Lăcățelele legate de poduri sunt ca iubirile pe Facebook
|Un pod pietonal din Timișoara are, de vreo doi ani încoace, aceeași soartă ca Podul Minciunilor din Sibiu: copierea obiceiului parizian (și nu doar parizian) de a lega de gardurile-i lăcățele prin care să încui iubirea, simbolic, apoi să arunci cheița în apă.
În primul rând că nu înțeleg de ce ai vrea să-ți încui iubirea. Și de ce, pentru numele Domnului, iubirea e simbolizată de un lacăt. Dar astea sunt alte detalii pe care, poate, le vom dezbate împreună altă dată.
Tot show off-ul ăsta legat de sentimente expuse pe toate gardurile (și pereții – virtuali sau nu) ne arată cât de bolnavi suntem și cât de puțin mai credem în sentimentele exprimate către cel de lângă noi. Ca și când, ca să fii crezut în iubirea ta, trebuie s-o declari către alții, nu uitându-te în ochi în ochi. O plimbare în parc nu mai e completă fără un selfie însoțit de variațiuni pe tema Iubyyyyy, te iubesc, iubitule/iubito! (iubit-o?) sau de 70 de poze din concediu, în care dragostea trebuie să fie vizibilă de pe reintrata în drepturi planetă Pluto.
Trăim într-o lume în care statement-ul absolut este că ai pe cineva în viața ta. Nu ești singur/ă, deci ești complet/ă. Spre deosebire de cei care sunt singuri și incompleți, tu AI pe cineva care e lângă tine. Nu te faci de râs mergând la nunți de unul singur, nu-ți faci concediile atârnând pe lângă cupluri, ai lângă cine să-ți petreci nopțile și, cel mai important, vă iubiți cu spume. Sunteți perfecți, minunați, de invidiat, frumoșii frumoșilor. Desigur, cel mai important e să arăți asta pe Facebook, un deget în ochiul ălora care, săracii, sunt singurei.
Mă copii. Nu va mai legați iubirile cu lacăte din fier, că fierul ruginește. Apoi, nu vă mai legați iubirile deloc. Bucurați-vă de ele așa cum vin, trăiți-le departe de ochii lumii, trăiți-le pentru voi. Dacă nu le puteți trăi doar pentru voi, atunci nu sunt niște iubiri adevărate, sunt doar statut social. Statutul ăsta social nu vă încălzește noaptea, nu vă umple sufletul de bucurie dimineața, când vă beți cafeaua împreună și nici nu vă face fericiți.
Lăcățelele de pe garduri sunt ca iubirile de pe Facebook: multe, înghesuite, uitate de vreme și de protagoniști. Căldura a două mâini ce stau una în alta n-are cum să fie spusă nici de un fier rece, nici de niște pixeli.
Foto: Pont des Arts by Shutterstock
Tweet
Mi-a mers la suflet articolul asta. Tot din aceeasi categorie show-off, excesul de poze cu copiii, insotite de ”Te iubesc, printul/printesa mea”. Prea mult, prea de suprafata.
Cred că pozele cu copii sunt din altă categorie. Acolo nu e întotdeauna show-off ci mai mult bucurie sinceră. Dar asta cu iubirile e deja foarte deranjantă.
“de ce, pentru numele Domnului, iubirea e simbolizată de un lacăt” – din acelasi motiv pentru care la multe nunti e simbolizata de coliviile de decor. Fuck logic.
Oana, cum adică o colivie? N-am văzut niciodată așa ceva, la nicio nuntă. Mor de râs :)))))))))))))))
Mie mi-e şi mai greu să înţeleg atunci când pierzi pe cineva drag. De ce simţi nevoia să te exteriorizezi pe Facebook? Cine vede? Pentru cine postezi? Ce obţii cu asta? Trec acum printr-un moment din acesta şi cu fiecare poză postată de alţii, doar mă afund şi mai tare în tristeţe. Mai sunt unii care dau şi like la aceste postări. Pe ce lume trăim?
Pe bune ca n-ai vazut? Valeu! :)))))
N-am poze personale, dar uite, de pe net: https://www.city-flowers.ro/wp-content/uploads/2014/04/aranjament-nunta-litere-love-colivie-dar-fluturi-sibiu-city-flowers.jpg si http://partyday.ro/wp-content/uploads/2013/07/DSC_3060.jpg.
Monica, of, Doamne, da.
Oana, m-am înecat cu cafea :))
@Monica: Chiar dacă fiecare foloseşte Facebook aşa cum crede, inclusiv pentru jocuri infantile, poze cu pisici şi ce au mai făcut vedetele preferate, unii îl folosim pentru a menţine cât-de-cât legătura cu oameni plecaţi peste mări şi ţări şi atunci majoritatea chestiunilor superficiale dispar şi rămân doar cele care contează cu adevărat: familia, prietenii, aspiraţiile personale.
Da, poate părea ciudat că-n acelaşi mediu unde alţii se-nghesuie să “aprecieze” poze cu diverse animale mai mult sau mai puţin amuzante alţii aduc memoria celor care nu se mai află printre noi dar cine “se exteriorizează” astfel o face în primul rând pentru amintirea relaţiei cu persoana respectivă iar prietenii şi cunoştinţele acelei persoane e bine să ştie asta pentru a nu trage concluzii pripite pornind de la informaţii incomplete sau chiar false. Plus că pentru a ne orienta bine pe unde mergem e nevoie ca din când în când să ne mai uităm şi pe unde am fost şi cine ne-a părăsit pe drum, cu sau fără voia lui/ei sau a noastră.
În încheiere aş spune că “like”-ul are destul de multe conotaţii şi n-ar trebui să ne priprim când observăm asemenea reacţii. Pentru unii poate însemna doar “apreciere”/”îmi place” dar pentru alţii se poate contextualiza şi îmbogăţi cu sensuri: “îmi place”, “te înţeleg”, “îmi dau seama prin ce treci şi sunt alături de tine”, “vreau şi eu aşa ceva”, “îmi place şi vreau ca şi ceilalţi să vadă că-mi place” etc. toate astea fiind comprimate în butonul ăla de 4 litere. De aia cel mai bine e să-i întrebi pe cei care au dat “like” ce vor să spună prin asta, poate unii au vrut doar să transmită scurt un gând bun fără să-l exprime în comentarii şi nu s-au gândit că poate fi înţeles/interpretat greşit.