Byron sau cum imi fac mea culpa

LE: Am aflat ca “Byron” se scrie fara majuscula, ca este, citez “un substantiv propriu care se scrie fara initiala majuscula” (multumesc, Cristi), insa n-o sa modific textul, e putin ciudat sa scrii despre o trupa si sa nu pui majuscula in text, dar am invatat cum sta treaba cu brandul

Stiu de Byron de-o vreme. Bine, “stiu” e relativ, am citit pe bloguri, am vazut tweeturi, link-uri pe Facebook, dar niciodata n-am dat play pe vreo piesa. Nu stiu de ce, mi se parea ca prea ii ridica in slavi toata lumea, desi cei care o faceau sunt oameni despre care stiu sigur ca asculta muzica buna. Si nu ma mana curiozitatea, pur si simplu.

Aseara, la invitatia Alexandrei (care a fost ambasador al concertului pentru Republica Culturala Chineza), m-am dus la concertul din Taine, “sa vad si io ce-i cu Byron astia”. M-au prins de la primul acord si nu exagerez deloc. Ma asteptam la un sunet prost, amplificat de locul mic si inghesuit si de scena, despre care eram absolut convinsa ca va fi neincapatoare pentru cei 5 muzicieni.

M-am inselat amarnic si ma bucur sa spun asta. Sunetul a fost excelent, in ciuda conditiilor vitrege, ca sa zic asa, iar Dan si trupa au oferit doua ore de spectacol adevarat, de muzicieni care canta oriunde si in orice conditii, setandu-mi un nou standard pentru concertele de club. Rar am vazut o trupa care sa imbine atat de natural jazz cu rock si putin etno (foarte slab simtit, pe alocuri, dar la fix introdus), sa aiba un sound curat, iar vocalul sa fie atat de clar (ca dictie, zic) intr-un loc in care sunetele se sparg de pereti mult prea repede. Secretul l-am aflat dupa concert: au o sunetista care face magie.

Cel care m-a cucerit definitiv si iremediabil a fost Costin, chitaristul trupei. Am sarit in picioare, pur si simplu, cand am auzit primul lui solo de chitara din concertul de aseara, e unul dintre cei mai buni chitaristi auziti in ultimii ani (si am cam auzit ceva chitaristi), cu o personalitate incredibil de puternica (aici ma refer la amprenta pe care o pune la fiecare piesa, simti chitara aia de la prima nota). Desigur, nici cu ceilalti nu-mi e rusine: Vlad – tobe, Danut – chitara bas, 6Fingers – evident, clape.

Dan Byron? Pe langa vocea exceptionala (nu va mint, omul e in stare sa treaca prin vreo 4 octave asa, in cateva secunde), umple scena cu charisma lui, cu felul in care zambeste, se poarta, se uita, canta, no, un artist adevarat. Iar daca mai adaugi la toate astea si faptul ca e extrem de infipt cu picioarele in pamant (am avut marea bucurie de a sta de vorba cu el, dupa concert), ai o combinatie de succes. si asta e doar inceputul unui drum pe care l-a inceput de mult, dar care va fi tot mai plin de lucruri frumoase.

Treaba cea mai bizara, dupa tot ce v-am povestit, este asta: eu eram fan Byron de ceva vreme, fara s-o stiu. Cum se poate? Pai in felul urmator: am rugat niste prieteni sa imi puna niste muzica pe un CD, ca eu n-am unitate optica. Am ales muzica, le-am trimis-o, iar ei, fani Byron, au pus printre piesele alese de mine pentru CD si o piesa de-a lor. Care piesa a mers pe repeat de Craciun, cand am facut drumul Timisoara-Sibiu. Nu stiam cine canta, nu stiam ce piesa e, iar ce e si mai ciudat, nici n-am avut curiozitatea sa aflu, era ceva ce-mi placea pur si simplu si cumva simteam ca as fi stricat magia. Si mai simteam ca o sa aflu in cel mai neasteptat mod cine canta aceasta piesa.

Am aflat aseara, la finalul concertului, cand Byron a inceput sa cante fix acea piesa. Inutil sa va spun cat de tare m-am socat ca ei sunt cei a caror piesa am fredonat-o timp de 5 ore in masina si cam cu cat suflet am cantat piesa, aseara, cu ei. Mai tarziu aveam sa aflu ca e prima melodie scrisa de Dan pentru Byron si ca fix in perioada asta se implinesc 6 ani de cand a fost scrisa.

Va rog sa dati play si sa nu faceti ca mine, sa ignorati toate recomandarile celorlalti

Multumesc voua, cei care m-ati batut la cap cu Byron, ca eu m-am facut fan si, de azi dimineata, ascult intr-una piesele lor. Si abia astept sa-i vad din nou la Timisoara.

Tweet