Back?

M-am tot învârtit și sucit în ultimele săptămâni, inventând tot felul de scuze pentru care nu mai scriu pe aici. Ba că îmi trebuie temă nouă și asta veche nu mă mai atrage, ba că îmi fac un plan editorial și mă țin de el, ba că azi n-am chef să scriu și mai bine mâine, când oricum am mai mult timp. La inventat scuze am fost întotdeauna maestră, la fel și la trasul de timp.

Probabil lipsa de chef de scris mi se trage și din vâltoarea celor mai recenți trei ani din viață, care au fost oricum numai liniștiți nu. Sau poate că m-am plictisit de echilibrul autoimpus pe care am încercat să-l evanghelizez peste tot pe unde am putut, mi se părea că am această datorie (?) să îndemn oamenii în a face bine, a gândi corect și coerent. Adevărul e că n-a mers cu mine, de ce ar fi mers cu alții? Și, probabil, a scrie tot ce-mi trece prin cap nu cadrează neapărat cu un profesionist al unei industrii marcom care ar trebui să fie imparțial, neutru, gri (nici prea spre alb, dar nici spre negru). Ori mie griul îmi place doar la haine, personalitatea mea e mult prea colorata pentru gânduri echilibrate.

Am avut o discuție spre final de toamnă cu un prieten vechi; un om a cărui transformare continuă să mă uimească și acum, un autodidact și un luptător. Un model. Discuția era despre noi, Social Media și cum ajungem să ne arătăm lumii (ceva ce sper să scot, la un moment dat, din viața mea; adică să nu mai am nevoie de Social Media pentru confirmări de tot felul – mai am puțin și ajung și acolo). Mi-a spus, printre altele, cam așa: „Nu mai trebuie să demonstrăm nimănui nimic. Gata, ne-am făcut treaba. Am muncit, am dat din coate, am arătat ce și cât putem. Acum ne permitem să nu ne mai luăm atât în serios și să continuăm să fim fericiți, fără nevoia de a avea dreptate”.

Odată ce aceste cuvinte mi s-au așezat în creier, mi-am dat seama cât adevăr e în ele. Într-adevăr, nu mai simt nevoia de a avea dreptate, oricum dreptatea din era internetului e ceva relativ. Dar simt nevoia să fiu eu, frustrările încă mai trăiesc în mine, oricât de tare aș vrea să spun că nu le mai am. Mă irită (din ce în ce mai puțin, ce-i drept) judecata altora, mă irită și angertainment-ul care a pus stăpânire pe tot ce-i în jurul meu. Am stat în lumea mea cu evenimente frumoase și oameni buni încercând să lupt, împreună cu alții ca mine, pentru idei și valori, ori evenimentele frumoase nu se pupă cu lupta de clasă. Nu pot să țin pumnul strâns la mâna stângă în timp ce cu dreapta scriu frumos despre lumea mea culturală. Roz și negru or fi compatibile în creațiile designer-ilor, nu și în mintea mea care oscilează permanent între zen și futu-vă-n aripă de hoți.

Așa că nu mai vreau să mă lupt cu sistemul și nici nu mai vreau să am dreptate. Vreau să muncesc moderat, anii prea mulți de strâns din dinți au lăsat urme adânci pe față și cicatrici prea mari pe suflet și în creier. Vreau să mă întorc aici, mai des sau mai rar, și să știu că gândurile mele vor avea întotdeauna un loc în care să se desfășoare exact așa cum sunt ele: uneori acide, alteori blânde, poate chiar și echilibrate din când în când. Vreau să-mi fac meseria (aia care m-a ales) corect și cu respect pentru colaboratori, dar cu mai multă atenție pentru mine și timpul meu. Vreau să fiu exact așa cum sunt eu, capricioasă ca luna în care m-am născut, fără să simt că datorez cuiva ceva.

Dacă vreți să mă însoțiți, voi cei care-ați mai rămas pe aici să mă mai citiți din când în când, ne putem întâlni și pe Instagram (@nebuloasa), mai ales în stories, unde nu mă iau deloc în serios. Acolo putem să facem schimb de rețete, de vinuri, de concerte superficiale și filme de box office, de gânduri sarcastice și râs isteric. Aici putem să ne încontrăm/să fim de acord cu idei despre trai mai mult sau mai puțin sănătos, evenimente de tot felul și, uneori (destul de des) cu izbucniri despre viață, piedicile și frumusețile ei. Putem vorbi despre de toate și nimic, dar, cel mai important, putem vorbi despre tot ce ne taie capul.

I`m back, bitches, și-mi pare rău că mi-a luat atât de mult să-mi adun capul din mrejele iluziei simplității. Nimic nu e simplu, de fapt.

Photo credit: DeeAshley on Visualhunt / CC BY-NC

Tweet