Pretuind muzica – byron la Timisoara

Stiu, in mediul online byron e o trupa mainstream. Stiu, multi dintre voi refuzati sa-i ascultati, ca prea-i recomanda toata lumea. Stiu, am facut si eu la fel. Nu incerc sa va conving sa-i ascultati sau sa mergeti la vreun concert de-ale lor, am trecut de mult peste incercarea de evanghelizare a cunoscutilor. Randurile (si fotografiile) de mai jos sunt puse aici pentru aducerea (mea) aminte. Amintirea despre un concerd cald si bun, racoros si fierbinte in acelasi timp. O readucere aminte a trupei si a felului in care eu ma simt cand ii ascult.

Dan Byron are cea mai buna voce masculina pe care am auzit-o in Romania in ultimii 5 ani. Sigur, e parerea mea si mi-o asum in totalitate. Or mai fi cantareti buni, dar pe Dan il simt altfel. Mai bine spus, il simt cu adevarat. Simt ca el simte ce canta, simte vorbele, notele, instrumentele si face in asa fel incat sa le simt si eu (si oricine altcineva se afla in fata lui in momentul in care canta).

byron, ca intreg, e, cu adevarat, o trupa sudata, chiar daca a trecut deja aproape un an de cand Costin, chitaristul, s-a retras (dar a ramas parte din byron, stiu ca tin legatura si se sprijina mult unii pe ceilalti). Se inteleg din rutm, din priviri, din zambete, din gesturi mici de tot, imperceptibile, suficiente cat sa faca si schimbari de ritm sau instrumente, astfel incat experienta live sa fie una completa si unica la fiecare concert.

Stiam ca vin dupa o serie de concerte solicitante, stiam ca plecasera de la Bucuresti in dimineata aceea (iar drumul Bucuresti-Timisoara e unul al naibii de lung si greu), stiam ca sunt istoviti si ca ii mai asteapta inca alte spectacole prin alte locuri. cu toate astea, n-am simtit nicio clipa oboseala lor si ii iubesc pentru felul in care isi iubesc meseria: sunt atat de pasionati incat sunt capabili sa ia energie de la noi, spectatorii lor si s-o directioneze unde trebuie. Iar daca sunetistul lor (Clara) inca mai bate din picior si mai da din cap atunci cand ii aude pe scena (si stiu ca in atatia ani a auzit unele piese de sute de ori), inseamna ca baietii astia fac ceva bine de tot.

Am reascultat byron la D’arc pe Mal, intr-o joi seara care n-as mai fi vrut sa se termine niciodata. Nici joia, nici seara, nici byron.

Foto: Radu Badoiu

Tweet