Demnitatea nu se gaseste in palate

Mergeam eu ieri spre casa, in plimbare, si ma bucuram de soarele de afara. Imi luasem si vrei doi covrigi proaspeti, aburinzi, cu branza presarata deasupra (stiu ca am zis ca mananc sanatos, dar muream de pofta) si ciuguleam din ei in timp ce ma zgaiam la oameni, la copacii din parc si la Bega.

La un moment dat trec pe langa un batran care statea pur si simplu langa o banca, pe jos. Cersea, dar nu o facea in gura mare. Avea o palarie intoarsa in fata lui si ne-am intersectat privirile. Atata disperare nu mai vazusem de mult in ochii unui om. M-am oprit si i-am intins un covrig si 5 lei, erau singurii bani pe care ii aveam in portofel. Mi-a multumit sincer si demn, cumva, nu pot sa explic, cert e ca am simtit ca l-am ajutat, desi eu nu dau bani cersetorilor, niciodata.

Am vrut sa ma bucur mai mult de ziua calda (si bine am facut, ca azi e urat si frig) si m-am asezat si eu pe o banca, la cativa metri de batranul care se pregatea sa se ridice de langa banca. Se vedea ca ii era greu, dar, intr-un final, s-a ridicat. In momentul ala treceau pe langa el niste propavaduitori de aia ce umbla la costume sa impartaseasca cuvantul Domnului, cu niste biblii in mana. Au considerat ca nu au loc sa treaca de batranul care tocmai ce se ridicase, dar nu parea foarte stabil pe picioare (nu, nu era beat, statusem chiar langa el si era doar nespalat), si l-au imbrancit cu nesimtire. Evident, batranul a cazut si statea acolo de parca nu mai avea curaj sa se ridice a doua oara.

M-am ridicat de pe banca si am mers sa-l ajut, nu inainte sa stig catre tampitii aia doi, in engleza (ca stiam ca niciunu’ de asta nu-i roman), “you assholes”. Aia s-au oprit si se uitau siderati la mine cum ajut omul sa se ridice. In loc de multumesc, batranul a simtit nevoia sa se scuze si, cu lacrimi in ochi, mi-a spus: “Stiti, am avut si eu o casa, dar a fost retrocedata. Stau pe strazi de 7 ani, nevasta mi s-a prapadit de 12. Cancer. Ca nu m-ar fi luat pe mine…” Totusi, a incercat sa-si indrepte spatele si a plecat incet, demn, cine stie incotro.

Am plecat de langa el cu ochi in lacrimi si cu frustrarea omului care e prea mic ca sa faca ceva sa ajute, cu adevarat, un alt suflet. Asa ca dragi timisoreni, daca treceti pe langa podul de la D’arc si vedeti un om care sta acolo, langa banca, ajutati-l, o sa-i foloseasca.


9 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *