Carti bune, romanesti

A trecut si cea de-a treia editie a Premiului literar “Augustin Fratila”, o competitie romaneasca aparuta pentru a premia si promova cele mai bune romane romanesti. Premiul cel mare este de 10.000 de euro, oferiti de Philip Morris celui care a scris cel mai bun roman al anului (in cazul de fata, al anului 2013). Mecanismul e unul relativ simplu: cartile sunt inscrise in competitie, un juriu format din critici literari aleg cele cinci romane finaliste, apoi un alt juriu – format din oameni simpli, cam ca mine, asa – puncteaza fiecare roman de la 1 la 5, 1 fiind cel mai mic punctaj, 5 fiind cel mai mare. Cele mai multe puncte inseamna cel mai bun roman.

Spun din capul locului ca mi se pare foarte greu (si, poate, incorect) sa jurizezi arta, mai ales ca simt un enorm respect pentru toti cei care au ajuns sa scrie o carte; mie mi-e greu sa scriu pe blog cateva ganduri, d-apoi sa ma adun sa scriu ceva coerent pret de cateva sute de pagini. Apoi, nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar toate cele cinci carti au fost foarte bune, asa ca mi-a fost foarte greu sa stabilesc o ierarhie.

Nefiind un membru profesionist al juriului (adica judec cartile pur subiectiv si nu din punct de vedere al constructiei textului/tipurile de metatexte – daca exista/limbajul folosit etc.), punctajul meu final a avut cel putin doua variante foarte putin asemanatoare intre ele. Un alt criteriu foarte important a fost recomandarea pe care eu as face-o in urma lecturarii tuturor celor cinci romane. Cu alte cuvinte, am ales cativa oameni pe care sa-i am in minte atunci cand recomand o carte, provenind din medii diferite si cu personalitati si placeri diferite, intrebandu-ma care dintre romanele astea ar fi citite (si placute) de toti. Raspunsul a fost unul singur: “Boala si visul” – Dan Stanca.

N-as vrea sa va stric placerea lecturii printr-o incercare de recenzie, dar o sa povestesc putin ce m-a atras la cartea asta. In primul rand, povestea; povestile, de fapt, ca sunt mai multe. O actiune care trece dintr-un timp in altul cu lejeritate; acum se intampla in 1984 ca 100 de cuvinte mai tarziu sa ne aflam in primul an de dupa Revolutie. E un roman despre oamenii simpli ai Romaniei asa cum e un roman despre oamenii cei mai complicati. Despre o femeie care a cautat prea mult un barbat care s-o iubeasca si un securist care a crezut neconditionat in partid; un tanar caruia naivitatea i-a fost fatala, situatii de viata atat de simple incat pot fi absurde fara ca autorul sa faca un efort pentru a trasmite asta. Am iubit “Boala si visul”, i-am iubit simplitatea si sinceritatea si o recomand din toata inima.

Pe locul doi (la punctaj, dar nu si in inima mea) a fost “Negustorul de inceputuri de roman” al lui Matei Visniec. In prima varianta de punctaj, romanul asta primise cele mai multe puncte, dar complexitatea textului m-a facut sa revin asupra clasamentului. E un roman minunat, dar aare atatea planuri incat stiu sigur ca sunt unii care s-ar putea pierde in toate povestile suprarealiste ale lui Visniec. Si eu am fost tentata, pe la inceputuri, sa-l abandonez, dar am pus asta pe seama faptului ca nu aveam chiar cea mai buna perioada din viata la acel moment. Daca va plac distopiile, o sa va placa romanul asta. Daca va plac povestile de dragoste curat-bolnave, o sa iubiti “Negustorul de inceputuri de roman”, iar daca va plac poeziile erotico-fantasmagorice, o sa va bucurati de ele din cand in cand, inserate printre paginile unei povesti pline de talc.

In fine, pe locul al treilea (doar depre primele trei romane voi povesti aici) e “Un singur cer deasupra lor” – Ruxandra Cesereanu. O culegere de povesti care urmareste comunismul din 1946 pana la ceva vreme dupa Revolutie. Un altfel de carte-document despre oamenii care au crezut in comunism, l-au blamat, au luptat impotriva lui, n-au facut nimic sau pur si simplu nu le-a pasat ca exista. Povestirile sunt scurte si foarte usor de citit; unele sunt adanci si te pun pe ganduri, altele iti aduc un zambet pe buze, cele mai multe te fac constient de ce a fost atunci. Dar o recomand mult, o sa va placa, sunt sigura.

Celelalte doua romane au fost poate nu la fel de bune ca astealalte trei pe care le-am descris mai sus, dar, cu siguranta, mult mai bune decat altele finaliste in anii trecuti. “Kinderland” (Liliana Corobca) e fermecatoare, o s-o cititi in cateva ore, “Jurnalul unui cantaret de jazz” (Bujor Nedelcovici) are un subiect foarte bun, dar am avut o problema cu forma: prea multe puncte de suspensie. Inteleg ca asta facea parte din personaj, doar ca nu ma pot obisnui sa citesc ceva ce abuzeaza de anumite semne de punctuatie.

Ca o recapitulare, punctajul meu a fost urmatorul:

Boala si visul – Dan Stanca 5 puncte
Negustorul de inceputuri de roman – Matei Visniec 4 puncte
Un singur cer deasupra lor – Ruxandra Cesereanu 3 puncte
Kinderland – Liliana Corobca 2 puncte
Jurnalul unui cantaret de jazz – Bujor Nedelcovici 1 punct

Marele castigator este “Negustorul de inceputuri de roman” al lui Matei Visniec. Punctajele oferite de toti cei implicati in juriu sunt aici.

A fost, din nou, o experienta frumoasa. Sper sa mai am parte de ea si anul viitor.

Tweet