Despre generozitate și decizii – cu Ofelia Popii

Ofelia Popii e o acriță specială. Sigur, o să-mi spuneți că-s multe actrițe speciale în țara asta. Și ați avea dreptate. Doar că Ofelia Popii e singura care joacă în Faust, spectacolul-fenomen al teatrului Radu Stanca din Sibiu.

Am văzut-o prima oară pe scenă într-o ediție de FITS (2011, mai exact), în spectacolul Felii, scris pentru ea de Lia Bugnar. M-a marcat atât de tare spectacolul ăsta încât și acum, la mai bine de cinci ani de la vizionarea lui, îmi amintesc replici și scene din el. În special mi-amintesc una dintre ultimele scene, o scenă schizoidă, în care Ofelia se „dezbrăca” pe rând de toate cele șapte personaje pe care le-a jucat în spectacol.

Cu câteva săptămâni în urmă am ajuns să aflu chiar de la Ofelia (în cadrul unei întâlniri la FITS 2016, mijlocită de UniCredit) că această scenă care mi-a rămas întipărită pe retină a ajuns în scenariu datorită dorinței ei. Iar informația asta e cu atât mai interesantă cu cât acum cinci ani, în dimineața de după vizionare, la o întâlnire ad-hoc cu Rodica Mandache (mulțumesc, Cristina, încă o dată, pentru asta), doamna actriță mi-a spus că dacă am vreodată ocazia să vorbesc cu Ofelia, să o intreb dacă nu cumva ea a vrut scena asta. Pentru că ăsta e felul actorilor de a se exorciza, pe scenă, de unele roluri care le consumă multe resurse interioare.

„Asta cu intratul în personaj mi se pare o prostie”, zice, cu zâmbetul pe buze Ofelia Popii când este întrebată cum se pregătește pentru a intra pe scenă. „Actorul nu intră în personaj, nu devine personajul – nici nu are cum. Când intru pe scenă, sunt tot eu. Cu fricile mele, cu bucuriile mele, cu experiențele pe care le-am trăit până la acel moment. Da, pot să înțeleg mai bine un personaj pe măsură ce îl joc pentru că și viața mea e în continuă schimbare.”

„Nu-mi place să ies în lume. Nu cred că dacă merg la petreceri și fac frumos o să fiu remarcată și nici nu cred ca asta mă face o acriță mai bună. Cine vrea să știe care-mi sunt calitățile artistice, să vină la teatru.”

„De când sunt mamă, am remarcat că am accese de duioșie cu Faust – când îl joc pe Mefisto. Datorită fiicei mele mi-am descoperit latura asta asta, habar n-aveam că o am.”

Femeia asta e minunată. E modestă, e determinată, își asumă complet deciziile pe care le ia cu privire la cariera ei. E capabilăde niște transformări cum rar am văzut la vreo actriță de la noi și sper să am bucuria de a o vedea jucând în cât mai multe spectacole.

Până atunci, o s-o revăd la Ideo Ideis, între 8 și 14 august, căci de anul acesta se alătură mentorilor festivalului (aici îi puteți vedea pe toți, e primul an în care vor fi nouă mentori, câte unul pentru fiecare trupă de teatru tânăr), lucru care mă bucură enorm și care mai spune ceva despre ea: are puterea să dăruiască și să fie alături de cei mici, să-i ghideze și să ofere cu generozitate din experiența acumulată până acum.

Foto: Radu Bădoiu pentru FITS 2016

Tweet