Drumuri, drumuri…

Nu n-am abandonat. Inca. Desi sunt atat de obosita incat as putea sa dorm vreo 3 zile una intr-una, fara sa-mi trebuiasca mancare, apa sau tigari. Bine, tigarile raman 😀

Am fost plecata din nou, prin tara. De data asta n-am mai condus eu, pentru ca am mers cu seful meu, din pacate pentru mine. Nu ca ar fi un om rau, dar, in afara de firma, nu prea avem motive de discutie, am preferat sa impun o oarecare distanta, am invatat in toti anii astia ca prieteniile cu sefii nu duc decat la situatii in care seful, din prietenie, iti cere mult mai mult decat poti duce.

De multa vreme vroiam sa scriu despre Tg. Jiu, care e o totala surpriza pentru mine. E un oras mic si foarte ciudat: sunt oameni extrem de bogati, cu masini si case de lux, iar pe de alta parte exista si oameni extrem de saraci care traiesc in niste conditii groaznice. Insa, ca romanul, cartierul nevoiasilor are cea mai mare densitate de antene DiGi pe care le-am vazut vreodata in viata mea. Tot acolo am vazut niste haine puse la uscat pe una din antenele alea.

Am luat masa la hotelul la care ne-am cazat. Minunat hotel, curat, camere spatioase, au inclusiv dvd player (care si functioneaza), liniste si oameni draguti la receptie. Ceea ce nu pot spune despre restaurantul lor, care, desi se vrea a fi unul de high society, are o doamna ospatar cu o mutra extrem de acra si care nu se incadreaza deloc in peisajul oferit de intreg hotelul. Si cu bucataria au dat-o in bara. Dupa ce i s-a adus mancarea, seful meu, care are un stil mucalit de abia te poti abtine sa nu izbucnesti intr-un ras necontrolat, o intreaba pe ospatarita cu deosebita candoare: “Nu va suparat, ceva garnitura CALDA aveti? De obicei nu mananc cartofi prajiti alaltaieri…”

La Bucuresti trebuia sa ne intalnim cu unul dintre reprezentantii producatorului bauturii pe care noi o importam. Spun trebuia, pentru ca domnul respectiv s-a scuzat frumos si a spus ca el e bolnav si nu mai iasa din camera de hotel. Nu conteaza ca noi am batut atata drum pentru o intalnire pe care el a cerut-o. Totusi, nu mi-a parut rau, pentru ca am avut astfel mai mult timp la dispozitie pentru o relaxanta intalnire cu Vipera, partenera de scris de pe La Feminin.

Marti, in drum spre casa, ne-am oprit la o mare firma de distributie, unde am intalnit o femeie incredibila: foc de desteapta, spirituala, o atitudine manageriala de invidiat, eleganta si extrem de frumoasa. Femeie de cariera, singura, la 40 de ani. Si mi-am dat seama ca asta ma asteapta si pe mine, ceea ce n-a fost neaparat cel mai placut gand. Se pare ca am avut dreptate cand am spus ca nu poti avea si cariera si relatie in acelasi timp.

Starea mea de azi nu e una tocmai buna, poate ca astenia asta de primavara m-a invaluit mai mult decat credeam ca e posibil. Sambata am promotie la Oradea, una misto de tot (daca totul iese conform planului) si poate ma mai anim putin…


7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *