In loc de urare

Simt altfel sarbatorile de anul asta. De fapt, daca stau sa ma gandesc, de cativa ani incoace am inceput sa simt iar dragul pentru intalnirile cu oamenii dragi care se intampla doar de sarbatori. Dorul face minuni in simturile-mi si abia astept sa-mi revad familia si cei cativa prieteni cu care mai tin legatura acasa. De fiecare data stau maxim doua zile; daca as sta mai mult, as incepe sa trepidez de nerabdare. Mi-i drag Sibiul, dar ma sufoca mai multe zile de stat in el. Mi-amintesc ca in primul an de “exil” (asa simteam la vremea respectiva) am stat acasa 6 zile in vacanta de iarna. Dupa vreo patru, ma sugrumau peretii si voiam inapoi la libertatea pe care o simteam in Timisoara. Atunci am inteles ca luasem cea mai buna decizie in urma cu cateva luni si ca orasul de adoptie era exact ceea ce-mi trebuia.

Ai mei au o traditie in dimineata de Paste, una pe care eu n-am inteles-o niciodata. O tin de dragul lor (nici n-as putea altfel, stau in casa parinteasca de cate ori merg la Sibiu), dar nu imi place deloc: ne trezim cu noaptea in cap ca sa luam micul dejun in familie. Acum e bine, ne trezim la 7, dar ani la rand ne trezeam la ora 6, dupa ce venea tata de la biserica. Va puteti imagina cum e sa mananci drob de miel la 7 dimineata, la aproximativ 5 minute dupa trezire? Ei bine, usor nu e.

Anul asta totul e altfel. O fi de la toate schimbarile ultimelor luni, de la faptul ca mi se intampla numai bine de pe la sfarsitul lui 2013 incoace, ca mi-am gasit drumul dupa ani intregi de bajbaiala, n-am idee. Dar totul e diferit: in liniste, in caldura celor din jurul meu, in grija pe care o arat si pe care o simt venind spre mine.

Simt altfel sarbatorile de anul asta. Le simt cu dor, cu drag, cu pace. Ceea ce va doresc si voua.

Foto: Beautiful Tulips by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet