Cu dorul in sac

In sacul legat la gura bine de tot salasluieste dorul pe care l-am indesat cu piciorul. Sa se faca mic si mai usor de dus. Mi-am pus acolo si lacrimile inghitite din cauza de ore cu prea multe zambete trebuincioase.

Imi duc dorul cu mine in fiecare zi, in sacul cel negru si legat bine la gura. Ii zaresc pe toti al caror dor il port intr-o privire amortita spre un geam murdar de atatea rasuflari ce s-au asternut peste el, intr-un pas peste baltile negre si pline cu praf si uitare.

Nu-mi mai port ochelarii de mult timp, prefer sa am privirea incetosata si sa-l “parca zaresc” pe tata tanar si vioi, pe mama “parca alergand” spre mine sa-mi dea o imbratisare. Sa vad un copil de-o schioapa ce trage dupa el un ghiozdan mult prea mare si sa-mi amintesc cum o vedeam pe aia mica si draga cand, la patru ani, voia sa mearga la scoala. Vise.

Imi vad maturitatea in anii celor din jur, chiar daca eu n-o simt. “Tu vrei cu cortul, eu vreau macar un dus la maximum 5 metri de pat, tu vrei la Living on a Prayer urlat din boxe care sa-ti zdruncine sufletul, eu vreau cartea mea frumoasa si vinul meu bun.” Si mai pun un dor in sac, dorul de griji prea banale ca sa fie numite “griji”.

Lasa-mi amintirile sa mai vina in vizita si nu mi le mai ascunde printre crapaturi de caramizi peste care ai turnat cel mai aspru mortar. Da-mi voie sa mi le pretuiesc si sa mi le tin aproape, sa-mi amintesc de ce nu mai vreau ce nu mai vreau.

Azi, dorul e abrupt, cu margini rupte ce ranesc. M-a inconjurat cu fumul alb iesit din tigara fumata fara satisfactie, mi s-a inclestat in suflet si l-a facut mic de tot. Mi-a amintit de banca din parcul de langa scoala, de scarile numarate timp de patru ani (127, zilnic), de emotii, de fuste mini si blugi prea largi.

Foto: Old Handwriting by Shutterstock. (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet