Câini – filmul care va schimba percepția despre filmele românești
Filmele românești ale ultimilor 26 de ani au trecut, pe rând, prin exorcizarea demonilor comunismului. Filme statice, cadre lungi, probleme tipic românești – cu câteva excepții, toate producțiile s-au axat pe povești din viața românească, provocând privitorului român o repulsie cumva explicabilă.
Am fost întotdeauna fan al filmelor românești pentru că și eu simțeam nevoia acestei exorcizări despre care ziceam mai sus. Am susținut tot ce înseamnă producție cinematografică în România și din mândrie că regizorii noștri sunt apreciați în străinătate, dar și pentru că știam că, la un moment dat – așa cum se întâmplă de obicei în viață – demonii trecutului vor trece și vor face loc unor povești demne de a fi urmărite pe marele ecran.
Lucrul ăsta s-a întâmplat prima oară la Aferim, filmul care mi-a plăcut atât de tare încât l-am văzut de patru ori (doar „Head In The Clouds” se mai află pe această scurtă listă de filme dragi sufletului meu).
Iar aseară, „Câini” (în regia lui Bogdan Mirică) mi-a întărit convingerea: România începe să facă filme pentru sala de cinema fără să renunțe la calitatea pe care o oferă un film cu substanță, cu subiect bun și actori desăvârșiti. E un film bun și pentru că renunță la niște clișee atât de des întâlnite, dar și pentru că transmite o idee care te lovește ca un par în moalele capului: satul românesc nu e atât de idilic pe cât am vrea noi să-l credem, iar distracția oamenilor de la țară e, uneori, asta: „ne mai batem, ne mai dăm în cap”.
„Câini” e îmbinarea perfectă între un western cu iz de câmpia Dobrogei și acțiune ce te ține cu sufletul la gură – cam ca la filmele fraților Coen. Ba chiar aș merge și mai departe cu comparațiile (și nu cred că se supără cineva) încât să zic că mi-a rămas în cap o scenă pe care am „privit-o” cu mâna la ochi, desprinsă dntr-un film bun de Tarantino: Vlad Ivanov (personajul care se numește Samir) omorând cu lovituri seci de ciocan un gangster de câmpie, pe numele lui Pilă.
Filmul ăsta e despre loialitate și sfâșierea în bucăți (la propriu) a oricui se pune în fața scopurilor tale. E despre principii și despre cât de mult contează să nu renunți la tine și la crezurile pe care le ai îngropate adânc în minte și suflet. E un fiolm cu mafie, și puști, și ciocane-n cap, și ură, și iubire. E despre iertare.
Și e bun rău, fraților. Mergeți de-l vedeți când intră în cinematografe. Fac aici și acum o promisiune: dacă, la îndemnul meu, mergeți să vedeți filmul și nu vă place, vă dau eu înapoi banii cheltuiți pe bilet.
Tweet
