Fara cap si fara coada

Ganduri cu gol in stomac scrise asa cum imi vin. De dor dupa postarile astea fara cap si fara coada.

Azi e concert Manu Chao la Timisoara. Pe langa fericirea de a sti ca vine in orasul in care locuiesc pentru a sustine un concert, mai e si bucuria imensa de a simti ca am participat, putin de tot, la o foarte mica bucata de organizare. Munca grea a fost facuta, ca de obicei, de oamenii din PLAI.

E pentru prima oara cand gandul ca e posibil sa fac un interviu cu unul dintre artistii care imi plac la nebunie ma relaxeaza, nu ma emotioneaza. Ori incep sa ma invat cu presiunea pusa pe mine, ori relaxarea lui Manu Chao (sau, cel putin, relaxarea pe care o trasmite) e suficient de puternica incat sa nu mai simt menghina pe tample si greutatea lumii pe umeri.

Aseara, in Muzeul Satului Banatean, colegii de la PLAI munceau de zor. E foarte fain sa vezi in mijlocul verii atmosfera care se vede (si se simte) doar la mijloc de septembrie, in timpul pregatirilor pentru festival. Am descoperit ca mi-e dor de batut cuie, de vopsit paleti, de umplut saci cu burete, de stat cu laptopul in brate pe iarba. AMR 79 de zile pana la festival.

Golul din stomac e de la nerabdare. Poate si de la faptul ca, desi m-am trezit de ceva vreme, inca n-am mancat nimic. Abia astept sa ajung la muzeu, pentru ultimele pregatiri, fie ca-i vorba de carat sau doar de facut continut pentru retele sociale. Sunt multi cei care stau cu ochii pe noi pentru ca n-au putut ajunge la concert, asa ca incercam sa le oferim informatii despre freamatul de dinainte de concert si din timpul concertului.

Si, va rog, cine are timp si chef, sa stea azi cu pumnii stransi. Codul asta de furtuna n-arata prea bine pentru un concert in aer liber.

Foto: Radu Badoiu

Tweet