Atitudine
Ieri am avut treaba prin centrul orasului si am intrat sa-mi fac niste cumparaturi la Carrefour Bega, un fel de fast food al supermarketurilor Carrefour, ca e plasat la subsolul unui magazin universal. Rafturi inghesuite, dar aranjate, n-ai ce sa ceri foarte mult de la un spatiu care nu e foarte ofertant. Mi-am terminat cumparaturile si m-am asezat la coada nu prea mare (in alta ordine de idei, nu stiu cum supravietuieste magazinul asta, nu cred ca se inghesuie prea multi sa vina la cumparaturi intr-un loc unde n-ai niciodata loc de parcare). Mi-a venit randul, iar doamna de la casierie (parea ceva sefa pe acolo) incepe sa-mi treaca produsele prin casa de marcat.
– Sa-mi dati si o punga mare, va rog.
– Io va dau, dar sa stiti ca nu puteti baga aia acolo. (se referea la pachetul mare de hartie igienica, pe care il tineam de toarta)
– Stiu ca nu, de aia am luat un pachet cu toarta, sa-l pot duce fara probleme.
– Asa, domnisoara, foarte bine, ca sunt unii care se feresc sa arate ca si-or cumparat, parca nu toata lumea foloseste asa ceva.
Termina de marcat, imi spune totalul, platesc, dau sa plec.
– Stati! Aveti un voucher pentru magazinul de sus (telefonie mobila, nu dau nume, incepe cu O si nu-i suport). Mergeti acolo, ei o sa va ameteasca cu tot felul de oferte. Ascultati-i, ca isi fac treaba, dar trebuie sa plecati de acolo cu o cartela cu numar si 5 euro pe ea.
– Multumesc, ii zic, dar n-am nevoie, eu am Vodafone.
– Domnisoara, e gratuit, oamenii isi fac promotia. Luati cartela si faceti-o cadou. Sigur gasiti un student amarat in drum spre casa, care o sa se bucure de aia 5 euro. Pe care o sa-i foloseasca sunand dupa bani imprumut pana la urmatoarea bursa.
Am luat voucherul, am mers la magazin, am luat cartela si, in drum spre taxi, m-am intalnit cu un amic care ii arata orasul verisoarei lui, in primul an la psiho. Ei i-am daruit cartela, de care s-a bucurat de parca ii facusem cadou 6 luni de chirie in camin.
Nu stiu cum o cheama pe acea doamna de la Carrefour, dar o sa merg pe acolo cat de des pot, chiar daca imi e peste mana. Pentru ca atitudinea face diferenta.
Tweet
Remarcabil.
O atitudine de felul acesta ar trebui sa gasim la toti angajatii din supermarket-uri. Dar oamenii astia sunt atat de rari incat ne minunam de ei, ori de cate ori ii intalnim
Poate de asta rezistă supermarketul ăsta acolo. Atitudinea face diferența.
Exceptional! Intalneam si eu asa ceva in Timisoara. De cand sunt insa in Bucuresti, nu am prins asa ceva nicaieri… Si totusi sunt de peste 3 ani …
Eu merg des acolo când vreau să mănânc ceva în timpul serviciului şi ştiu exact despre ce doamnă vorbeşti. Şi pe mine mă impresionează atitudinea ei.
Dani, poate de aia, da
Valy, eu zic ca tre sa te uiti si tu mai atent. Eu intalnesc multi oameni de felul asta in Bucuresti. Poate am eu ceva energie pozitiva.
Alina, noh, ma bucur ca stii despre cine vorbesc. Si ma bucur si mai tare ca e asa in fiecare zi si ca n-am prins-o in ziua ei buna
Da, remarcabil intr-adevar, si da, mai sunt si oameni de acest fel din fericire. Si “incepe cu O si nu-i suport”…?!?!?! hehe, vezi ce inseamna ironia vietii..:))
Raluca, stiu prea multe, de aia nu-i suport :))