Ati putea sa mai zambiti daca…

…omul in care v-ati pus increderea va pune un pachet de marijuana in buzunar, dupa care va trimite politia pe cap? Si dupa aceea, sa il tratati cu aceeasi incredere ca inainte de incident?

…mergeti linistit in masina, cu prietenii vostri, iar niste oameni cu pusti in mana sa considere ca stati in prea mult lux, ca nu meritati asta (din cauza culorii pielii) si sunteti aproape de linsaj?

…ati vrea sa mergeti sa va faceti meseria in alta parte si nu puteti, pentru ca oamenii de culoare nu sunt prea bine vazuti acolo?

…ati fi nevoit sa mergeti sa stati intr-o maghernita la un capat de oras, printre gunoaie, desi va permiteti sa stati la un hotel, dar hotelul nu acepta oameni de culoare?

…v-ati fi trait copilaria intr-un orfelinat, fara caldura de la parinti, fara nimic care sa va bucure?

…acelasi om in care aveti toata increderea, va raneste prietenul doar pentru ca-i e teama sa nu faca el bani de pe urma voastra?

Eu spun sincer ca nu. Insa Louis Armstrong, caci despre el este vorba, a avut parte de toate cele de mai sus si inca de vreo 5 ori pe atat. O viata grea, plina de incercari, trecute doar cu trompeta lui pe care a iubit-o ca pe ochii din cap.

“Dupa ce am primit trompeta, cand eram inca la orfelinat, nu m-am mai simtit niciodata singur.” Trompeta la care nu renunta nici atunci cand doctorul ii spune ca trebuie s-o faca, din cauza cancerului la gat. O viata dusa cu zambetul pe buze, bucurandu-ne pe noi, inca, la mai bine de 40 de ani de la moartea lui.

Sing it, Satchmo!

Va recomand sa vedeti Louis Armstrong – Chicago Style. Poate va puneti un zambet pe buze, acum, la inceput de weekend.

Tweet