Curaj. Nebunie. Prieteni
Peste doar cateva zile, un om drag mie pleaca in jurul lumii. Pentru 4 luni si jumatate. Singur. Sau, mai bine zis, singura, ca e o femeie. Una curajoasa si nebuna, pentru ca nu-mi imaginez ca poti sa te incadrezi in niste limite ale normalitatii si sa vrei sa faci treaba asta, stiind cate riscuri sunt.
Ma lupt cu sentimentele mele, pe de o parte egoiste, pe de alta parte de ingrijorare si teama. As vrea si eu sa am curaj sa merg macar in turul Romaniei, sa pot sa las totul pentru o luna sau doua si sa plec, pur si simplu, sa-mi gasesc inspiratia, sa ma bucur de convietuirea cu mine. Am o imensa invidie in mine, acum, pentru curajul si nebunia ei si imi pare rau ca n-am imbratisat-o mai tare cand ne-am vazut, ca nu i-am spus cat de mult o admir, ca nu i-am spus cat de mandra sunt de tot ceea ce a devenit in acesti doi ani si un pic de cand o cunosc.
Exista o mica sansa ca ea sa ramana undeva intr-un loc prin care trece. Sa simta ca apartine acelui loc si sa nu mai vrea sa se intoarca acasa. Poate sa se indragosteasca sau poate sa mai dea cuiva din sufletul ei ala mare, cuiva care are nevoie de inca o mana de lucru in plus. Si egoismul meu feroce isi doreste din tot sufletul sa nu se intample asta. Sa nu avem la dispozitie doar e-mail-ul pentru a ne imbratisa.
In viata asta, pana acum, m-am pierdut de prea multi oameni dragi. Poate ca si ea la fel. Totusi, curajul ei de a-si arata ca, orice ar fi, se are pe ea, e ceva ce noi, majoritatea, am pierdut de mult sau n-am avut niciodata.
Drum bun, draga mea. Sa te intorci la noi, astia care-ti vom astepta povestile cu sufletul la gura si care te vom intoarce pe toate partile sa ne dam seama cum te-a schimbat lumea.
Tweet
Admir din toata inima genul asta de oameni. Din pacate, eu am pierdut trenul. Daca nu am plecat inainte de a-mi intemeia o familie, acum trebuie sa astept pana cand copilul va fi pe propriile lui picioare.
Ah ce tare! si eu sper sa reusesc sa adun buget ptr RTW. de ceva timp vreau asta si da,e o nebunie, dar e nebunie frumoasa!
Ce misto..Eu prin tara m-as duce…Pe afara nu ma tine buzunarul…Dar succes si distractie….
Mie mi se pare superb. Pentru mulţi, e o nebunie. Pentru alţii, e ceva normal. Punctele de vedere diferite nu schimbă nimic, sunt fireşti. Ideea e ca fiecare să aibă curaj să îşi urmeze propriul drum.
Sper ca prietena ta să întâlnească în drumurile ei exact ceea ce caută. Să îi fie line şi presărate cu trăiri autentice. Şi, dacă va fi să rămână pe undeva, ideea e să-i fie bine. Şi tu să te bucuri pentru ea.
În era internetului nici o distanţă nu e prea mare şi poţi să îi mai spui că o admiri şi că îi porţi de grijă.
Toate bune.
Ma bucur pentru ea orice ar alege sa faca. Doar ca m-as bucura si mai tare sa o vad inapoi acasa. Azi pleaca si sper sa ne revedem in ianuarie