Decizie politică

shutterstock_249954163 Stați liniștiți, nu mă implic în politică nici măcar cât să spun ce partid politic prefer (dar nu există unul, recunosc). Nici ca independent nu mă implic, sunt alții care au mai multă determinare decât mine. Eu rămân la a-mi face partea: o afacere curată, o atitudine corectă față de colaboratori, workshop-uri cu și pentru studenți sau oameni de comunicare aflați la început de drum, ajutor pe unde mai e nevoie de el și de mine – în măsura în care pot oferi acel ajutor.

Mă gândeam zilele astea ce-ar trebui să facă un candidat la primărie ca să-mi câștige încrederea. Că de votat votez, aia e sigur. Și-am stabilit eu cu mine că un candidat la primărie ar trebui să spună, concret, ce vrea să facă dacă câștigă fotoliul de primar. Cu bifă, ca atunci când ai o anexă la contract și tre` să spui ce faci.

Pentru mine (și doar pentru mine) o parte din bifele alea ar fi:

– tramvaie schimbate (circul zilnic cu tramvaiul și mă apucă groaza că vine vara și din nou nu voi putea folosi acest mijloc de transport)
– mai mult buget alocat evenimentelor culturale mici, dar care au un nucleu de organizare serios, cu potențial mare de creștere
– mai multă grijă pentru oamenii cu dizabilități; în ultima vreme m-am aflat cu diverse ocazii în prejma acestor oameni care nu-și doresc altceva decât să poată să acceseze aceleași locuri pe care și noi – așa zis oameni sănătoși – le putem accesa (transport în comun, instituții publice, acces în parcuri și așa mai departe)
– forțarea proprietarilor de clădiri istorice pentru a-și renova fațadele; serios, la cât de frumos e acum zona istorică centrală, e păcat de clădirile alea
– refacerea zonelor istorice mai puțin centrale (străzi, clădiri, de toate)
– o sală pentru concerte (Filarmonica Banatul e sufocată de evenimente, la acest moment fiind singurul loc în care se pot ține evenimente culturale mari; directorului de acolo ar trebui să-i facă cineva o statuie, numai el știe cum reușește să primească pe toată lumea colo și să-și mai și ofere ajutorul pentru a le face pe toate cum trebuie)
– un cinematograf (mă rog, asta e o bubă veche; și foarte dureroasă)

Cum am zis, fiecare cu ce-l doare. Însă ce nu vreau să văd de la candidații apropiatelor alegeri e cum își dau la gioale între ei, bălăcărind partide, aparteneță politică, istoric politic și personal și așa mai departe. Aș vrea să văd un candidat care se concentrează pe mine (și când zic asta mă refer la orice cetățean cu drept de vot, locuitor al urbei fruntașe), nu pe a blama alți candidați. Am trecut de momentele alea în care se făcea campanie prin atac, haideți să vă gândiți puțin și la cetățeni.

Până la urmă, ideea e să construim ceva împreună. Nu?

Foto: Voting by Shutterstock


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *