Curajul de a trai prezentul
(Sunt intr-o mare devorare de filme zilele astea. Nu orice filme, doar cele cu subiect din sport. Oameni speciali, super-oameni, care au demonstrat ca nimic nu le sta in cale atunci cand lupta pentru ei, pentru sanatatea lor, pentru performanta, pentru linistea din sufletul lor.)
Pentru multi dintre noi, “acum” nu e nimic altceva decat intermediarul pentru “maine” sau “saptamana/anul trecut pe vremea asta totul era mai bine”. Mie-mi place sa spun de multe ori ca aman prezentul pentru a face lucrurile mai bine in viitor. “Nu azi” devine, cateodata, leitmotivul dupa care ne taram zilele alergand dupa vise pe care nu le vom prinde niciodata. Pentru ca visele, asa ca multe alte lucruri din existenta noastra, ar trebui sa fie bazate pe un prezent intens, trait la maximum.
Jackie Robinson, primul jucator de culoare a ligii profesioniste de baseball, a fost nevoit sa traiasca un prezent in care pumnii i-au fost inclestati, maxilarele stranse si ochii scaparandu-i flacari mistuitoare. Ar fi trebuit sa-si traiasca prezentul cu bucurie, facand performanta in sportul pe care l-a ales de cand era mic. A avut curaj sa primeasca fiecare lovitura, fiecare vorba urata, fiecare amenintare adaptandu-se de fiecare data cu usurinta, traindu-si gloria castigata din greu cu eleganta si caracter.
Vince Papale, barman ajuns in liga nationala de fotbal american, si-a trait prezentul luand fiecare zi asa cum vine, cu asteptari modeste, dar cu o mare determinare. Ar fi putut foarte bine sa creada in cuvintele fostei sotii, cuvinte scrijelite dureros pe un petec de hartie: “Nu vei reusi niciodata sa faci bani. Nu iti vei face niciodata un nume.” A avut curaj sa riste atunci cand nimeni nu-i dadea vreo sansa, a putut sa iubeasca atunci cand durerea din suflet a fost mare si parea ca nu va avea niciodata un sfarsit.
Dan Millman, aproape component al lotului olimpic de gimnastica al SUA, si-a infruntat prezentul cu incapatanarea pe care doar un suflet tanar poate s-o aiba. Ranit iremediabil la picior dupa un accident de motocicleta, ar fi putut sa-si planga de mila o viata intreaga. Totusi, si-a imbratisat prezentul, a acceptat situatia si a cautat solutia care sa-i salveze mintea si trupul.
Cateodata, pentru a trai prezentul e nevoie sa ne impacam cu noi, sa putem sa ne acceptam gandurile asa cum sunt. Sa stim care sunt fricile noastre si sa putem sa actionam contra lor atunci cand avem ocazia, pe sistemul “cui pe cui se scoate”. Sa traim pana la epuizare orice moment care ne-ar putea face fericiti. Chiar daca fericirea nu dureaza. Chiar daca, mai incolo, o sa aduca o umbra de tristete. Bucuriile ne cresc si ne pregatesc pentru moemntele in care nu e totul asa cum am vrea sa fie.
Ce-am scris mai sus poate sa fie foarte bine un fel de “note to self”. Logica si cumpatarea nu sunt de cele mai multe ori prietene cu indemnul de a trai curajos prezentul. Avem destul loc pentru a le exersa profesional, nu mai e nevoie sa aplicam tehnici de business in viata personala. Asa ca, daca avem ocazia de a asculta o poveste extraordinara, care ne costa cateva ore din viata, sa o facem. Daca putem sa stam mai mult la aer, in compania unui vin bun si in detrimentul somnului prelung, sa incercam si asta. In felul acesta, acoperim amintirile rele si cicatricile dureroase cu sentimente de liniste, mult prea necesare pentru a face pace cu noi insine.
PS: seria de documentare “30 for 30” e minunata. Poate dati de ea pe undeva si va recomand sa n-o ratati.
