Sansa, disciplina si muzica interioara

De cate ori ajung la Ideo Ideis ma gandesc ca, daca as avea un copil, as vrea sa fie asa cum sunt copiii astia pe care ii intalnesc an de an in Alexandria. Nu stiu exact ce trebuie sa faca un parinte sa-si incurajeze copilul sa isi asculte pasiunile, nu stiu cum trebuie crescut un copil ca sa ajunga sa fie pasionat de arta, dar sa-si vada si de adolescenta, sa fie relaxat si apropiat de oameni.

Nu e usor, asta e clar. Dar copiii astia ce vin la Ideo sunt altfel. Nu speciali. Nu superdotati. Doar altfel. Cu aceleasi preocupari pentru primul sarut sau primele strangeri de mana timide, dar atenti la sunetul care se aude din inima lor: pasiunea pentru teatru, printre alte pasiuni care ii fac sa se dezvolte curat, frumos, limpede.

Prima zi de festival (adica prima in care au inceput atelierele de teatru tanar, cele de maiestrie si prezentarea spectacolelor de seara invitate) a fost croita, parca, in jurul aceluiasi subiect: ritmul interior, cum il gasim, cum il ascultam, cum il simtim.

Atelierul de muzica si ritm al lui Raul Kusak a inceput exact cu asta: cautarea ritmului si a muzicii interioare. Vreo 20 de copii au lucrat cu el, si-au cautat notele, au descoperit care le e muzica, au compus impreuna muzica, si-au simtit vocile. Dupa o ora si jumatate de intorducere in tainele ritmului, toate cautarile lor devenisera atat de personale incat m-am retras usor, incet, sa nu tulbur legatura ce se crease intre profesor si discipolii lui. Pe seara, cand m-am intalnit cu Raul, am vazut acea lumina pe care o avem cu totii cand suntem la Alexandria. Un entuziasm si o pace de negasit in alta parte, sentimentul ca, prin ceea ce faci aici, contribui la dezvoltarea sanatoasa a unor minti tinere.

“Aggressive Mediocrity” a fost spectacolul ales pentru aseara. O montare simpla, cu minim de decoruri (imi plac spectacolele astea, ma lasa sa ma concentrez la actori, nu la ce au in jur) si o poveste de actualitate, grava, terminata cu un debate in care juriul a fost publicul spectator. Patru personaje: doi parinti, un profesor si un jurnalist. Toti patru acuzati ca, prin indiferenta sau nestiinta lor, au lasat un copil de 16 ani sa se sinucida. Un subiect greu de digerat, o situatie care ar putea fi reala in orice clipa si o concluzie la fel de serioasa: putem, oara, sa impiedicam cu adevarat depresia unui copil, intr-o epoca in care graba pare sa fie singurul lucru real?

Revin la gandul cu care am inceput, la dilema cu care, probabil, toti parintii se confrunta: cum imi las copilul sa se descopere, fara sa simt ca il abandonez sau il pierd din ochi? Mama, importanta in viata copilului, isi stia copilul altfel decat ceilalti, stia ca e un singuratic, dar prefera sa-l considere sensibil si sa lase lucrurile asa, bucurandu-se doar ca invata bine si e peste media de inteligenta a majoritatii.

Seara s-a terminat minunat, cu Andi Moisescu povestind despre inceputurile carierei lui in radio si televiziune, despre cum si-a gasit el pasiunea, despre sansa si, printre randuri, despre foarte multa disciplina. Care disciplina e, mai intai, impusa (oarecum) de parinti, dar mai apoi trebuie sa o pastrezi singur ca sa poti face toata viata ceea ce te pasioneaza. Din toata discutia de aseara eu am retinut ceva foarte important si sper sa nu fi fost singura care sa fi inteles asta: daca ai norocul sa ajungi sa faci o cariera din ceea ce-ti place, trebuie sa fii suficient de abil si muncitor sa pastrezi asta in viata ta.

Ziua intai de Ideo Ideis a fost o inspiratie pentru multi. Inca un pas in procesul de educatie alternativa propus de minunatii din Alexandria.

Mi-as dori mult, daca exista parinti care ma citesc, sa-mi spuna in comentarii cum reusesc sa ramana apropiati de copiii lor si, mai ales, cum reusesc sa-si tina in frau spaima parinteasca de a nu pierde legatura cu ceea ce li se intampla.

Puteti citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tanar din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram si blog. Ideo Ideis multumeste sponsorilor si partenerilor din acest an.

Foto 1 si 3: Ideo Ideis 2014

Tweet