Ce e o victorie atunci cand nu te poti bucura?

E ora 18 fix si eu sunt in taxi. A inceput meciul si eu n-am ajuns inca. Sezonul baschetbalistic a inceput de o luna si jumatate si e prima oara cand ma sincronizez cu echipa si pot sa merg la un meci de acasa.

Ora 18 si 8 minute. Intru in sala, scorul e 14-13 pentru noi. Fug de tribuna oficiala si ma ascund in multime, undeva in lateral, acolo unde, odata, statea galeria. De fapt, galeria e acolo, ii recunosc, numai ca nu au tobele la ei. Nici steagurile. Nici cantecele. Ii salut usor, din cap si ma asez pe un scaun, cu ochii la meci. In spatele meu niste pusti il injura pe Bogdan Popescu: “Baga-mi-as …. in el de taran. Pai el crede ca noi uitam? Nu uitam, ma, du-te dracului de m… belita!”

Incerc sa nu-i bag in seama si sa fiu atenta la meci. Se termina primul sfert, 22-22. Ai nostri parca dorm. Archie e inexistent pe teren, la fel si Cuic, la fel si Jovanovic. Singurul Sarovic pare sa mai faca ceva, dar nu e de ajuns. Nici Bogdan Popescu, foarte bun la recuperari in celelalte meciuri, nu se aduna. Baietii sunt timorati si nu inteleg nimic de pe teren. Pase proaste, capace puse de oradeni mult prea simplu, nicio tactica nu se distinge, parca joaca in fata blocului.

Pauza mare, 39-47. Ies la tigara, ma intalnesc cu toata conducerea echipei, ne pupam, bucurosi de revedere, tristi ca suntem condusi. Blestemul sezonului trecut parca pandeste asupra noastra: fiecare meci in care am fost condusi la pauza, a fost pierdut dezastruos. Cristi Bota, antrenorul echipei a doua, ne linisteste: “Se intoarce, Titzuco, o sa vezi.” Rad si il aprob, suporterul din mine vrea sa fie de acord cu el. Leo DeMaio, presedintele clubului, trage insetat din tigara si il priveste pe Cristi cu scepticism: “Spune-le si lor, ca nu stiu ce-au patit azi.”

Incepe sfertul 3. Nu stiu ce le-a spus Badnjarevic la pauza, dar parca e alta echipa in teren. Se joaca de 2 minute 20, iar Timisoara a marcat 10 puncte deja. Oradea niciunul. Sala incepe, timid, sa bata din palme. Jovanovic da trita dupa trita, Popescu a inceput sa marcheze din carlig, Paltinisanu sta in aparare ca un munte. Oradenilor nu le iese nimic. Foarte bine, sa se chinuie, imi zic. In fata mea, niste domni pe la vreo 50 si ceva de ani il injura pe Popescu. “Degeaba, fara galerie nu o sa faca nimic in campionat.” Baietii, pe teren, par sa nu fie de acord cu ei.

Sfertul 4 incepe cu noi in avantaj. Hai baieti, hai baieti, nu ii bagati in seama pe spectatorii care au venit ca la opera si stau linistiti pe scaune in timp ce voi va dati sufletul pe teren. Din dreapta mea se aud niste voci tinere: “Timisoara! Timisoara!” Publicul incepe sa aplaude la fiecare pasa. Hai, inca putin si am castigat. Inca 5 minute. Il vad pe Badnjarevic cu mainile incrucisate a rugaciune, pentru o fractiune de secunda. Se agita: “Defense! Defense!” Oradea pare ca marcheaza din orice pozitie, Maric asta al lor e foarte bun. Degeaba, insa, sfertul 4 se termina, iar noi castigam meciul cu 90-78.

Publicul aplauda frenetic. Macar atat. Galeria se ridica si incepe sa-i cante de dulce lui Popescu, care s-a bagat sa-i desparta pe Milos Pesic (fost jucator al Timisoarei) si pe Archie. S-au incaierat de la nush ce si acum Bogdan il trage pe Archie si calmeaza spiritele. Baschetbalistii nostri vin sa salute galeria care nu a zis nimic tot meciul, dar care acum canta pentru Pesic si il injura pe Popescu.

Nu m-am putut bucura de victorie. Nu cand e atata ura.

*fotografia e luata de pe pagina de Facebook a BC Timisoara.

Tweet