Bucuria spectatorului de teatru în Timișoara

Recunosc, mă simt apropiată de teatru. Uneori, mai apropiată decât de muzică, mai ales când vine vorba de festivaluri.

Spectacolul de teatru e, pentru mine, suma absolută a emoțiilor. Nu cred că există spectacol în care să nu recunosc măcar o frântură din viața mea sau a celor de lângă mine. Îl simt, îl trăiesc, îl ador tăcut din scaunul meu din sală, ascunsă. Cred că am și noroc să găsesc doar spectacole bune (sau am căpătat, de-a lungul anilor, știința de a alege bine).

Merg la teatru de cele mai multe ori singură. Nu pentru că m-ascund de lume ci pentru că e o experiență pe care nu pot s-o împart cu adevărat. Apoi, mi-e teamă de discuțiile în contradictoriu de după, pot fi la fel de pasională într-o discuție despre un spectacol de teatru cum sunt într-o ceartă cu iubitul.

Îmi place să descopăr actori noi. Regizori noi. Teatre/companii teatrale noi. Subiecte noi. Iar teatrul românesc al ultimilor ani e o explozie de subiecte, actori tineri și abordări care mai de care mai diferite. Teatrul nou românesc apropie de arta asta a spectacolului oameni care până acum nu voiau să știe că există (acum mai trebuie doar să învățăm cu toții să zicem „spectacol”, nu „piesă”).

La Timișoara începe FEST FDR (Festival European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești), un festival care celebrează spectacolele românești. Pentru mine, un iubitor de teatru căruia i se scurg ochii după spectacolele din București sau de aiurea, ăsta-i cel puțin un festin. Am pe listă trei spectacole obligatorii, sper s-ajung să văd mai multe, deși nu bag mâna-n foc, că e o perioadă mai mult decât nebună în agenție.

Așadar, „Numitorul comun” (Teatrul de comedie), „Cea mai călduroasă zi din an” (Teatrul Apollo 11 și SUB25) și „Stage Dogs” (Teatrul ACT) sunt pe lista mea.

5 – 13 mai 2018, Timișoara, programul complet aici.

Tweet