o sa ma obisnuiesc si eu cu mersul la birou
Iti spun eu cum: greu!
Stii cum e, fiecare invat are si un “dezvat”. O sa fie bine mai ales ca tragi tot pentru tine, pentru ceva al tau :).
Mult succes!
Si uite asa o sa incepi sa apreciezi weekendul.
Și-mi amintesc cum îmi povesteai toate acestea, despre organizarea de a lucra de acasă, despre falsa impresie că dacă lucrezi de acasă este ok să te trezești la 11 :))
Îmi închipui că e grea readaptarea la birou, dar, permite-mi să îți fac o sugestie: canapea la birou, periuță de dinți și papuci de casă 😀 (pijamalele sunt by default)
Mult succes, fată harnică!