Cat trebuie sa te simti dator?
Acum vreo cativa ani, in firma in care lucram se simtea nevoia unei secretare care sa faca micile chestii de care noi, ceilalti, nu mai aveam vreme. Fata unor prieteni de-alor mei avea nevoie de un job, nu mai lucrase inainte, dar era desteptuca si invata repede. Am vorbit cu ea, am programat-o la un interviu, a vorbit cu sefu’, caruia i-a placut si a angajat-o. Bineinteles, a contat si recomandarea mea, dar job-ul l-a obtinut singura, ca nu e ca si cum as fi garantat cu viata mea.
In aceeasi perioada, firma respectiva angaja si oameni de vanzari in magazinele din toata tara. Aveam o prietena care statuse in concediu de maternitate si nu voia de niciun fel sa se intoarca in fabrica in care lucrase pana inainte sa nasca. Nici n era de ea lucratul in fabrica, e o femeie faina, desteapta si eleganta, dar care a ascultat prea mult de parintii care o trimisesera la munca. A venit la interviu, eu m-am angajat sa o invat meserie, a luat interviul si asta a fost.
Si una si cealalta mi-au multumit frumos pentru faptul ca le-am anuntat ca au fost locuri de munca disponibile, dar, mai departe, totul a depins de ele. Si au facut treaba buna, ca au ramas in firma mult timp dupa ce am plecat eu, pana s-a inchis firma, mai exact.
Am prieteni care, la un moment dat, au fost ajutati sa isi gaseasca niste job-uri misto. Unul dintre ei chiar si-a gasit slujba visurilor si e cum nu se poate mai fericit din cauza asta. Partea proasta e ca omul care l-a ajutat sa isi gaseasca de munca ii repeta in mod constant ca daca nu era el, nu ajungea unde e acum si se foloseste de chestia asta pentru a cere mici favoruri, care il scot din minti pe prietenul meu. Si ii vine sa-i traga doua palme peste ceafa, dar se abtine pentru ca, no, omul l-a ajutat acum 2 ani cu locul de munca.
Eu cred ca sunt oameni fata de care simti ca datorezi respect, asa cum simt eu fata de cele doua prietene ale mele din Timisoara cu care am trecut prin bune si prin rele de o gramada de ori. Sau ca respectul se intinde si in lumea virtuala si ii voi multumi intotdeauna lui Arhi, de exemplu, ca m-a ajutat sa imi structurez mai bine articolele si m-a tinut in blogroll-ul lui aproape 2 ani, sustinandu-ma neconditionat. Sau ii voi multumi lui Bobby ca a avut incredere in mine si m-a implicat in campanii frumoase, care mi-au devenit de suflet sau ca m-a sustinut atunci cand am cautat parteneri pentru proiectele mele. Dar niciunul dintre cei doi n-a facut vreodata nici cel mai mic gest prin care sa imi dea de inteles ca le sunt datoare in vreun fel.
Si acum, va intreb pe voi: cat trebuie sa te simti dator unor oameni pentru ca te-au ajutat la un moment dat? Sau, mai bine zis, ar trebui sa accepti tot felul de sicane doar din cauza ca, atunci cand ai avut nevoie de un job, un om te-a trimis la un interviu?
Tweet
Recunoscator, zic ca te simti mereu, de multumit nu poti sa-i multumesti de fiecare data cand il vezi, precum nu poti nici sa ii reprosezi, in cazul in care nu iti merge bine la locul de munca sau unde te-ar fi recomandat persoana respectiva.
Te-a ajutat, e ok, mai departe, totul depinde de tine, iar cand are si omul respectiv nevoie de ajutor si tu poti sa o faci, n-ar trebui sa astepte sa o faci pt ca te-a ajutat cu asta, cum nici tu n-ar trebui sa-l ajuti bazandu-te doar pe motivul asta, ca pe o obligatie, ci pentru ca asa cum, natural, fara interes, ti-a facut o recomandare, poti la randu-ti sa-l ajuti.
Daca se ajunge intr-un sir bolnav de asteptari de facere de bine, pentru ca intr-un moment crucial ti-a fost de ajutor, e putin trist. Dar nu poti sa-ti dai seama asa usor de pretentiile ulterioare ale unei persoane care-ti vine in ajutor la un moment dat. Totusi, nu mi se pare normala o sicanare infinita, imi suna a “santaj”.
Un soi de santaj mi se pare si mie si ii tot zic prietenului meu ca nu are nevoie de oameni de felul asta in viata lui. Dar el tot spera ca se va termina situatia asta. Si uite, asteapta de 2 ani si parca devine tot mai rau.
A recomanda un prieten undeva înseamnă să-ți pui puțin să-ți pui obrazul la bătaie. Dar o faci în mod voluntar, nu te obligă nimeni. Dacă îți dădea cineva o mită pentru asta, atunci erai într-adevăr dator. Dacă îl privești pe omul ăla ca fiind-ți dator, atunci înseamnă ca ai făcut gestul exclusiv din interes propriu, ca să-l “îndatorezi”. Și atunci, paradoxal, omul care a primit “serviciul” ar trebui să se simtă cu adevărat neîndatorat.
Daniel, am un prieten care m-a ajutat la un moment dat sa fac niste chestii. Dupa ceva vreme, i-am zis ca trebuie sa-i multumesc pentru felul in care m-a mobilizat si m-a implicat in tot felul de chestii. La care el mi-a zis asa: ma, io n-am facut altceva decat sa iti dau un push, pentru ca restul ai facut singura.
Amu, nush ce sa zic, sunt oameni care nu inteleg ca a recomanda pe cineva nu inseamna ca acel cineva nu devine sclavul tau.
Eu cred ca e o diferenta intre a te simti dator si a fi recunoscator. Dator te poti simti pana intorci favoarea, sau nu, depinde cu ce om ai de-a face, recunoscator poti fi o viata intreaga.
e doar circuitul binelui in natura.
eu daca sunt ajutat zic atunci cand se intampla multumesc si gata. la fel cand ajut astept tot un multumesc. daca nu vine nu-i problema. cel putin in privinta job-urilor.
eu stiu pe cineva care o tot “ajuta” pe o prietena de-a mea sa obitna contracte de munca in germania(decente, nu va ganditi la prosti). prietena asta era foarte recunoscatoare, nu ii refuza la ala nimic, pana cand intr-un an si-a gasit singura da lucru. ala o luat foc cand o auzit ca nu o mai poate “ajuta”. curiosi tot l-am tras de limba si am aflat ca el lua comision pentru fiecare “favor” pe care il facea. deci si @#$%ta si cu bani luati.
Am fost ajutată de oameni cărora nu le pot întoarce favoarea dar, la rândul meu, am ajutat pe cine am putut şi m-am simţit mai bine ştiind că pot face şi eu un astfel de gest, că pot să dau mai departe.
Cum zice @bref – ˝e doar circuitul binelui în natură˝.