Din spatele geamului
Frigul asta ma seaca de puteri. Mi se pare atat de apocaliptica imaginea de pe geam incat am inceput sa devin si eu prapastioasa. Poate sufar de vreo astenie, ceva.
Acum doua seri ma uitam la stiri (da, ma uit, ca vreau sa stiu ce ne asteapta cu ninsorile astea, miercuri incepe ecomTIM si sunt putin stresata sa nu se inchida drumuri, aeroporturi etc) si am plans cand au aratat stirile despre imbecilii aia de parinti care isi tin copiii in frig in loc sa-i dea la un adapost pana trece gerul. Nu, nu stiu cum e sa ai copii, habar nu am, dar nu inteleg de ce o mama ar spune “nu-mi dau copiii de langa mine, las’ sa moara aici, macar suntem impreuna.” Ce Dumnezo ii cu sacrificiul asta? Cui foloseste? Cum trebuie sa functioneze o minte ca sa gandeasca in felul asta?
Ma uit pe geam si vad oameni zgribuliti care alearga pe unde au treaba si ma intreb oare ce ar putea sa-i faca sa iasa din casa, sambata, pe o asemenea vreme. Simt caloriferul cald langa piciorul meu si ma bucur ca imi e bine, desi am febra (fenomen inexplicabil, nu mi-e rau, nu ma doare nimic si, totusi, am febra).
Era o vreme cand iubeam iarna, insa nu-mi amintesc momentul in care a inceput sa nu-mi mai placa. Poate ca frigul sec din Timisoara m-a facut asa insensibila la albul imaculat de pe strazi, poate ca infernul alb prin care am trecut in decembrie 2010 a fost usor traumatizant, cert e ca n-o mai vreau, chiar daca e necesara.
Din spatele geamului iarna e mai blanda, iar cana cu cafea aburinda imi pune pe buze zambetul de care am nevoie dimineata. Noroc ca in dimineata asta de sambata am avut parte de zambete inainte de cafea, insa unele zambete raman doar ale mele 
O fata din spatele geamului, asa delicat, m-a facut sa accept cu blandete o prima ninsoare.
http://joyflint.wordpress.com/2011/12/20/iarna-cu-dantela/
Iubeam si eu iarna in vacantele petrecute la bunica, atunci cand ma dadeam cu sania de dimineata pana seara si ajungeam acasa cu degeraturi. Si acum iubesc iarna, dar atunci cand sunt la munte :))
Cat despre parintii care isi tin copiii in ger, decizia lor depaseste puterea mea de intelegere, mai ales ca au optiuni. Stiu ca suna cinic, insa in cazul asta e vorba doar de selectia naturala.
Asta ii singura ipostaza in care tolerez iarna: din casa cu cana de ceai in mana. Nebunia de pe strazi ma indispune, sa nu spun de momentul in care toata zapada asta se va topi…
Ca o vrei sau nu o vrei, nu depinde de tine, ce depinde de tine este cum o vei intampina, iar de acum incolo crede-ma ca iernile isi vor prelungii durata si intensitatea…si da, din cauza iernii petrecute in Timisoara ai ajuns sa urasti iarna si nu numai….iti placea cand erai copil, cand faceai doar ce vroiai tu in timpul iernii, acum ai crescut si esti nevoita sa faci si chestii care nu iti plac, gen sa iesi afara din casa cand sunt -15 grade si bate vantu’ ca trb sa platesti facturile la intretinere sau trb sa-ti cumperi ceva vital pt tine/locuinta…din cauza acestor elemente care trebuiesc facute ai ajuns sa “urasti” iarna …cel putin asa patesc eu, dar mie imi apare sentimentul asta, spre norocul meu, mai pe la sfarsitul iernii ..
Iarna este frumoasa cat suntem mici si la munte :))
Cand “cresti” si iti iei masina si iti dai seama ca nu ai cum pleca cu ea sau cand trebuie sa pleci la 6 la job, atunci incepi sa urasti iarna, parerea mea. A si sa nu uit, cand iti rupi mana sau piciorul cazand pe gheata.