De la PR cultural la coordonare de festival. Cu Monica Felea despre Divan Film Festival

Nu de puține ori mi se întâmplă să întâlnesc oameni curioși să afle cum ajungi să faci PR pentru evenimente culturale sau cum ajungi să coordonezi o echipă, să fii implicat în creșterea și dezvoltarea unei ramuri a unui eveniment.

Unul dintre oamenii pe care îi admir pentru parcursul profesional și pentru dedicarea cu care își face meseria, de la care învăț constant și temeinic este Monica Felea – coordonator al Divan Film Festival (un festival de film și artă culinară care se întâmplă în fiecare lună august la Craiova și Port Cultural Cetate), PR pentru filme românești și, de curând, distribuitor de film în România. Și pentru că Divanul începe vineri, pe 18 august, am luat-o pe Monica la întrebări despre parcursul ei profesional, PR, echipă de comunicare și altele cele importante din comunicarea culturală pe care încercăm mulți s-o facem corect în România.

Tu ești jurnalist, dar faci PR de ceva vreme, deja. Cum ai început?

Primul festival la care am lucrat ca PR a fost Sighișoara Film Festival, unde am făcut legătura cu filmele și am adus filmele. Eu lucram la un site de film, videofil.ro se numea, era destul de nișat. Omul care avea site-ul avea o legătură cu ce se întâmplă aici și avea nevoie de un om să-l ajute. Și mi-a zis: hai cu mine să faci PR-ul și eu i-am spus că nu sunt PR, sunt jurnalist, eu știu să scriu, iar el mi-a zis poi tocmai, scrii acolo un comunicat, îți dau adresele și trimiți la toată lumea. Știam ce e un comunicat de presă, că am făcut în facultate chiar dacă am fost la secția de jurnalism. Mi-a dat, într-adevăr, niște adrese, aceea a fost prima mea bază de date.

Cum a fost la primul Divan?

În primul an, stăteam la Calafat, la Hotel Panoramic, că nu prea erau locuri de cazare, iar jurnaliștii stăteau și mai departe decât stau acum. Hotelul era unul comunist, în care veneau băieții cu parașutele pentru o noapte. Acela a fost primul meu „La Divan”. Stăteam cu presa acolo, scriam comunicate de presă. Iar anul următor deja făceam asta mai bine, că înțelegeam cum stă treaba. M-am apucat să fac parteneriate media și cumva văzusem lucrurile mai bine și, încet, încet, am început să preiau și guest-ul. Deci în acel an mă ocupam și de guest, și de PR, și mi-am dat seama că nu am cum să le fac pe ambele bine, iar anul care a urmat am hotărât să iau un PR în festival, care, cu o săptămână înainte de festival mi-a zis că nu mai poate să vină, așa că am găsit un om care să se ocupe de lucrurile mărunte, dar comunicatele tot eu le făceam. Atunci a venit printre jurnaliștii invitați Simona Rădoi, un om cu care am rezonat imediat, iar anul care a urmat am predat de tot PR-ul către Simona.

În vremurile în care făceai PR, ai vorbit mai devreme de o selecție de jurnaliști; există niște criteriii pe care le aplicai/le aplicați încă pentru invitații în festival?

Da. Oameni care să știe totuși câteva lucruri despre film, dar care să înțeleagă și să știe cumva contextul și locul de aici. Adică dacă știi film de Hollywood, nu ajută cu nimic. Aici este despre film balcanic. De asemenea, trebuie să înțelegi niște contexte mai vechi prin care a trecut cinemaul. Avem filme mute din 1930. Nu ai cum să chemi niște oameni care nu înțeleg despre ce este vorba. Un lucru de care am avut foarte mare grijă încă de la început a fost acela că practic noi suntem în casa unor oameni pentru câteva zile. Când am venit pentru prima dată aici oamenii ăștia nu mă cunoșteau. Am stat într-o cameră la etajul I unde baia era pe hol și era aceeași pe care o folosea și Dinescu. Eram acasă la cineva, nu eram într-un hotel sau într-o pensiune. Și atunci nu am vrut să aducem de exemplu un jurnaliști care caută bombasticul. E cald, Dinescu și Masha (soția lui Mircea Dinescu – n.r.) au obiceiul de a înota în Dunăre câte doi kilometri. Gândește-te cum ar fi ca la ponton să fie Dinescu în costum de baie și să fie un jurnalist care să-l pozeze. Chiar am avut grijă să nu fie oameni care fac lucruri de genul ăsta. Și da, mă interesează oameni care scriu. Niciodată nu am cerut jurnaliștilor să-mi trimită un număr de materiale, cum se face la concerte: trei înainte, nu știu câte după. Pot scrie un singur material despre ce se întâmplă aici. Nu trebuie să fie neapărat de bine, din contră, ne-am bucurat mereu de feedback-uri care ne ajutau să îmbunătățim. Existau, în primii ani, multe materiale despre mâncare și foarte puține despre filme. Și atunci ne-am dat seama că din acele materiale putem să mai dezvoltăm niște lucruri, pe lângă vizionările de film. Așa a apărut 5C, regizorii care filmează scurt metraje, atelierele. Pentru că e clar: când ai, într-un festival vizionări de film pe de o parte și mâncare pe de altă parte, e clar că vor scrie despre mâncare, că e ceva nou pentru ei, că filme au tot văzut. Și atunci am introdus poveștile noi.

Cum s-a schimbat, de-a lungul timpului, echipa de comunicare din festival. Adică câți erați la început, câți sunteți acum?

Comunicarea e singurul departament care e pe picioarele lui și știu că pot să plec mâine și să n-am nicio problemă pe comunicare. La prima ediție, după cum spuneam, eram eu și o fată care era și pe post de secretară, cam asta era toată echipa. Așa că departamentul de comunicare are 5 oameni: Simona (PR și invitatul jurnaliștilor, aici încă mă mai ocup și eu, deși știu că nu e ok dar nu mă pot abține), Maco (Anca Macoviciuc) pe Social Media, Iustin (Șurpanelu) pe video, Adi Bulboacă pe foto și Emil, care a apărut anul trecut pe vizual și care ne-a făcut un mare bine, că are un stil anume de a face lucrurile și a înțeles foarte repede ce ne dorim.

E foarte important pentru oamenii din echipa de comunicare de aici să fie atenți la ce se întâmplă în jur. Pot să-ți dau exemplul cu Emil când ne-a dat vizualul de anul trecut și am observat că era râul ăla acolo și plutea o portocală. Și l-am întrebat: Ce-i cu portocala aia acolo? Iar el a spus: Păi anul trecut, cât am stat acolo, am observat că Dinescu are obiceiul de a pune o portocală în cam tot ce gătește. Mi s-a părut foarte simpatic, i-am spui Mashei și într-adevăr așa este. E un detaliu, dar pentru noi contează faptul că el a fost atent la asta.

Anul acesta ați schimbat și direcția artistică, odată cu aducerea în echipă a lui Cătălin Olaru (critic de film, prezent în juriul FIPRESCI de la festivalul de film de la Locarno 2017). Ce v-a determinat să faceți această schimbare?

Noi suntem la ediția a opta în 2017 și am simțit nevoia de a schimba ceva, de a aduce un suflu nou în festival. Am încercat să facem asta cu o nouă direcție artistică, ne-am dorit și o zi în plus la Craiova. Avem în programul ediției 2017 o mulțime de filme noi, foarte noi și premiere, ceea ce ne ajută foarte mult să dăm mai departe o altă imagine despre festival, una proaspătă, cu mai multe filme ca până acum.

Dacă tot ați deschis cumva festivalul și pentru alți oameni, odată cu campingul gratuit, dacă ar trebui să spui ceva către un om care a auzit de festival, ar vrea să vină, dar nu-i foarte hotărât, de ce ar trebui să vină?

Omul va înțelege asta abia în momentul când va fi aici. Nu știu, aici se creează așa niște conexiuni între oameni. Oricât de străin ai fi, odată ce ai ajuns aici ești parte din ce se întâmplă, nu ești un invitat, nu ești un spectator. Eu, ca om care doar lucrez aici, am învățat extrem de multe lucruri despre ce înseamnă balcani, geopolitica balcanilor. Eu nu sunt bună nici la istorie nici la geografie, nu știam nici unde e Albania pe hartă în momentul respectiv. Dar înveți niște lucruri pe care nu le înveți în nicio carte. Și nu știu, știu că locul ăsta sună așa a sectă, dar are o energie fantastică. Mi-a schimbat viața, apropo de cum începusem conversația, cumva așa făcusem primul meu PR de film, îl cunoscusem pe Nap Toader, lansase „Nuntă în Basarabia”, chiar la prima ediție pe vremea aia. Se creează aici niște energii care îți încarcă bateriile pe tot anul fără să faci niciun efort. Aici ai și plaja, ai și filmul, ai și mâncarea, ai și apa, și liniștea și tot ce vrei tu.

Divan Film Festival de întâmplă între 18 și 20 august la Craiova și între 21 și 26 august la Port Cultural Cetate. Programul îl găsiți aici, iar dacă vreți să vă luați cortul și să veniți la Dunăre, campingul este gratuit. Mai puteți urmări festivalul și pe pagina de Facebook sau pe contul de Instagram al Port Cetate.

Foto: Adi Bulboacă pentru Divan Film Festival.

Tweet