Cuvinte catre BC Timisoara

De fapt, azi le scriu lor, baietilor care joaca la Elba. Caci Elba le va ramane numele, asa cum FC Timisoara, la fotbal, nu va fi niciodata altceva decat Poli.

Stiu ca meciul de ieri v-a daramat rau. V-am vazut iesind de la vestiare cu capul jos si cu lacrimi in ochi. E prima oara cand va vad neincrezatori si frustrati ca jocul nu merge, atat de neincrezatori incat nici voi nu mai credeti in fortele voastre. Pentru ca orice s-ar intampla in club, oricate schimbari ale conducerii ar fi, stiti ca soarta locului in campionat sta in mainile voastre si in ale antrenorului, Dragan Petricevic.

Eu va cunosc doar de cateva luni, dar in lunile astea am putut sa va urmaresc, sa va ascult si sa aflu cateva din supararile legate de jocul care parca nu se mai leaga. Si, desi prezenta mea in acest club e doar un job, pana la urma, m-am legat de voi si de ceea ce faceti, mai mult decat, poate, ar fi trebuit.

Mi se tot explica: asa e in sport. Dar cand l-am vazut pe Milos atat de frustrat si nervos ca mingea nu intra in cos, pur si simplu scoasa de o mana invizibila, pe Palti strangand din pumni, pe Miskovic resemnat ca a ratat aproape toate liberele, am simtit ca asta nu e sport, e un mod de viata, pentru toti cei care, intr-un fel sau altul, stau aproape de o echipa in care inima e principalul motor de propulsie.

Daca pana acum imi placea baschetul, voi m-ati facut sa-l iubesc. Am ajuns sa ma uit la alte meciuri, la televizor sau pe internet, doar pentru ca e un sport elegant, de forta si atitudine si imi face placere sa redescopar cat de frumos poate fi sportul, care in ultimii ani a insemnat doar fotbal. Tot ceea ce faceti voi si alte echipe din tara asta ar trebui sa va aduca respectul pe care il meritati si care v-a ocolit, doar pentru ca baschetul nu are atata expunere.

Faptul ca ati pierdut meciuri sau ca playoff-ul e din ce in ce mai departe nu diminueaza cu nimic admiratia pe care o am pentru voi. N-as putea sa nu va mai zambesc cand va vad, pentru ca sunt constienta de presiunea pe care toata lumea o pune pe voi. Stiu cat munciti si cat va zabateti, dar, cateodata, trebuie sa existe si momente de sacrificiu.

Eu asta cred, ca sezonul asta e un sezon de sacrificiu. Ca, pentru a lega niste oameni, e nevoie de timp si ca nu poti face asta de la un meci la altul. Schimbarile petrecute la echipa v-au bulversat si sunt constienta (eu, ca si altii) ca nu puteti face minuni fara sa aveti liniste in voi.

Asa ca va imbratisez cu drag, si va rog din suflet sa nu mai stati niciodata cu capul in jos. Ati adus Timisoarei cele mai frumoase rezultate din istoria baschetului banatean si doar pentru asta ar trebui sa fiti mandri de voi si sa fiti constienti ca un sezon in care rezultatele nu au fost cele sperate, nu e sfarsitul unei istorii frumoase, pe care voi ati facut-o.

Tweet